Franţa alege. Mai jos nu se poate

Marine Le Pen şi Emmanuel Macron FOTO EPA

Între ei - o prăpastie. Marine Le Pen era acolo pentru a lovi. Emmanuel Macron era acolo pentru a încasa. Numai că pe Marine Le Pen o loveşte drept în frunte, ca un bumerang, primitivismul deşănţat al tipului de lider pe care îl reprezintă.

Ziua de după. După dezbatere, francezii s-au trezit mahmuri. Gueule de bois. Cu gust de cenuşă pe limbă. Ştiţi voi, limba aceea franceză, splendidă: un vocabular mustind de cuvinte virile şi zemoase – marca Rabelais, şi o sintaxă de o claritate impecabilă, indestructibilă – eşafodată de arhitectul-şef Racine.

A cincea putere economică a lumii a fost tot timpul şi o neegalată putere simbolică, cea a spiritului uman capabil să facă spectacol din mecanismul gândirii, topit intim în cofrajul limbii. Am fost întotdeauna convinsă că ţinuta dezbaterilor este indusă, în Franţa, de însăşi osatura şi frumuseţea limbii, de structura sintactică eminamente argumentativă, raţională, elegantă.

Raté! Cei doi candidaţi la preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron – de centru şi Marine Le Pen – de extremă dreaptă şi-au stat faţă în faţă, într-o tradiţională dezbatere televizată, canonică în ritualul mediatic al alegerilor prezidenţiale.

Siderant. Inteligentă şi umorală, Marine le Pen a ocupat terenul cu şuvoaie de invective, cu ghirlande de ricanări hidoase, cu o logoree agresivă şi primitivă. Inteligent şi sobru, Emmanuel Macron i-a făcut faţă cu un calm vulcanic, cu sprâncene ridicate şi câteva, puţine, fraze asasine: „Je suis debout, Madame Le Pen, mais pour être debout je n’ai pas besoin de salir.”

Emmanuel Macron: „Stau drept, doamna Le Pen. Dar pentru a sta drept eu n-am nevoie să împroşc cu noroi. ”

N-a fost o dezbatere de idei. Ideile n-aveau ce căuta acolo. N-a fost o dezbatere de programe, politice, economice sau de societate. Nimeni n-a scormonit dincolo de enunţarea lor, bezmetică şi sincopată, pentru a le scoate la iveală fie găunoşenia, fie condescendenţa faţă de politicul corect al timpurilor. Politica n-a câştigat nicio reflecţie în plus, în dezbaterea de aseară, democraţia nu şi-a legitimat prin nimic faima de cel mai preferabil sistem de societate din câte există. Spiritul francez s-a coborât pe sine, hélas!

Patetic. Doi intelectuali, ajunşi pe cea mai înaltă treaptă a reprezentării în societatea franceză, s-au dat în spectacol, de calitatea cea mai jalnică. Emmanuel Macron s-a trezit prins în capcană, cu sobrietatea şi eleganţa reduse la neant, neputinciose în faţa brutalităţii şi energiei afişat nocive a adversarei Marine Le Pen. Între ei – o prăpastie.

Marine Le Pen era acolo pentru a lovi. Emmanuel Macron era acolo pentru a încasa. Numai că pe Marine Le Pen o loveşte drept în frunte, ca un bumerang, primitivismul deşănţat al tipului de lider pe care îl incarnează: ce Franţă s-ar dori păstorită de o extremistă isterică, lipsită de cea mai elementară eleganţă? Iar Emmanuel Macron încasează, involuntar, toate punctele bonus date de diferenţa de clasă dintre ei, abisală. 

Am fost întotdeauna convinsă că forma atrage fondul. Prin definiţie, eleganţa unei dezbateri cheamă spiritul, adică substanţa, să vină să locuiască în mulajul limbii (franceze). Faptul că francezii au făcut-o pe pe Marine Le Pen să ajungă atît de sus s-a soldat cu faptul că cea mai importantă dezbatere politică a ţării a ajuns atît de jos. Ce jalnică irosire! Quel gâchis!

Se răsucesc, în morminte, şi iconoclastul Rabelais şi liricul Racine. Aşa e când dai mărgăritare la porci.