Vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecătorul Nicolae Stanciu, acuzat că ar fi primit mită mobilier în valoare de 15.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Nicolae Stanciu, fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, în prezent vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită. Magistratul este acuzat că ar fi primit obiecte de mobilier în valoare de peste 14.000 de lei pentru vila sa de la un om de afaceri pentru a da soluţii favorabile în dosare privind licitaţii la care a participat societatea afaceristului.

UPDATE Judecătorul Nicolae Stanciu, vicepreşedintele Curţii de Apel Constanţa, cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită, a încercat să se pensioneze înainte de a fi urmărit penal, urmărind să beneficieze de o pensie specială de 12.000 de lei pe lună, potrivit News.ro.

Procedura de vot privind cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, formulată de judecătorul Nicolae Stanciu, a fost suspendată în ultima clipă în şedinţa de plen, de luni, a CSM, după ce DNA a trimis o informare potrivit căreia a început urmărirea penală faţă de Stanciu, acuzat de luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie-decembrie 2012, între Stanciu Nicolae, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, în acea perioadă, şi un om de afaceri a intervenit o înţelegere în baza căreia magistratul ar fi primit foloase materiale pentru ca, în schimb, să îl ajute pe omul de afaceri să obţină soluţii favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

„Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al vilei aparţinând magistratului. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuinţa lui inculpatului Stanciu Nicolae la data de 21 decembrie 2012”, susţin procurorii DNA.

DNA: Mobilă pentru protecţia juridică

Protecţia juridică oferită de magistrat ar fi constat în ajutorul pe care acesta, ca preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, urma să îl dea în pronunţarea unor soluţii favorabile societăţii deţinute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanţe, în legătură cu licitaţiile la care a participat societatea.
„Această protecţie s-a şi concretizat în pronunţarea, de către Stanciu Nicolae (împreună cu alţi doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenţii societăţii deţinute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziţii publice”, acuză DNA.

Ca urmare a respingerii, prin această hotărâre, a plângerilor formulate de concurenţi,  societatea omului de afaceri a câştigat licitaţia cu valoarea ofertată de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte societăţii declarate câştigătoare anterior, de autoritatea contractantă,  care ofertase  contractul la valoare ofertată mai mică.

Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câştigătorului licitaţiei de către autoritatea contractantă, ceilalţi participanţi pot face contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curţii de apel este definitivă.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite