FOTO Bârca după Păunescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul comunei unde a copilărit Adrian Păunescu vrea să redenumească localitatea cu numele poetului
Primarul comunei unde a copilărit Adrian Păunescu vrea să redenumească localitatea cu numele poetului

Marin Popa, primarul comunei unde a copilărit Adrian Păunescu, vrea să dea o lovitură de imagine şi să redenumească localitatea cu numele poetului. Deşi sunt doar câţiva cei care-i cunosc versurile, oamenii din Bârca se închină la tabloul lui Adrian Păunescu pentru intervenţiile pe care le făcea în sprijinul lor „la centru“ şi „la judeţ“.

Într-un articol publicat la 30 decembrie 1989 şi intitulat „Apel către lichele", Gabriel Liiceanu scria: „Renunţaţi la alibiuri morale spunându-vă că aţi făcut neîncetat răul ca să puteţi face din când în când binele".

Cu siguranţă unul dintre cei vizaţi era şi Adrian Păunescu. Nu se poate cântări răul moral dospit de Păunescu în odele sale închinate „conducătorului iubit". Binele, însă, se ştie. Pe mulţi consăteni i-a făcut oameni. De aceea, în Bârca, de la bătrânii satului şi până la tineretul în adidaşi, toţi respiră păunescian.

Citiţi şi

Ana Maria Păunescu: "E greu să fii orfan"

Mama grefierei care spune că este fiica lui Adrian Păunescu a trăit şi cu Nichita Stănescu

La judecata de apoi a poeţilor

În principiu n-ar trebui să mire pe nimeni că, în Bârca, Păunescu-i peste tot. Liceul din comună îi poartă numele, bustul greu de bronz al poetului cocoşează o vitrină din holul şcolii, strada pe care este casa părintească poartă numele bunicului său, un ansamblu folcloric, casa de cultură, localitatea însăşi, râul, ramul, toate tind să poarte numele poetului.

Înjurat şi contestat de unii ca om, dar recunoscut şi apreciat fără rezerve ca ultim mare poet, Păunescu a ajuns într-un final să fie constant în centrul atenţiei şi să genereze în jurul personalităţii sale interminabile subiecte de discuţie. Asta s-a întâmplat în timpul vieţii, asta se întâmplă şi după moarte. Acasă, consătenii săi şi-l amintesc altfel decât restul lumii, ca pe binefăcătorul lor, poetul „cu suflet de mahala", Adrian Păunescu.

Numele său deschidea uşile „epocii de aur"

Păunescu a fost prieten cu Nicu Ceauşescu (stânga)



Cum bunicii şi străbunicii lui Adrian Păunescu au locuit în Bârca, au avut urmaşi, au botezat şi au năşit, nu e de mirare că aproape jumătate din comună îşi revendică un grad de rudenie cu poetul.  Cristian Stângă (62 de ani), proaspăt pensionar, se mândreşte cu faptul de-a fi văr de-al treilea cu acesta. Cu regret povesteşte de vremurile când numele lui Păunescu deschidea orice uşă.

„Nu era puţin lucru să spui că eşti din comună cu Adrian Păunescu. Imediat ţi se deschideau toate uşile. Până în '89 tremurau toţi când îi auzeau numele. Obţineai orice aprobare vroiai. Tot atunci a ajutat pe mulţi din sat să fie angajaţi la Craiova sau Bucureşti. Le găsea una-două serviciu şi buletin de oraş. După '89 făcuse în comună un spital, care din lipsă de fonduri s-a desfiinţat.

EXCLUSIV Iubirile lui Adrian Păunescu: "Lolita" poetului a avut o moarte tragică

Tot datorită dânsului am obţinut fonduri de la judeţ pentru liceul cel nou şi pentru grădiniţă. Şi pentru bieserică, pe vremuri, a găsit fonduri, că era prieten cu Petre Preoteasa, primul secretar al judeţului Dolj, oltean de la Pleniţa. Avea putere Păunescu pe vremea aia şi mulţi de-aci au fost ajutaţi de el", spune pensionarul.

„În '87 avea datorii de un milion de lei"

Păunescu a fost prieten cu Nicu Ceauşescu (stânga)

Primarul Marin Popa exploatează la maximum brandul Păunescu



La al doilea mandat ca primar al comunei Bârca, Marin Popa (50 de ani) ştie că numele şi chiar regretata moarte a lui Adrian Păunescu pot fi folosite drept capital electoral pentru viitoarea sa candidatură. După ce a macerat bine problema şi ce avantaje ar putea aduce ea, e gata să facă tuturor cunoscut ce anume ar putea face el pentru memoria marelui dispărut:

„Am vorbit cu preşedintele consiliului judeţean şi am hotărât să-i facem o statuie chiar în părculeţul din faţa primăriei. Casa de Cultură se va numi «Adrian Păunescu». Avem un ansamblu folcloric, care la ora actuală se numeşte Deznăţui (după numele pârâului care trece prin comună) şi pe care o să-l numim «Ansamblul Adrian Păunescu». Au fost câţiva, însă, care ne-au sugerat să dăm numele la comună de Adrian Păunescu, dar asta mai durează puţin. A fost un copil sărac, domnule, nu cum zic alţii! Am fost prieten cu el şi cu tată-su şi vreau să vă spun că, de exemplu, în 1987 avea datorii de un milion de lei. Pe toate le făcuse de când colinda cu Cenaclul, pentru că acei cântăreţi trebuiau plătiţi, trebuia masă, trebuia cazare. Deci nu e bogat cum s-ar crede că ar fi. Aici în localitate are doar o casă şi 5-6 hectare de pământ moştenite, nu cumpărate", se umflă primarul.

Şi, totuşi, au mai fost şi oameni uitaţi

Primarul Marin Popa exploatează la maximum brandul Păunescu

Casa părintească de la Bârca a lui Adrian Păunescu



La capăt de uliţă, aşezată pe podişcă, tuşa Ecaterina Roşu (81 de ani) se încălzea la firavul soare tomnatic. Lăsase nişte curci să iasă pe poartă, să ciugulească iarba încă verde de pe buza şanţului, şi acum le păzea cu un băţ în mână. Rânise de cu zori la vacă şi-i rămăsese bălegar până la glezne pe ciorapii groşi şi pe gumarii din picioare.

Anii înduraţi cu chin şi muncă multă o făcuseră să trudească la fel ca un bărbat, şi tot ca unui bărbat îi crescuse în barbă o pădure de tuleie groase şi albe. Ochii umbriţi de un batic prea mult purtat îşi pierduseră  agerimea. Auzul şi mintea îi mai erau bune, cum zicea cu veselie. Se înrudea cu familia Păunescu, fiindcă naşa sa fusese soră cu tatăl lui Adrian Păunescu.

Dacă în anii tinereţii fusese frecvent în casa Păuneştilor, de multă vreme aceştia o uitaseră. „Nu m-au chemat, muică, nici când a murit, nici acu' la parastas, că auzii că-i făcură azi parastas acasă la el. Păi cum să mă cheme pe mine acolo, că le stric mirosul, că eu am bălegar pe papuci. Am auzit c-au fost chemaţi doar ăştia ai lor, ăştia care conduc comuna, n-au chemat rudele apropiate, că n-au nici un interes cu nişte amărâţi ca noi.

Au fost oameni înstăriţi în comună, ăstia ai lu' Păunescu! Adrian nu venea prea des pe acasă, dar când venea ştia tot satul. Făceau p-aci spectacole cu Cenaclul ăla, era şi-un cântec, mai de jale aşa, unu' cu adio, dar nu-l mai ştie muica, că îmbătrânii. Avea şi-o fată, d-aci din sat, cu care se ţinea, nu ştiu, cu acte, fără acte, una a lu' Proca Tudor. S-au mutat cu familia nu ştiu unde s-au dus", spune femeia alungând cu mâna o muscă de pe picior. Sub cerul senin, vorbele bătrânei se stingeau încet în amiaza călduţă. În spatele ei, Bârca, satul copilăriei poetului, respira larg, păunescian.

"Nu era puţin lucru să spui că eşti din comună cu Adrian Păunescu. Imediat ţi se deschideau toate uşile. Până în '89 tremurau toţi când îi auzeau numele. Obţineai orice aprobare voiai."
Cristian Stângă
sătean din Bârca

„Nu Păunescu era cel mai bun la învăţătură, ci fata învăţătorului"

Cei din „leatul" Păunescu şi-l mai amintesc destul de vag pe copilul Adrian. Dar cum acesta a fost cel mai proeminent şi mai important fiu al satului, toate amintirile despre el sunt absolut laudative.

Casa părintească de la Bârca a lui Adrian Păunescu
Cristian Stângă

Bustul din bronz al poetului, expus în holul liceului care-i poartă numele

La cei 68 de ani, Oprea Vârtosu încă mai trebăluieşte tinereşte prin gospodărie. A fost coleg de clasă dintr-a IV-a şi pănă într-a VII-a cu poetul. Rotofei, îmbrăcat într-un ilic tricotat, cu pălărie pe cap şi înconjurat de o târlă de câini iese la poartă să glorifice memoria colegului:

„Când am fost noi la şcoală se făceau şapte clase obligatorii. A fost bun la învăţătură, dar nu el era premiantul clasei. Îi sufla mereu premiul întâi fata învăţătorului, Sache Guran. Se simţea că e bun la română, dar nu-mi aduc aminte să fi făcut de atunci vreo poezie. Da' oricum, era bun, domnule! Era un copil amabil cu toţi ceilalţi copii, ne împrietenisem bine, făceam un grup al nostru şi băteam după ore mingea pe maidan. Chiar dacă era fiu de învăţător şi noi doar fii de ţărani, nu făcea deosebire. Nu prea făceam noi boacăne, dar ţin minte că a făcut-o pe o colegă să-şi iasă din fire şi să dea cu un penar după el. Nu l-a nimerit, a lovit însă un tablou care s-a spart. Atunci a fost prima oară ciufulit. Singura poezie pe care am învăţat-o aproape pe de rost este aia cu părinţii. O şi cântam p-aci pe bătătură acu' vreo 20 de ani, când eram mai tânăr şi mai în voce. Şi-o mai cântam tot satul când venea el cu Cenaclul la Căminul cultural". Intră în curte mormăind printre dinţi „enigmatici şi cuminţi, terminându-şi rostul lor..."

Poetul a picat admiterea la Facultatea de Litere

Bustul din bronz al poetului, expus în holul liceului care-i poartă numele

După Revoluţie, a fost un apropiat al regimului Iliescu



Aşezat lângă primărie, din 2003, liceul din localitate (la ridicarea lui a contribuit şi tatăl poetului) poartă denumirea de Liceul Teoretic „Adrian Păunescu". În holul de la intrare, bustul din bronz al maestrului priveşte cu ochi goi la poezia înrămată de pe peretele opus, poezie compusă cu prilejul schimbării numelui liceului cu propriu-i nume.

„De-aici, de-acasă, am plecat/Şi, după-atâta timp şi atâta greu,/Probabil, Dumnezeu m-a ajutat/Să vin acasă nume de liceu...Ca nume şi ca bust sunt destinat/Să fiu pe veci la şcoala mea din sat".

Directorul şcolii, Ion Mitu (62 de ani), susţine că poetul însuşi l-a asigurat că această poezie nu va apărea pe niciun volum de versuri
de-al său. Adevărul este că nu i-a făcut nicio favoare directorului, căci, cu siguranţă, Păunescu ştia că versurile cu pricina n-au nici o valoare literară, başca atât de evidenta laudă de sine. Afişând un aer academic, afectat, directorul povesteşte periplul şcolăresc al lui Adrian Păunescu:

„Până în clasa a VII-a a fost elevul acestei şcoli, apoi a făcut un trimestru la «Fraţii Buzeşti» şi un alt trimestru la Liceul «Carol» din Craiova. După cele două trimestre s-a transferat la Bucureşti la Liceul «Zoia Kosmodemianskaia» (Şcoala centrală). A urmat Facultatea de Litere din Bucureşti, unde a dat de două ori, în primul an pierzând admiterea.

De mic copil a avut o aplecare spre ştiinţele umaniste. La matematică nu era prea bun. Chiar el povestea cum într-o zi învăţătorul l-a scos la tablă şi n-a ştiut. Dascălul i-a dat o palmă, de s-a lovit cu capul de tablă. Dar cum tabla pe vremea aceea era pusă pe un trepied, i-a căzut învăţătorului pe picior. Atunci să te ţii bătaie, dar nu pentru că n-a ştiut, ci pentru că-l durea pe învăţător piciorul!", zâmbeşte la final directorul. Cu poza pe frontispiciul liceului care-i poartă numele, sătenii din Bârca sunt chemaţi să ia lumină de la noul lor Iisus - Adrian Păunescu.

"De mic copil a avut o aplecare spre ştiinţele umaniste. La matematică nu era prea bun. Într-o zi, învăţătorul l-a scos la tablă şi n-a ştiut. Dascălul i-a dat o palmă, de s-a lovit cu capul de tablă."
Ion Mitu
directorul liceului
„Adrian Păunescu"

După Revoluţie, a fost un apropiat al regimului Iliescu
Ion Mitu
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite