Frăţia hienelor de presă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu infestează din vremuri imemoriale presa românească. Au avut liber acces în  presă încă din tinereţe pentru simplul motiv că erau ceea ce se chema în perioada comunistă tineri cu origine sănătoasă. Erau fără probleme de dosar, fără pată. Ceea ce i-a ajutat nespus în miraculoasa lor carieră.

Nistorescu a făcut Şcoala profesională din Cugir, a lucrat direct în producţie înainte de a se duce la facultate. Un element ce reprezenta garanţia unei cariere de succes în socialism. Cristoiu a făcut Filosofia la Cluj, iar unei posibile ori pretinse cariere universitare i-a preferat aceea de slujbaş cu rol de propagandist al PCR în presa de tineret.

Şi Cristoiu, şi Nistorescu au parcurs nestingheriţi de nimeni treptele profesionale specifice ierarhiei comuniste ceea ce înseamnă că au slujit credincioşi partidul şi că s-au aflat în termeni cel puţin buni cu braţul înarmat al PCR, Securitatea. Care avea rolul de a da, atunci când era cazul, viza decisivă. Fie că era vorba despre o promovare ori măcar despre o viză de plecare în străinătate.

După ce şi-au făcut mâna şi şi-au dovedit ataşamentul în presa de tineret, şi unul, şi celălalt au fost socotiţi de cine trebuia tovarăşi de nădejde. Verificaţi şi validaţi ca atare. Aşa că promovarea a venit cam de la sine. De pildă. Când nu i-a mai plăcut să fie redactor şef adjunct la Scânteia tineretului, unde, trebuie să recunosc că a făcut şi lucruri bune, aşa cum a fost, de pildă, SLAST- ul, Ion Cristoiu a fost trimis să conducă revista Teatrul. Astăzi Ion Cristoiu spune, cui are timp şi nervi să-i asculte confesiunile, că ar fi fost vorba despre o retrogradare. Cert e că Revoluţia din decembrie 1989 l-a găsit în sediul revistei din strada Constantin Mille nu ca pe un fitecine, ci cel mai înalt în ierarhie. Asta cam în acelaşi timp în care Cornel Nistorescu primea vize de călătorie după vize, mergând ba pe la Paris, de unde se întorcea victorios cu un interviu smuls de la Elvira Popescu, ba în Iran, unde era trimis de Ceauşescu să vadă şi, mai ales să scrie, ce bine se trăieşte sub urmaşii ayatollahului Khomeiny. Dar să se şi prosterneze la mormântul celui ce îl gonise pe Şahinşah de la conducerea ţării.

Îndată după 1989, şi Cristoiu, şi Nistorescu s-au reorientat, au devenit apostolii, campionii privatizării presei, au făcut şi unul, şi celălalt bani frumoşi în epoca extrem de profitabilă a Expresului şi a Evenimentului zilei. De unde şi cearta dintre ei, ceartă supralicitată de Cristoiu aşa, de ochii lumii. Ceartă provocată de bani şi de dividente şi nicidecum una pe principii. Ceartă uitată atunci când la mijloc interveneau ori intervin interese superioare. Adică ordine care vin de la cel care le dă banul. Ori la ordonă cum să se repoziţioneze. Sintagma interese superioare fiindu-le celor doi foarte familiară de pe vremea când nutreau, la ordin, idealuri comuniste. Acum nutresc, desigur, tot la ordin, convingeri pesediste. Drept pentru care nu ratează nici o ocazie spre a-l face praf pe preşedintele Iohannis.

Pretinsa personalitate a presei româneşti, Cornel Nistorescu, a dat-o rău de tot în bară publicând zilele trecute în resuscitatul Cotidianul un articol în care pretindea că fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, nu ar fi nicidecum la pensie. Din contră. Că s-ar speti muncind într-o direcţie anume inventată pentru ilustrissima lui persoană.

Articolul scris de Nistorescu s-a dovedit eronat, de la un cap la altul. I s-a răspuns cu o ironie postată de temuta instituţie pe contul ei de Twitter. Fapt care l-a scandalizat la culme pe maestrul Ion Cristoiu. Care şi-a exprimat indignarea într-un articol kilometric postat pe cristoiublog şi reprodus, cum altfel?, de Evenimentul zilei.

Cred şi eu, asemenea lui Ion Cristoiu, însă din cu totul alte motive, că prostiile în cascadă debitate de Cornel Nistorescu, dacă sunt cu adevărat inexacte, se cuveneau meticulos, punct cu punct demontate de SRI într-un comunicat de presă.

În primul rând, fiindcă SRI trece în vremea din urmă printr-o acută, reală sau inventată, criză de credibilitate. În mintea mult prea multor români s-a insinuat ideea că SRI ar fi un alter-ego al Securităţii. Un instrument de represiune, de supraveghere în masă a populaţiei. Care ascultă zi şi noapte milioane de telefoane. Şi care contribuie vârtos la alcătuirea la comandă de dosare de corupţie inventată ce ar fi inventate de DNA doar spre a scoate din scenă persoanele indezirabile. Cred că nu e nicidecum în interesul instituţiei ca această convingere să fie amplificată.

În al doilea rând, era necesar ca ceea ce a scris Cornel Nistorescu să fi primit un răspuns riguros, argumentat pentru a li se arăta naivilor care încă mai cred în insul respectiv cu dovezi irefutabile cine e de fapt această mare personalitate. Cât de prost stă dl. Nistorescu la capitolul deontologie şi cât de nociv e faptul că, asemenea lui Ion Cristoiu, parazitează cu nefrecventabila lui persoană audiovizualul românesc. Chiar Televiziunea fostă naţională, devenită la ordinul lui Liviu Dragnea, instantaneu îndeplinit de defectiva de coloană vertebrală Irina Radu, televiziune guvernamentală. Un loc unde atât Cristoiu cât şi Nistorescu au devenit invitaţi de seamă în emisiunea de toată jena România 9 a fostei slugi voiculesciene pe nume Ionuţ Cristache. Şi în care debitează verzi şi uscate, multe avându-l drept ţintă pe preşedintele Klaus Iohannis.

Aş dori să fiu foarte bine înţeles. Socotesc că abuzurile instituţiilor de forţă ale României se cuvin cu promptitudine dezvăluite. Fireşte, în cazul în care ele există. Nu cred însă că au căderea morală să o facă hiene de presă. Inşi compromişi. Aşa cum sunt Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite