Financial Times: Franţa o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la preluarea şefiei Parchetului European

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi FOTO EPA-EFE
Laura Codruţa Kovesi FOTO EPA-EFE

Franţa o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la funcţia de procuror-şef european în locul propriului candidat, Jean-François Bohnert, scrie Financial Times, care citează surse franceze şi române.

Decizia vine după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a triumfat în negocierile desfăşurate luna trecută pentru posturile de conducere în cadrul Uniunii Europene, reuşind să elimine candidatura lui Manfred Weber la şefia Comisiei Europene şi să obţină funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene pentru Christine Lagarde, notează sursa citată.

Un oficial francez a declarat că instalarea lui Kovesi la conducerea Parchetului European ar urma să contribuie la asigurarea echilibrului geografic în repartizarea poziţiilor de rang înalt în UE. El a subliniat totodată angajamentul Parisului faţă de principiul respectării statului de drept şi eforturilor depuse de Kovesi în acest sens în România.

Dacian Cioloş, liderul grupului Renew din Parlamentul European, strâns legat de Emmanuel Macron, a declarat pentru Financial Times că Franţa îşi va anunţa sprijinul pentru Kovesi în următoarele zile.

Jean-François Bohnert a fost intervievat recent pentru preluarea conducerii Parchetului Financiar Francez.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite