FOTO Tradiţii: de la împuşcatul cocoşului la dansul din şură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătenii din Soconzel, Satu Mare, se strâng la dans a doua zi de Paşte
Sătenii din Soconzel, Satu Mare, se strâng la dans a doua zi de Paşte

An de an, în prima zi a Paştelui catolic, la Apaţa se sărbătoreşte cea mai veche tradiţie a zonei, păstrată cu sfinţenie de peste 400 de ani.

Toţi copiii comunei se îmbracă în haine populare maghiare, îşi aranjează pana la pălărie şi se întrec în omorârea păsării care a adus vărsare de sânge în localitate.

Legenda spune că, în timpul unei invazii tătăreşti, localnicii s-au ascuns în podul bisericii din cetate. Unul şi-a luat şi cocoşul cu el şi cântecul acestuia i-a dat de gol. De atunci, în fiecare an, copiii trag cu harbaleta într-o ţintă pe care este desenată o pasăre. „Eu particip pentru a treia oară la împuşcatul cocoşului şi anul ăsta m-a ajutat tata să mă antrenez ca să nimeresc cât mai în mijloc ţinta. Adică să lovesc cocoşul în inimă", a spus Zsolt Molnar (8 ani). Împreună cu cei adunaţi la sărbătoare a strigat cât l-au ţinut plămânii: „Vinovat!". Aşa a luat sfârşit judecarea şi condamnarea păsării.

În alt colţ de ţară, cea de-a doua zi de Paşte se serbează prin dans. Toată suflarea din Soconzel, judeţul Satu Mare, şi-a pus ieri costumul popular şi au ieşit la dans, după o tradiţie din străbuni. Obiceiul spune că după slujba de la biserică oamenii se strâng la şura unuia dintre săteni şi sărbătoresc aşa cum se cuvine. Anul acesta, gazdă a fost Ioan Petcaş (78 de ani), în curtea căruia s-a adunat tot satul.

Alaiul a fost însoţit de cinci ceteraşi care au cântat încontinuu până la slujba de seară. „Eu sunt cel mai vechi dansator din Soconzel. Dansul la şură este o tradiţie care se ţine din strămoşi, însă s-a pierdut cu timpul, pe vremea lui Ceauşescu, când a fost interzis", a explicat Ioan Petcaş.

Premierul cu ou în frunte

Premierul Emil Boc a petrecut Paştele la părinţi, în satul clujean Răchiţele. Ieşit cu familia să stea de vorbă cu jurnaliştii aflaţi în faţa casei din Răchiţele, premierul a ciocnit ouă cu aceştia, iar la un moment dat tatăl său i-a ciocnit un ou de frunte. „Se ţine tot timpul de şotii", a comentat Boc gestul părintelui.

Torino: 5.000 de români la un loc

Roma, zona cu cea mai mare densitate de conaţionali din Italia, a adunat în cele opt biserici ortodoxe româneşti peste 10.000 de credincioşi. La Torino, cele două biserici ortodoxe româneşti au strâns împreună peste 8.000 de credincioşi. La slujba din Parcul Cavour, peste 5.000 de persoane au participat la ceremonie fără incidente şi fără a produce blocaje rutiere necontrolate în zonă.

Cea mai veche biserică ortodoxă românească din Italia, situată la Milano, a fost neîncăpătoare pentru cei circa 1.200 de români sosiţi să fie martori la Înviere. Datorită poziţiei lăcaşului de cult, la intersecţia a două străzi secundare ale oraşului, credincioşii au incomodat traficul auto, fără a produce însă blocaje.

Madrid: toaca pe calculator

La Madrid, Barcelona, Valencia sau în localităţi spaniole mai mici, precum Coslada sau Villareal, mii şi mii de români s-au strâns fie în biserici, acolo unde acestea există, fie în pieţe sau în alte locuri publice. Unii preoţi au ales să oficieze slujbele după ora României, lucru care i-a făcut pe unii credincioşi să ajungă cu întârziere la Înviere. La slujba organizată la Madrid de Parohia Bisericii Ortodoxe Române „Prea Sfântă Fecioara Maria", a asistat şi Regele Mihai. La Slujba Învierii organizată la Madrid, în Villanueva de la Cañada, serviciul religios a avut loc într-un parc. Anumite sunete, precum bătutul toacei sau al clopotelor, au fost redate de un calculator. (Cristian Gaiţă, Adrian Dinu)

Mii de români, la slujba din Parcul Cavour, din Torino

Mii de români, la slujba din Parcul Cavour, din Torino

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite