Acuzaţia de subminare a economiei naţionale care i-a fost adusă lui Codruţ Sereş s-ar putea transforma în abuz în serviciu. Pedeapsa maximă: 7 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

pedeapsa maximă pe care o riscă fostul ministru dacă va fi găsit vinovat va fi de 7 ani, faţă de 25 cu cât era pedepsită săvârşirea infracţiunii de subminare a econimiei naţionale.

UPDATE Magistraţii au stabilit, miercuri, ca următorul termen din acest dosar să aibă loc pe 3 martie. 

De asemenea, instanţa a precizat că în momentul în care se va da primul verdict în acest caz se va anunţa şi reîncadrarea juridică a fostului ministru.

Judecătorii urmează să constate că elementele componenete ale vechii infracţiuni de care este acuzat Sereş, subminarea economiei naţionale, se regăsesc în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu. Astfel, 

pedeapsa maximă pe care o riscă fostul ministru dacă va fi găsit vinovat va fi de 7 ani, faţă de 25 cu cât era pedepsită săvârşirea infracţiunii de subminare a econimiei naţionale. 

Codruţ Sereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT fiind acuzat că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari.

În acelaşi dosar, anchetatorii au decis trimiterea în judecată şi a celor care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriş, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare, Victoria Geormăneanu, fost director economic, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.

Sereş, condamnat într-un alt dosar

Într-un alt dosar, Sereş a fost condamnat la începutul lunii decembrie 2013 de judecătorii Curţii Supreme la şase ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trădare. De asemenea, fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy judecat şi el în acest dosar, a primit cinci ani de închisoare. Cei doi sunt acuzaţi că s-ar fi folosit de funcţiile pe care le-au deţinut pentru a favoriza mai multe persoane în dosare de privatizare.

Ştiri pe aceeaşi temă:

UPDATE Fostul ministru Codruţ Sereş, condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trădare. Zsolt Nagy a primit 5 ani

Verdictul în dosarul în care fostul ministru Codruţ Sereş este acuzat de trădare, pe 19 noiembrie

UPDATE Ultimul termen în dosarul în care fostul ministru Codruţ Sereş este acuzat de trădare. Procurorii cer pedepse cu executare pentru inculpaţi

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite