Forţele Aeriene Române au interceptat încă un avion rusesc deasupra Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piloţii români s-au ridicat în aer la comanda Centrului de Operaţii Aeriene al NATO de la Torejon din Spania FOTO Forţele Aeriene Române
Piloţii români s-au ridicat în aer la comanda Centrului de Operaţii Aeriene al NATO de la Torejon din Spania FOTO Forţele Aeriene Române

Aflate sub comanda NATO, avioane de luptă ale Forţelor Aeriene Române au interceptat din nou o aeronavă militară rusească deasupra Mării Negre.

Concret, avionul rusesc a fost observat de sistemul de supraveghere şi control aerian al NATO în spaţiul internaţional al Mării Negre şi a fost interceptat pe rând, în funcţie de zona de competenţă, de avioane de luptă ale forţelor aeriene din Turcia, România şi Bulgaria, la comanda Centrului de Operaţii Aeriene al NATO de la Torejon din Spania, arată alianţa într-un comunicat.

„Aceste măsuri de rutină au fost realizate într-o manieră coordonată şi profesională, protejând spaţiul aerian al aliaţilor NATO din sud-est. Ele subliniază capacităţile şi interoperabilitatea aliaţilor şi capacitatea NATO de a efectua măsuri defensive concertate”, mai arată alianţa. 

În ultima vreme avioanele Forţelor Aeriene Române au fost ridicate destul de des pentru astfel de misiuni de interceptare a avioanelor ruseşti. 

Astfel, pe data de 23 iulie, două aeronave MiG-21 LanceR au interceptat desupra Mării Negre, în spaţiul aerian internaţional, patru aeronave ale Federaţiei Ruse. Era vorba de două bombardiere strategice Tupolev-22 şi două Su-27. Apoi, un alt incident a avut loc pe 20 mai, când alte două bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune Tu-22M3, aparţinând Forţelor Aeriene Ruse, şi-au făcut simţită prezenţa în spaţiul aerian al Mării Negre. .

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite