Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Fracking Romania

4
4 Nov 2015 07:24:46
Doru Pop

România este o ţară fracturată, ca o placă tectonică în care s-a pompat apă sărată şi care separă faliile majore pe care s-a constituit această naţiune. Suntem o naţiune spartă în piesele sale componente. Toate aceste părţi componente nu mai sunt fixate între ele de nimic.

O parte a României este compusă din zecile de mii de tineri din zona urbană, care consideră că e rândul generaţiei lor să facă, după război şi revoluţie, o schimbare. E România curajului şi a nebuniei pozitive, a nemulţumirii, a inaderenţei la valorile generaţiilor anterioare. O Românie pro-occidentală, educată şi înalt tehnologizată. Ea lucrează în multinaţionale, s-a conectat cu Occidentul, ştie ce înseamnă o societate liberă. Să nu uităm şi că un sfert de Românie este în afara României. Şi aceasta ar trebuie să aibă un cuvânt de spus, dar ea este lăsată în umbră, e activată doar cu scop electoral.

Dar o altă Românie, care nu are aderenţă la componenta „eliberării” este România biogotă şi încuiată. A fost şocant să văd articole de presă, postări online şi mesaje pe mediile sociale care spuneau că tragedia tinerilor care au cântat muzică rock într-o sală prost amenajată a fost cauzată de satanism sau Halloween sau cine mai ştie ce gogoriţă mistico-magică. Dar această Românie există şi respiră aer rarefiat de tămâie. E România celor care cred că semenii lor sunt pe drept pedepsiţi de o instanţă divină, că ar fi luat parte la o „orgie satanică”. E România care priveşte cu admiraţie spre Rusia putiniană unde Halloweenul a fost interzis în şcoli.

Mă întreb ce simte România care nu are acces la internet, care nu e electrificată şi nu are apă caldă atunci când vede furia anti-clericală a celeilalte Românii laice şi raţionale?

După cum vedem, clasa politică mioritică este o altă placă tectonică împietrită în propriile mecanisme. Politicienii care au condus România în ultimul sfert de secol sunt paralizaţi în sanctuarul inepţiei pentru că nu ştiu un alt limbaj decât acela al aranjamentelor, al minciunilor şi al ipocriziei. E o Românie osificată în privilegii, folosirea banului public pentru interesul personal şi deturnarea atenţiei de la problemele reale ale comunităţii din care fac parte. Dar şi această Românie are propriile discursuri şi nu are cum să iasă din blocajul în care se află.

Lângă ei stă România profitorilor de tot felul. E România stă pe margine şi aşteaptă la pândă. Sunt profitorii clasei politice „tinere”, lupii flămânzi care aşteaptă să ajungă la ciolan, să fie căraţi în spinare de puterea valului protestatar, care dau „share” la fotografii din pieţele publice. Mai sunt şi politicienii obtuzi, care vor să profite cu orice preţ de pe urma revoltei tinerilor, dar prosteşte, capitalizând prin sfidare. Am fost uluit când am auzit un lider „creştin-democrat” care contesta dreptul la doliu al unei naţiuni şocate de o tragedie lipsită de noimă.

Aici mai există o Românie, cea a ignoranţei, prostiei sau lăcomie, care provoacă crime din neştiinţă. Aceasta este România capitaliştilor veroşi pentru care nu există milă, scrupule sau responsabilitate socială. E România pusă pe căpătuială cu orice preţ. Pentru care tragedia a fost un bun prilej de a face o „şmecherie” şi să păcălească naivii cerând bani pentru victimele incendiului. Ea funcţionează autonom de celelalte plăci ale ţării acesteia „debulosate”.

Pentru că la bază stă România tăcută, adormită sub plapumă, năucă şi ameţită de palavrele celorlalte Românii. Când zeci de mii de bucureşteni au ieşit în stradă, alte zeci de mii de orăşeni au picotit la televizoare, moţăind cu gura căscată la comentariile televizoriştilor aflaţi pe diverse state de plată.

Din păcate o altă Românie este România din umbră. Aceea a plăţilor oculte, a înscenărilor malefice, a pirotehniştilor care dau foc unui popor pentru că nu au reuşit să îşi pună altfel planurile în mişcare. Pentru care împuşcarea a sute de oameni la Revoluţie, uciderea a zeci de oameni la mineriade şi dispariţia altor zeci este insignifiantă.

Şi între toţi se află o Românie a încropelilor, a lipelilor, a descurcărelii, a nenumăraţilor oameni care pur şi simplu vor să supravieţuiasă. Toate aceste grupuri par că nu mai au nimic în comun.

Ce substanţă ar trebui să introducem în solul acid care a devenit România pentru a o readuce la normalitate?

Poate că sloganul ar trebui să fie: ALEGERI ANTICIPATE ACUM!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Paun Al
4.11.2015, 08:33:15

Aceasta minoritate activa ,mai educata , careia ii pasa nu numai de cum traieste fiecare individual , ci si de mediul social ,de civilizatie in care traim ... are putine sanse in Romania de azi . Pentru ca majoriatea Romaniei este alcatuita din oameni dependenti de stat, sau de autoritati locale , sau de ajutorul de la primar , chiar daca statul si structurile sale sunt clientelare , mafiote . Majoritatea vad autoritatile ca pe stapani , de ca care astepti ,speri , dai spaga , te caciulesti...daca vrei sa obtii ceva . A te revolta in zonele rurale de ex. , mai ales in zonele sarace , impotriva coruptiei primarului si a gastii sale , inseamna sa te pui rau cu majoritatea de acolo , sa fi vazut rau , sa ai probleme si de multe ori a suporti consecinte . Asa ca minoritatea de oameni frumosi , care ar vrea o alta Romanie , nu cea corupta , de 'cumetrie ' ca acum ...are putine sanse , in aceasta etapa . Oile sunt majoritare... si pastorii religiei si lupii politici au castig de cauza .

John M. Ratt
4.11.2015, 20:21:06

da, din pacate Romania e fracturata si lucrul asta e o piedica majora in evolutia ei. in alta ordine de idei, alegerile anticipate vor duce doar la schimbarea unei gasti cu alta gasca. se vor schimba majoritatile in parlament dar nu si calitatea oamenilor. ar fi de preferat alegerile la termen in speranta coagularii unor miscari politice noi, nemanjite.

Stef Ros
4.11.2015, 21:09:09

Scuze, nu pot sa iau in serios nimic ce scri, de cand ai regurgitat articolul ala genial cu "Iubesc feministele urate".

+2 (2 voturi)
Todeso Todeso
5.11.2015, 15:33:06

Dezbina si cucereste. Nu s-a ajuns aici decat prin tradatori. Nu evreii si marile lor corporati care cauta sa puna mana pe intreaga planeta sunt vinovati. Tradatorii sunt vinovati si astia trebuie "spanzurati si trasi pe rug in piata". Cat va mai ramane ceva din vechiul aluat, nu avem nici o sansa.

+1 (1 vot)
Modifică Setările