FOTO Cum vor arăta noile cărţi electronice de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua carte de identitate va fi greu de falsificat FOTO cartaidentita.interno.gov.it
Noua carte de identitate va fi greu de falsificat FOTO cartaidentita.interno.gov.it

Reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii Europene.

Potrivit acordului, cărţile de identitate vor avea un format uniform de card de credit, o zonă de citire optică şi va respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale), arată Ministerul Afacerilor Interne. Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact.

Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite