Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Filosoful Mihai Şora a împlinit 103 ani: „Partea optimistă din mine nu vrea şi nu poate să renunţe la încrederea în viitor“

16
7 Nov 2019 11:12:41
Autor: Adelina Mărăcine
Mihai  Şora FOTO Facebook
Mihai  Şora FOTO Facebook

Filosoful „născut în credinţă“ Mihai Şora, devenit un simbol al protestelor #rezist, împlineşte astăzi venerabila vârstă de 103 ani.

Considerat patriarhul filosofilor români contemporani, Mihai Şora, creator al colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ şi fondator al Grupului pentru Dialog Social, mărturiseşte într-un interviu că „n-a avut niciodată visul de a fi un mare filosof“: „Găsesc oarecum straniu să ai asemenea visuri, să-ţi pui problema raportării tale la filosofie în termenii unei măsurători. De ce nu «cel mai rotund»? sau «cel mai sclipitor»?“. 

Mihai Şora, care aniversează astăzi 103 ani, a devenit în ultimii ani o emblemă a mişcării #Rezist. Nelipsit de la protestele din Piaţa Victoriei, dar şi din mediul virtual, unde e la fel de activ, filosoful rămâne optimist şi mărturiseşte că nu va renunţa nicicând la încrederea în viitorul României. 

 „Partea optimistă din mine nu vrea şi nu poate să renunţe la încrederea în viitor. Pare simplu, formal, exprimat în felul acesta, dar nu este nici simplu, nici formal: fiinţa mea de adâncime a văzut întotdeauna lumina, nu cenuşiul posac şi apăsător al vremurilor. Cuvântul care trage cel mai greu la cântar este cuvântul «viitor». Viitorul ţi-l faci; destinul te împinge ori te absoarbe, fără să i te poţi împotrivi“, a mărturisit filosoful pentru Revista 22. 

Image may contain: 1 person, standingMihai Şora FOTO Facebook

O după-amiază de neuitat în Univers

Mihai Şora este al doilea fiu al preotului Meletie şi al Anei Şora, o familie modestă care locuia în comuna Ianova, judeţul Timiş. S-a născut în anul 1916, în aceeaşi zi cu Revoluţia din octombrie (7 noiembrie, adică 25 octombrie, după calendarul iulian încă în uz la acea vreme), despre care obişnuieşte să spună, în glumă, că, într-un fel, el a anunţat-o pentru că s-a născut înaintea ei.

Poate că e mult spus că interesul pentru filosofie l-a curprins încă de mic, însă câteva probleme existenţiale – universul, infinitul, marginile – îl chinuiau şi-l lăsau neputincios în faţa propriilor întrebări. „Dacă mergi, mergi, ajungi la margine? Poţi ajunge la margine? Dacă ai ajuns la margine, mai poţi face un pas?“, erau câteva dintre mirările copilului, aşa cum şi le amintea filosoful într-un interviu acordat revistei „Formula As“ în 2008.

Născut în credinţă, după cum însuşi mărturiseşte, filosoful nu s-a lepădat nicicând de Dumnezeu. A cercetat, dar a continuat să creadă şi după „perioada de bravură şi de revizuire completă a valorilor moştenite“, însă „mai matur, mai puţin naiv“. „Credinţa în Dumnezeu este neclintită. Şi aşa a şi rămas după ce-am ieşit din adolescenţă“, spune el. 

Filosoful a povestit şi o experienţă cvasireligioasă la care se raportează şi astăzi „ca la un fapt fondator pentru sine ca persoană“: „Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu - Izvin, la 16 kilometri de Timişoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer... Am avut atunci un sentiment unic de comuniune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.“

Liceul îl face la Colegiul Naţional „C.D. Loga“, cel mai prestigios din Timişoara, unde studiază temeinic filosofia şi limbile clasice, latina şi elena. Apoi, spre decepţia tatălui său, Mihai Şora a ales să studieze Filosofie şi Matematică, la Universitatea din Bucureşti. Fiindcă era pasionat de urbanism, preotul Meletie ar fi vrut ca fiul să să urmeze în schimb „facultatea de Arhitectură sau alta, mai «concret㻓. „De dragul lui, m-am înscris, totuşi, la Drept, unde am şi absolvit un an“, scria Mihai Şora într-o postare pe Facebook din ianuarie 2016.

La facultate (1934-1938) e îndrumat de „greii“ în filosofie, iar orientarea sa devenea o cale din ce în ce mai bătătorită. I-a avut ca profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu, Tudor Vianu şi Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade.

Image may contain: one or more people, people standing, mountain, sky, grass, tree, outdoor and nature

Un tip extraordinar, auster şi enigmatic

Tot în perioada studenţiei, Mihai Şora trăieşte o altă experienţă: cea a iubirii. Se îndrăgosteşte de Mariana Klein, care provenea dintr-o familie maghiară, ai cărei membri erau şi evrei, şi catolici, iar după terminarea facultăţii, în 1939, cuplul eminent se căsătoreşte pe furiş. Căci tatăl lui Şora n-a fost deloc încântat de vestea căsniciei lor, după cum povesteşte filosoful în interviul acordat Eugeniei Vodă la „Profesioniştii“.

În cartea sa, „O viaţă în bucăţi“, Mariana Şora îl descria pe soţul ei, aşa cum îl cunoscuse în perioada studenţiei, ca fiind un tânăr matur, al cărui umor nu ieşea în evidenţă, dar asta „până nu-l cunoşteai mai bine“. „Se prezenta ca un tânăr cu o înfăţişare matură, profund serios, reţinut, singuratic, un om interiorizat, nu prea vorbăreţ, ba chiar tăcut. Avea în el ceva auster şi enigmatic pe atunci, în primul an de facultate, şi-l însoţea o reputaţie, adusă încă din liceu, că ar fi «un tip extraordinar», cu capacităţi «nemaipomenite». Plutea deci în jurul lui o mică aură de legendă şi mister, pe care înfăţişarea n-o dezminţea“.

La scurt timp după căsătorie, tinerii se urcă în trenul cu destinaţia Paris, după ce Şora primeşte o bursă de studii acordată de guvernul francez. A fost „dulceaţa vieţii“, după cum înfăţişa filosoful atmosfera pariziană înainte de invazia germană. „Cu barbarii la poartă, lumea petrecea“, mai spune el.

Şi ca aventura să devină şi mai memorabilă, în Franţa se împrieteneşte cu o mână de bursieri români: Eugen Ionescu – căruia, mai târziu, îi va năşi fiica, pe Marie-France; Emil Cioran, a cărui carte „Schimbarea la faţă a României“ nu i-a plăcut deloc; Constantin Noica, pe care-l numea ultimul mare filosof român; şi Mircea Eliade – căruia, în anii aceia, i-a tradus primele cărţi în limba franceză.

Image may contain: 1 person, smiling, outdoor

Când intrarea nemţilor în Paris devine iminentă, soţii Şora pleacă în sudul Franţei şi, după lungi peregrinări, se stabilesc la Grenoble. Aici rămân până după eliberarea Franţei, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mihai Şora continuă să lucreze la teza de doctorat sub conducerea profesorului Jacques Chevalier. În aceeaşi perioadă, scrie, în limba franceză, volumul „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique“. Cartea apărută la faimoasa editură Gallimard are ecouri printre marile personalităţi filosofice franceze. Familia se măreşte cu doi copii. Războiul se încheie. Mânat de un antifascism militant, tânărul Şora se înscrie în Partidul Comunist Francez.

În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Şora îşi explică opţiunea politică de-atunci: „Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenţie despre procesele staliniste din anii ’30, ştiam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puţin, aşa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile, etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-şi câştige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici, în România“. 

Întoarcerea în ţară

Revenirea sa în ţară, după zece ani agitaţi în Franţa, e ca un duş rece care-l face să simtă pe propria piele consecinţele instalării Cortinei de Fier. Plecase într-o scurtă călătorie organizată de Frontul Naţional Român ca să-şi viziteze părinţii, dar e obligat de autorităţile comuniste să rămână definitiv în România. La sfârşitul aceluiaşi an, se întoarce şi soţia sa, împreună cu cei doi copii, care, în curând, vor avea şi al treilea frăţior.

„«Întoarcerea» mea nu a fost o întoarcere, de fapt. Am venit în ţară să-mi văd părinţii, în august 1948, după mai bine de zece ani de absenţă; zece ani în care singura modalitate de comunicare cu ei fusese corespondenţa scrisă şi aceea minimală, în condiţii de cenzură, mai ales în timpul războiului. Mariana, prima mea soţie, şi cei doi copii născuţi în Franţa rămăseseră acolo, iar eu urma, după nesăbuitul meu plan, să revin la rosturile mele, două săptămâni mai târziu, când se termina excursia. Cu un an înainte, Mariana fusese şi ea în România, dar nu observase nimic suspect, adică într-atât de suspect încât să devenim precauţi. Or, când am ajuns eu în ţară, istoria luase deja o altă direcţie. Eram cu nişte prieteni francezi cărora voiam să le arăt frumuseţile patriei şi, din prima zi, am fost luaţi în primire de un securist care ne-a urmărit tot timpul şi care, am aflat mai târziu, din dosarul meu de la CNSAS, primise ordin de la Ana Pauker să ne supravegheze. Omul era rezervat, discret, nu spunea nimic, doar se ţinea după noi, aşa că l-am lăsat în pace. La plecarea din Bucureşti, am văzut că se urcă în acelaşi tren; când am ajuns la graniţă, imediat după Oradea, am fost arestat. Prietenii mei francezi şi-au continuat călătoria cu trenul, înapoi, spre Franţa; eu am fost somat să cobor. În noaptea următoare, reveneam, cu acelaşi tren şi acelaşi securist, la Bucureşti. Noaptea aceea a fost, într-adevăr, foarte lungă... Atunci am înţeles de ce tatăl meu, cu câteva zile înainte, când mă văzuse în pragul casei, a strigat disperat: «De ce-ai venit? De ce-ai venit?»“, rememora Şora într-un interviu pentru Revista 22.

Într-un interviu acordat G4Media, Mihai Şora detaliază momentul „arestării“ sale, în 1948: „Eu eram la echivalenţă românofon şi francofon. Om de stânga în Franţa ocupată de hitlerişti. Stânga cu orizont deschi. O stânga, ca să zic aşa, a libertăţii individuale. Oameni de stânga, dar de stânga închisă, care colaborau în acel moment cu oamenii de stânga umanistă pe care eu îi reprezentam, au informat-o pe Ana Pauker cu prilejul unei excursii pe care o organizasem cu francezi ca să vină să vadă ţara mea eliberată de fascism şi începutul realizărilor. În momentul în care am ajuns în ţară, am fost arestat. Am fost arestat în biroul Anei Pauker. (...) Am fost arestat în sensul că mi s-a spus: «Dumneata rămâi aici!».

A trebuit să-mi regândesc şi reconstruiesc viaţa, cu ochii zgâiţi pe realitatea crudă care mă înconjura

Mihai Şora

Ca om de stânga, din momentul ocupaţiei criminale a unui regim de extremă dreapta în Franţă, am spus: «Hai să arătăm realizările unui regim liberal de stânga. Unui regim de stânga pe care eu îl consideram liberal». S-a dovedit că eram chior. Eram orbit că, sub ocupaţia hitleristă din Franţa, îmi creasem iluzii în legătură cu deschiderea regimului de extremă stângă care atunci se democratiza. Era o faţadă.“

În acelaşi interviu, Mihai Şora precizează că, după ce a primit interdicţia de a părăsi ţara, a lucrat la Externele conduse da Ana Pauker, unde a trebuit să traducă toate documentele Conferinţei de Pace. „Am fost pus să traduc nişte documente care ştiam că servesc la întregirea ţării în momentul Conferinţei de Pace. Le-am tradus cu tragere de inimă, cu exactitate şi, evident, cu regretul de a o face în stare de arest“, a adăugat Mihai Şora.

De altfel, în emisiunea Eugeniei Vodă, „Profesioniştii“, filosoful a povestit şi cum a fost concediat apoi de la Ministerul de Externe. Pentru că nu-şi dorea să fie promovat, Şora a recurs la o metodă ingenioasă de protest politic, astfel că a început să vină îmbrăcat la birou în şort. A fost dat afară, însă motivul trebuia să reflecte, cumva, eticheta de aşa-zis duşman al poporului: autorităţile au recurs la „originile sale nesănătoase“, fiind fiu de preot ortodox.

Primeşte apoi funcţia de redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, unde rămâne până în 1969. În perioada Ceauşescu, Şora nu mai primeşte funcţii, în schimb publică, în 1978, „Sarea pământului“, o carte de dialoguri filosofice pentru care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor.

În 1990 înfiinţează Grupul pentru Dialog Social, alături de alte personalităţi. A fost ministru al Învăţământului în 1990, dar a demisionat după mineriada din 13-15 iunie. Din 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

După aventura guvernamentală din 1990, Mihai Şora s-a regăsit în scris, editura Humanitas publicându-i mai multe lucrări.

Mihai Şora a străbătut un secol întreg fără să urască 

Prima soţie a lui Mihai Şora, Mariana Şora, a părăsit România la sfârşitul anilor '70 şi a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani. Filosoful s-a recăsătorit în iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc (47 de ani).  

La împlinirea a 100 de ani, Luiza Şora îi dedică un text soţului ei: „Mihai Şora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran şi cu Eliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuşi, a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenţiei lui bucureştene, la profesorul Nae Ionescu. Mihai Şora a iubit. Mihai Şora iubeşte. Şi nu a urât niciodată pe nimeni. Mihai Şora este omul care visează să ajungă sub cascada Niagara şi «să-i cadă apa-n cap» (Şi unde nu a ajuns până acum, pentru că nu are nici viză pentru Americi, nici dolari pentru avion.) Mihai Şora este o cuminţenie a Pământului. O cuminţenie în carne şi oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preţ, căci Mihai Şora este de nepreţuit“.

Întrebat într-un interviu publicat de Formula AS dacă are vreo teamă legata de marea trecere din viaţa aceasta în cealaltă, filosoful a răspuns: „Sunt prin preajma ei. N-aş putea spune că o aştept. Ştiu că va veni, trag nădejde să nu mă îmbolnă­vesc grav şi să o aştept ca pe o salvare. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine“. 

Image result for mihai sora luiza

Un spot eMag l-a aruncat în mijlocul unei controverse

Recent, Mihai Şora s-a aflat în mijlocul unei controverse, după ce a fost personajul principal într-un spot eMag în care compania marca împlinirea a 30 ani de la Revoluţia din 1989. 

Folosind aceeaşi atmosferă sumbră din filmuleţul de susţinere a donaţiilor pentru „Cuminţenia pământului“ şi acelaşi laitmotiv al trenului, Papaya Advertising îl arată pe Şora spunând: „Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea. Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!“.

Criticii clipului arată că Şora, filosoful în vârstă de 103 ani, promotor al mişcării #Rezist, nu este cel mai indicat personaj pentru a vorbi despre suferinţele îndurate în timpul comunismului. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

16 Comentarii

Popa Andrei
7.11.2019, 11:26:30

Sa ne traiti maestre, ati invatat toata Romania ce inseamna libertatea: preturile bune de la Emag...

-6 (12 voturi)
Adrian Foangǎ
7.11.2019, 11:32:28

Pai la cate a facut la viata lui: socialist in Franta, sluga la Pauker Ana in Romania, sincecurist infocat, ce mai conteaza niste "libertati" in democratia mioritica, impartite contra cost pe langa emag.

+2 (10 voturi)
aşa şi aşa
7.11.2019, 13:03:50

"La mulţi ani!" Domnule Şora. Un adevărat simbol pentru conştiinţa civică din România, atîta cît a mai rămas. Să ne trăieşti, şi să rămîi în continuare un exemplu de urmat.

-4 (8 voturi)
Adrian Foangǎ
7.11.2019, 11:33:50

Despre Sora circula o poveste conform careia, colegii lui de genratie il poreclisera "soarece", pentru ca le manca pachetele cu alimente pe care acestia le primeau de acasa sau le procurau cu greu in acele vremuri.

-3 (7 voturi)
foarte atent
7.11.2019, 11:54:09

o asertiune il caracterizeaza total: "S-a născut ..., în aceeaşi zi cu Revoluţia din Octombrie" !! si un plus, nici nu cred ca e etnic roman !! un impostor veshnic oportunist !! ma mir ca-l promovati atata, in timp ce tara e plina de urmasii milioanelor de romani ucisi in inchisori de regimul slujit de el !!

+1 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (16)

Modifică Setările