Fraţii Becali, şpagă „fără număr“ pentru judecătoarea coruptă Geanina Terceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraţii Becali şi Cristian Borcea i-ar fi dat judecătoarei Geanina Terceanu 195.000 de euro pentru a-i achita în dosarul Transferurilor
Fraţii Becali şi Cristian Borcea i-ar fi dat judecătoarei Geanina Terceanu 195.000 de euro pentru a-i achita în dosarul Transferurilor

Declaraţiile date de fraţii Ioan şi Victor Becali în dosarul mituirii judecătoarei Geanina Terceanu pentru ca aceasta să „trântească“ dosarul Transferurilor arată un fapt surprinzător: cei doi nici nu mai ştiau câţi bani i-au dat exact magistratei corupte pentru a-i scăpa de puşcărie.

Deşi, iniţial, fraţii Ioan şi Victor Becali au negat că i-ar fi dat şpagă judecătoarei Geanina Terceanu pentru a-i achita în dosarul transferurilor de fotbalişti, puşi în faţa probelor aceştia şi-au recunoscut faptele. „Revin asupra declaraţiei anterioare în cauză şi arăt următoarele: recunosc comiterea infracţiunii reţinute în sarcina mea (...)“, au declarat Victor şi Ioan Becali în faţa procurorilor DNA.

Cel care a făcut toate demersurile pentru a o mitui pe judecătoare a fost Ioan Becali. Acesta a luat legătura cu Manole Teodoris, zis „Doris“, o rudă mai îndepărtată, care a intermediat şpaga. Victor Becali a fost chemat ulterior de fratele său pentru a o cunoaşte pe Geanina Terceanu.
Undeva în luna mai 2009, fratele meu Becali Ioan mi-a zis într-o zi, posibil sâmbătă sau duminică, în timp ce ne aflam la barul Bugy, că trebuie să mergem acasă, întrucât urmează să vină Manole Teodoris şi că trebuie să avem o discuţie. Nu mi-a comunicat în acel moment că
Manole Teodoris o să vină cu judecătoarea Terceanu Geanina. Am mers acasă, unde la scurt timp a apărut Manole Teodoris împreună cu Terceanu Geanina. Din discuţia care a avut loc pe terasa piscinei din curte, am dedus că fratele meu Becali Ioan mai avusese o întâlnire cu Manole Teodoris şi judecătoarea Terceanu Geanina, unde discutaseră despre o posibilă soluţie favorabilă nouă în dosarul în care eram judecaţi, în schimbul unei sume de bani de aproximativ 200.000 euro - 220.000 euro“, a afirmat Victor Becali.

Victor Becali, îngrijorat să nu fie înşelat de Doris

Deşi era rudă cu Manole Teodoris, Victor Becali nu ştia care este ocupaţia acestuia. Abia după ce Doris a fost arestat, Becali a aflat că acesta este spărgător de locuinţe.

„În anul 2012, prin luna mai, oricum înainte de achitare, m-a contactat soţia lui Manole Teodoris, respectiv Manole Gabriela, pe care nu cred că o cunoşteam. Aceasta mi-a zis că a vorbit cu Terceanu Geanina şi că ar trebui să îi mai dăm nişte bani doamnei judecător, respectiv suma de aproximativ 105.000 euro. Eu i-am zis acesteia să aibă răbdare câteva zile pentru a vorbi cu fratele meu şi a face rost de suma solicitată. Cu acel prilej, am aflat că Manole Teodoris fusese arestat, întrucât am întrebat de ce nu a venit el. Tot cu acea ocazie, am aflat şi cu ce se ocupă ruda mea îndepărtată, respectiv furturi din locuinţe. După câteva zile, după ce am vorbit şi cu fratele meu şi am făcut rost de suma solicitată, m-am întâlnit cu Manole Gabriela, undeva în zona Fundeni, căreia i-am dat suma de aproximativ 105.000 euro“, a spus Victor Becali.

Din acel moment, Becali a ezitat să-i mai dea bani lui Doris şi soţiei acestuia pentru judecătoare, temând-se să nu fie păcălit. „Fac menţiunea că, după ce am aflat că Manole Teodoris este în închisoare şi că, de fapt, este un infractor, am început să am îndoieli cu privire la destinaţia banilor, în sensul că nu mai eram sigur că suma de 105.000 euro o să i-o dea judecătoarei Terceanu“, a precizat Victor Becali.

Ce şpagă a luat judecătoarea Terceanu

Când au fost nevoiţi să spună cum şi câţi bani i-au dat judecătoarei Geanina Terceanu, fraţii Becali s-au cam încurcat. Nicunul dintre ei nu a putut preciza suma exactă, ci doar aproximativă.

„Cu privire la tranşe, reţin că la început a fost o tranşă de 40.000 euro, alte tranşe fiind de aproximativ 20.000 euro, 10.000 euro, posibil şi alte sume. Reţin că cea mai mare tranşă a fost de 100.000 euro, posibil 105.000 euro sau 110.000 euro, bani care au fost daţi după achitare. Cert este că suma totală plătită a fost în jurul a 200.000 euro - 220.000 euro“, a spus Ioan Becali.

La fel de „aproximativ“ a fost şi fratele său Victor. Acesta a afirmat că tranşa de bani dată judecătoarei după achitare a fost de doar 45.000-50.000 de euro, nu 100.000-105.000 de euro, aşa cum îşi amintea fratele său. „După ce am primit achitare în dosarul Transferurilor, am fost contactat de Manole Gabriela, care mi-a spus că ar mai trebui să-i dăm judecătoarei Terceanu Geanina suma de 45.000 euro sau 50.000 euro, nu-mi amintesc exact. De asemenea, am vorbit cu fratele meu, am făcut rost de bani, m-am întâlnit cu Manole Gabriela în zona Fundeni, unde i-am dat acesteia banii solicitaţi. Menţionez faptul că această din urmă sumă i-am dat-o în două tranşe, la un interval de aproximativ o săptămână“, a declarat Victor Becali.

În privinţa sumei totale dată drept şpagă, Victor Becali a fost mai sigur pe el: „Suma totală pe care am remis-o judecătoarei Terceanu Geanina a fost de 220.000 euro. Suma de bani menţionată era a mea şi a fratelui meu Becali Ioan“.

În schimb, după calculul procurorilor, şpaga primită de Geanina Terceanu a fost de 185.000 de euro. Alţi 10.000 de euro, judecătoarea i-ar fi primit de la Cristian Borcea.

Judecătoarea Terceanu – „şi coruptă, şi incorectă“

Ioan Becali a explicat anchetatorilor şi reacţia sa nervoasă înainte de pronunţarea sentinţei, când a făcut circ în sala de judecată. Anterior, chiar judecătoarea Geanina Terceanu îi sfătuise pe fraţii Becali să lăse impresia că se aşteaptă să primească pedepse grele.

Mai exact, în 2012, pe parcursul judecării dosarului „Transferurilor”, Giovani Becali nu s-a sfiit să facă un scandal-monstru în şedinţa prezidată de Geanina Terceanu. „Să vă ferească Dumnezeu să ajungă familia mea să conducă ţara asta! Să vă văd atunci dacă faceţi dreptate sau nu! Că trebuie să o faceţi! Aaa, dacă aţi consemnat ce a zis martorul, săru’-mâna! Pot să vă sărut mâna? V-ar plăcea, dar ce doamnă? Sunteţi sub ordin să se scrie cum vrea martorul?“, răcnea Becali plin de indignare în sala de judecată.

Acum, Ioan Becali a susţinut că nu a jucat teatru, fiind doar indignat de judecătoarea pe care a mituit-o, considerând-o şi coruptă, şi nedreaptă. „Cu privire la incidentul din sala de judecată, arăt că nu am vrut să o intimidez pe doamna judecător, ci am avut o reacţie generată de
nemulţumirea mea creată de atitudinea dumneaei, eu apreciind că ea este şi coruptă, şi incorectă“, a spus Ioan Becali.

Acuzaţiile procurorilor

Potrivit rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat spre judecare dosarul „Transferurilor“ , cauză în care erau implicaţi, printre alţii, Ioan Becali, Victor Becali şi Cristi Borcea.

Ulterior, pe 3 aprilie 2012,  Terceanu a pronunţat în acest dosar o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora pe motiv că „fapta nu există“.

Pentru a pronunţa soluţia de achitare, judecătoarea Geanina Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, suma totală de 195.000 de euro.

„Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpaţii Becali Ioan şi Becali Victor (cei doi fiind fraţi), iar suma de 10.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpatul Borcea Cristian”, spun anchetatorii.

De altfel, în cursul anului 2009, o parte din banii primiţi, respectiv 56.000 de euro, ar fi fost folosiţi de Terceanu pentru a cumpăra o locuinţă al cărei preţ total a fost de 93.000 de euro.

Ulterior, arată DNA, pe 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de către Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti care i-a condamnat pe inculpaţii din dosarul „Transferurilor” la pedepse privative de libertate.

Pe aceeaşi temă:

EXCLUSIV Spovedania  judecătoarei corupte Terceanu: „Percepţia mea a fost că eu şi domnul Borcea ne plăcuserăm reciproc”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite