Fostul primar Sorin Oprescu a scăpat definitiv de arestul la domiciliu. Vrea să se întoarcă la Spitalul Universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, va fi cercetat sub control judiciar, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis definitiv cererea acestuia de înlocuire a arestului la domiciliu. Fostul edil a motivat că vrea să-şi reia activitatea la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Concret, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis, pe 14 ianuarie, o cerere depusă de Sorin Oprescu de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are de îndeplinit următoarele obligaţii: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii de pe raza sectorului 1 sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar, să nu exercite funcţia de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Decizia instanţei este definitivă.

Sorin Oprescu, judecat pentru fapte de corupţie

Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, în arest la domiciliu, pe 20 noiembrie. Fostul primar este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi constituire a unui grup infracţional organizat. În acest dosar vor mai ajunge în faţa instanţei alte opt persoane.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti, care pe 23 noiembrie a analizat legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive în cazul inculpaţilor. Instanţa a menţinut arestul preventiv pentru Cristian Stanca, Mircea Octavian Constantinescu şi Florin Şupeală şi arestul la domiciliu pentru Sorin Oprescu, Bogdan Cornel Popa, Romeo Albu şi Claudiu Bengalici, precum şi controlul judiciar pentru Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloaie.

Instanţa a respins atunci, ca inadmisibilă, cererea formulată de Sorin Oprescu privind ridicarea interdicţiei de a lua legătura cu martora Adriana Nica. Decizia a fost contestată de Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o soluţie definitivă pe 11 decembrie.

Ce acuzaţii aduc procurorii

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.

„Iniţial, structura grupului era simplă şi perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituţiei publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influenţa necesară determinării câştigătorului unei proceduri de achiziţii publice, dar şi dreptul de a semna acordurile cadru şi contractele), conducători de societăţi private care doreau să execute lucrări, precum şi o sumă de apropiaţi ai liderului care să-l ajute, prin documente fictive şi societăţi fără activitate, să obţină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privaţi", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, „culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (şeful autorităţii publice locale executive), crearea unui eşalon de «secunzi» ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite