Acesta a adăugat că nu trebuie ”să ne grăbim cu extrădarea”, pentru că se face în urma unei decizii definitive a unui judecător, arată hotnews.ro.
„E o informaţie neverificată (cea referitoare la presupusa eva dare din închisoare -n.r.). Nici nu se pune problema de aşa ceva. Pot să vă spun că astăzi (sâmbătă-n.r.), la momentul la care noi vorbim, el este într-o procedură de mutare din puşcăria grea în care s-a aflat până acum într-o altă zonă a puşcăriei în care sunt condiţii puţin mai bune. Erau nişte condiţii absolut inumane, deci erau camere de 45 de persoane fără paturi, fără nicio amenajare, cu o singură toaletă de tip turcesc şi cu un singur robinet cu apă. Şi a făcut o solicitare către directorul închisorii dacă există să fie mutat în condiţii mai bune şi uite că a reuşit", a declarat fratele lui Radu Mazăre, Mihai Mazăre, la Antena 3.
Mihai Mazăre a anunţat că nu-l va aştepta pe fratele său la aeroport şi că, în Madagascar, o decizie de extrădare definitivă nu a fost dată de un judecător.
"Nu, nu o să merg la aeroport, eu zic să nu ne grăbim, staţi să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar, există o legislaţie internă adaptată la legislaţia internaţională care spune că extrădările care se fac, aşa cum aţi văzut şi în cazul Ghiţă sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive. La ora actuală, extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă, înseamnă că se realizează un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre. Eu nu înţeleg de ce autorităţile din România, respectiv Ministerul Justiţiei şi IGPR, sunt aşa convinşi că autorităţile din Madagascar vor face extrădarea în mod direct. Poate ne explică doamna Birchall pe Facebook că tot a mobilizat tot ministerul ca să realizeze această extrădare care, în momentul actual, în Madagascar, nu ar trebui să se poate realiza", a completat Mihai Mazăre.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
18 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cînd vine mazărea, o bagă la borcan?
"Cînd vine mazărea, o bagă la borcan?" comentariu tampitel....
"Staţi să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport" Chiar asa! Iti spun eu: Mazarik va fi bagat in duba direct de la scara avionului si va iesi pe o iesire speciala in timp ce propietarii ilegitimi de plaje vor astepta la sosiri. Cred ca este bine sa fie identificati ptr a afla exact ce-i mana in lupta. Daca detin plaje, terenuri atribuite prin acte false sa fie inchisi langa mazare.
Comentariu considerat abuziv.
Familie de jeguri. Ia spune jegule, dar acuzatiile de ciordeala cum sunt, inscenari?
Vezi toate comentariile (18)