Fostul prefect al Capitalei, procurorul militar Paul Petrovan, pleacă de la DNA la Parchetul instanţei supreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Superior al Magistraturii - CSM - sediu - cladire - FOTO Eduard Enea
Consiliul Superior al Magistraturii - CSM - sediu - cladire - FOTO Eduard Enea

Fostul prefect al Capitalei, Paul Petrovan, pleacă de la DNA la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a aprobat, marţi, cererea.

 Paul Nicolae Petrovan a revenit ca procuror militar la Direcţia Naţională Anticorupţie după ce, în 2 aprilie, şi-a încheiat mandatul la Prefectura Capitalei, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu i-a mai prelungit detaşarea. După revenirea la Direcţia Naţională Anticorupţie, Petrovan a formulat o cerere de încetare a activităţii la DNA şi continuarea activităţii la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat marţi cererea lui Paul Petrovan, dispunând încetarea activităţii acestuia la DNA începând din 18 aprilie şi revenirea, din aceeaşi dată, la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unitate de parchet de la care provine.

Şi procurorul DNA Ioan Paul Chiş vrea să plece de la DNA, acesta solicitând să lucreze în continuare ca magistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6. Secţia pentru procurori a CSM a amânat marţi analizarea cererii lui Ioan Chiş.

Mandatul lui Paul Petrovan la Prefectura Capitalei a încetat în 2 aprilie. Ministerul Afacerilor Interne a solicitat prelungirea detaşării colonelului magistrat Paul Petrovan, însă cererea a fost respinsă în 30 martie de Secţia pentru procurori a CSM.

Paul Petrovan a fost detaşat în 2014 la Ministerul Afacerilor Interne, fiind numit prefect al Capitalei în 2 aprilie. Înainte de a fi prefect al Capitalei, Paul Petrovan a fost procuror la DNA Timişoara, din aprilie 2004 până în mai 2006, apoi procurorul la DNA Craiova, din mai 2006 până în martie 2007, când a ajuns la structura centrală a DNA, mai întâi la Secţia de combatere a corupţie, apoi, din 15 decembrie 2010, la Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite