Pe 5 decembrie 2020 se împlinesc trei ani de la moartea regelui Mihai I.
Familia Regală şi-ar fi dorit să-l pomenească la mormântul din Necropola Regală de la Curtea de Argeş. Din păcate, în împrejurările actuale, parastasul la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, în prezenţa Familiei Regale, nu va avea loc. „În aceste momente îngrijorătoare pentru noi toţi, avem nevoie să dăm dovadă de grijă faţă de semenii noştri. Deşi suntem tulburaţi după aproape un an de la declanşarea pandemiei, trebuie să fim responsabili şi să continuăm să respectăm regulile autorităţilor pentru a avea sărbători de Crăciun mai sigure şi liniştite. Cu calm şi raţiune, putem dovedi că suntem o forţă capabilă să învingă!”, a fost transmis într-un comunicat.
Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se află la Săvârşin în această perioadă şi vor participa, în Satul Regal, la un parastas închinat Regelui Mihai, sâmbătă, la ora 12:00.
Slujba de pomenire va fi oficiată în aer liber, la Castelul de la Săvârşin, de parohul bisericii ortodoxe din localitate, părintele Călin Mădăluţă, fără prezenţa publicului.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
15 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Există vreun ÎPS care să protesteze că nu este permis accesul publicului ? Nu cred . Teodosie oricum nu a fost monarhist .
"Alteţa Sa Regală Principele Radu" Cum naiba un ofiter de securitate se numeste alteta sa regala?
Regina MB înnobilează homosexuali,lesbiene,boxeri,jucători de cricket etc,care-i problema ?!
Corect dle. Comandor ! Despre parvenitul si agentul Duda infiltrat in Casa Regala s-ar putea deschide n dosare .
Vad niste rautaciosi, indignati ca nu s-au insurat cu printesa Margareta. Baieti, nu disperati ca inca-i libera Georgiana printesa manelelor. Asa puteti deveni si voi "altete regale ale manelelor". Dincolo de asta, Dumnezeu sa-l odihneasca pe unul dintre cei mai corecti romani, regretatul Rege Mihai.
Vezi toate comentariile (15)