FOTO Vacanţe în siguranţă: ghidul Comisiei Europene cu cele mai sigure 20 de destinaţii, în această vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie susţinută de Comisia Europeană a întocmit o listă cu regiuni turistice, în care riscul de îmbolnăvire de COVID-19 este considerat redus. Aici se găsesc destinaţii din Grecia, Portugalia, Croaţia, Muntenegru, Polonia, Malta, Finlanda, Georgia, Austria, Slovenia, Lituania, Letonia, Finlanda şi România

Perioada vacanţelor se apropie, iar în contextul epidemiei cu noul coronavirus, alegerea unei zone cât mai sigure pentru călătorii este foarte dificil de realizat. Tocmai din acest motiv, o asociaţie care promovează turismul, susţinută de Comisia Europeană, a întocmit o listă cu regiuni, în care riscul de îmbolnăvire este considerat redus. Astfel, reprezentanţii European Best Destinations (EBD) au pregătit un catalog cu cele mai sigure destinaţii de vacanţă în care sunt incluse 20 de regiuni din Europa. În aceste locuri, cazurile de COVID-19 au fost puţine, iar autorităţile au luat măsuri pentru ca riscul de îmbolnăvire să fie cât mai redus.

Conform autorităţilor europene, între ţările care au ieşit sau care urmează să iasă oficial din criza produsă de noul coronavirus şi care au anunţat că renunţă la perioada de carantinare obligatorie se poartă discuţii pentru relansarea turismului. Concret, pentru deplasarea turiştilor către şi dinspre zonele de destinaţie se au în vedere soluţii precum „podurile aeriene” sau „coridoarele de vacanţă”, în cazul transportului rutier. 

Criteriile de alegere

În preambulul ghidului se explică modul în care au fost alese respectivele destinaţii de vacanţă. În primul rând este vorba de zone foarte uşor afectate de COVID-19. Apoi, au fost incluse localităţi care au spitalele dotate, procentual, cu un număr de paturi mai mare per unitatea de locuitori decât în majoritatea ţărilor europene. În plus, în zonele respective s-au implementat protocoale specifice privind igiena în spaţii de cazare, restaurante sau magazine şi, foarte important, s-au impus măsuri precum schimbarea filtrelor de aer condiţionat după fiecare serie de turişti. Totuşi, reprezentanţii EBD le recomandă celor care călătoresc în cele 20 de regiuni din ghid să nu uite de măsurile de igienă, dar şi de distanţarea socială impusă de autorităţi pentru combaterea COVID-19. 

Georgia

Prima destinaţie propusă este Tbilisi, din Georgia, ţară despre care EBD susţine că a avut de 260 de ori mai puţine cazuri de COVID-19 decât cele înregistrate în alte state. „Ţara îşi redeschide frontierele la 1 iulie şi pune în aplicare măsuri de protejare a sănătăţii turiştilor pentru un sejur sigur şi relaxant. (...) Aveţi nevoie de un argument suplimentar? Un sejur într-un hotel de 5 stele sau într-o vilă privată din Tbilisi vă va costa de patru ori mai puţin decât cel într-o locaţie similară dintr-o altă capitală europeană, iar Tbilisi este de până la cinci ori mai sigur (din punct de vedere al infracţionalităţii-n.r.) decât Parisul sau Londra”, precizează EBD.

batumi

Staţiunea Batumi

O altă destinaţie de vizitat în Georgia ar fi Batumi (locul 7 în top), un oraş situat pe coasta Mării Negre, la poalele Caucazului. Poreclit „Las Vegas of the Black Sea”, Batumi „este un amestec splendid de peisaje frumoase, cultură vibrantă şi ospitalitate legendară” arată EBD. 

Grecia

Pe locul doi la destinaţii sigure se află insula Corfu din Grecia. EBD susţine că Grecia a reacţionat foarte bine la pandemia COVID-19, aşa că sistemul medical nu a fost supraîncărcat în această criză de sănătate. Redeschiderea călătoriilor spre Grecia se va face la 1 iulie. Referitor la Grecia, ghidul EBD mai menţionează şi staţiunea Preveza (locul 5 în top) din nord-vestul ţării care a fost organizată foarte bine din punct de vedere al protecţiei sanitare. 

preveza
Imagine indisponibilă

Preveza

Croaţia

Următorul loc numai bun de vizitat în această vară este Cavtat (locul 3 în top), din Croaţia, ţară în care autorităţile sanitare au impus condiţii de igienă drastice în spaţiile de cazare. De asemenea, ţara a fost slab afectată de COVID-19. Tocmai din acest motiv, între cele 20 de destinaţii ideale pentru concediu Croaţia mai figurează şi cu Zagreb (locul 8 în top) sau Rijeka (locul 12 în top).

Imagine indisponibilă

FOTO croatia.hr

Portugalia

 Apoi urmează Insulele Azore (locul 4 în top) din Oceanul Atlantic, teritoriul portughez cel mai slab lovit de pandemie. Călătoriile se redeschid la 1 iulie, iar turiştii au la dispoziţie o vastă reţea de vile private, apartamente turistice şi hoteluri mici de familie. O altă zonă din Portugalia de vizitat în acest an este Alentejo (locul 6 în top), care în timpul epidemiei era să fie catalogată drept una „liberă de Covid-19”. Asta pentru că în regiune s-a înregistrat numai o victimă a acestei boli. 

Algarve (locul 9 în top) este o altă destinaţie portugheză care figurează în ghidul EBD. Este vorba de cea mai sudică regiune a Portugaliei continentale, care este apreciată în special de turiştii familişti. 

Insula Sao Miguel Azore FOTO Shutterstock

Insula Sao Miguel din Azore FOTO Shutterstock

Sibiu, pe locul 10

O singură destinaţie românească se află în ghidul de călătorie 2020 pus la punct de EBD sub coordonarea Comisiei Europene. Este vorba de Sibiu (locul 10 în top), oraş despre care autorii spun că este o destinaţie turistică cunoscută atât pentru vizitatorii autohtoni, cât şi pentru cei străini. Sibiul este catalogat ca fiind pe „locul 8 la capitolul cea mai idilică regiune a Europei”. 

Sibiu

„Sibiul a dezvoltat numeroase spaţii verzi sau de agrement şi este considerat una dintre destinaţiile din Europa cu cea mai bună calitate a vieţii”, se arată în document, unde se mai precizează că în Sibiu „nu au existat decese legate de pandemie”.

Restul clasamentului

Majoritatea destinaţiilor de mai sus sunt în prima parte a clasamentului. Ghidul elaborat de EBD mai conţine însă şi alte nouă destinaţii recomandate pentru vacanţa din acest an. Este vorba de Kotor (Muntenegru), Varşovia şi Gdansk (Polonia), Viena (Austria), Bohinj (Slovenia), Malta, Vilnius (Lituania), Riga (Letonia) sau Wild Taiga (Finlanda). Experţii EBD susţin că toate aceste zone au fost „slab” lovite de COVID-19 şi că autorităţile sanitare au luat măsuri eficiente pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. 

Lista neagră a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele de siguranţă

După „stingerea” epidemiei cu noul coronavirus, autorităţile europene vor să repornească turismul, dar atrag atenţia asupra unor companii aeriene cu probleme. Astfel, Comisia Europeană a făcut o listă neagră a operatorilor  care nu corespund normelor de siguranţă, iar cei care vor să zboare cu escale în destinaţii mai exotice sunt sfătuiţi să o aibă în vedere la rezervarea legăturilor. Aşadar, 96 de companii aeriene au fost interzise în spaţiul aerian UE din cauza supravegherii inadecvate a siguranţei din partea autorităţilor aeronautice.

Cele mai periculoase companii din cauza deficienţelor grave în materie de siguranţă sunt: Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Surinam), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria) şi Air Zimbabwe (Zimbabwe). Există însă şi companii aeriene care fac obiectul unor restricţii operaţionale şi pot efectua zborurile către UE doar cu anumite aeronave, precum: Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran) şi Air Koryo (Coreea de Nord).

Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă contribuie nu doar la menţinerea unor niveluri ridicate de siguranţă în UE, ci şi ajută companiile aeriene şi ţările vizate să îşi îmbunătăţească nivelurile de siguranţă, pentru ca în cele din urmă să fie eliminate de pe listă. În plus, ea a devenit un instrument preventiv major, deoarece motivează ţările cu probleme în domeniul siguranţei să le remedieze înainte să devină necesară o interdicţie prin includere în listă, se arată într-un document al Comisiei Europene.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite