Gabriel Andreescu (fondator APADOR - CH): România este o sursă curentă de cazuri CEDO privind încălcarea dreptului la proprietate

Numărul proceselor pe care România le-a pierdut la CEDO a crescut considerabil în ultimii ani. Numai în 2009, potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, statul român a primit 178 de condamări, din care 91 privind încălcarea dreptului de proprietate. Suma totală pe care România trebuie să o plătească este de 12 milioane de euro.

Încălcarea dreptului de proprietate presupune plata unor sume mari de bani, întrucât, de  regulă, în cadrul prejudiciului material se contabilizează valoarea imobilului care face obiectul cauzei, mai spune MAE.

Potrivit site-ului CEDO, în perioada 1958 – 2009, România a primit 584 de condamnări, în fiecare dintre aceste cazuri fiind incriminată cel puţin o încălcare a drepturilor omului. Totodată, în 2009, potrivit statisticilor Curţii, România se situa pe locul patru în privinţa plângerilor analizate (4.247, însemnând 8,3% din totalul cazurilor), după Rusia (cu 32.600 de plângeri, adică 27,7%), Turcia (12.800 - 10,9%) şi Ucraina (10.100 - 8,6%).

Conf. Univ. Dr. Gabriel Andreescu, fost disident şi membru activ al mai multor organizaţii neguvernamentale, a vorbit pentru adevarul.ro despre încălcarea drepturilor omului în România.

Scurtă carte de vizită

•    Fost disident în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu, Gabriel Andreescu (58 de ani) a devenit după 1990 un cunoscut militant pentru drepturile omului şi ale minorităţilor etnice şi sociale, publicist şi editorialist, una dintre vocile societăţii civile româneşti.

•    Printre altele, Gabriel Andreescu este doctor în ştiinţe politice al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative, iniţiator al APADOR-CH, fondator şi preşedinte al Centrului de Studii Internaţionale. În anul 2000 preşedintele Emil Constantinescu i-a conferit Ordinul Steaua României în grad de cavaler.

Care sunt cele mai frecvente cazuri de încălcare a drepturilor omului în România care au ajuns la CEDO?

România este o sursă de cazuri la CEDO pentru încălcarea dreptului la proprietate generat în special de întreaga poveste a restituirii proprietăţilor în 1990. Cazurile de acest gen, având aceeaşi tipologie, se rezolvă în doi – trei ani, însă sunt altele care se soluţionează şi în opt ani.
 
De asemenea, la CEDO au ajuns multe cazuri de încălcare a dreptului la exprimare şi a celuilalt  corespondent - dreptul la viaţă privată. Noi am avut plângeri şi într-un caz şi în celălalt. Cei lezaţi de insultă şi calomnie au pierdut în procesele deschise în ţară şi în astfel de situaţii s-au dus la CEDO. Există şi cazul invers, când cei care au pierdut, fiind acuzaţi de insultă şi calomnie, s-au dus la CEDO pentru libertatea de exprimare. Deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost şi într-un caz şi în celălalt.

Aveţi exemple de astfel de cazuri?

Un astfel de caz este al lui Liviu Petrina ( fost lider ţărănist care a câştigat, în 2008, la CEDO procesul împotriva a jurnaliştilor de la „Academia Caţavencu”- Mircea Dinescu şi Cornel Ivanciuc- care au scris, într-un articol, în 1997, că a colaborat cu Securitatea, instanţa stabilind că i s-a încălcat dreptul la viaţă privată şi familie n.r.). Petrina a primit aici o hotărâre care se axa pe nepromovarea libertăţii de exprimare, care putea fi favorabilă lui Ivanciu. La CEDO însă decizia a fost răsturnată, iar statul român a pierdut în faţa fostului lider ţărănist.

Eu însumi am câştigat un astfel de proces acolo privind încălcarea vieţii private. Vă spun, astfel de cazuri venite din România sunt frecvente.

În ultimul timp numărul sentinţelor CEDO în cazul României au crescut, care credeţi că sunt cauzele?

Deşi deciziile au fost multe, nu îmi dau seama dacă suntem într-un moment de val. Trebuie specificate câteva lucruri însă. La CEDO s-a putut merge după 1994. România a intrat în Consiliul Europei în 1993 şi abia în 1994 a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Din acea clipă de abia oamenii se puteau adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. A fost nevoie însă de mulţi ani ca lumea, şi în special avocaţii, să afle că se pot adresa acestei instituţii în cazul în care se simt nedreptăţiţi de deciziile primite aici. A durat mult până au aflat că acolo pot câştiga.

Abia la sfârşitul anilor '90 au început să fie trimise plângeri cu adevărat, iar din 2000 s-au trimis cereri curente.

Din cauza faptului că CEDO este aglomerată de procese, sunt zeci de mii de cazuri care stau pe rol pentru că nu are posibilitatea să le rezolve mai rapid. Dacă luăm în considerare că din anul 2000 s-au trimis cereri curente, de abia acum Curtea a început să rezolve grosul de cereri care vine din România pentru că statul le-a încălcat drepturile.

Care sunt categoriile sociale în România care au ajuns cel mai des  în faţa Curţii pentru încălcarea drepturilor?

V-am mai spus anterior că noi suntem o sursă curentă de decizii privind încălcarea dreptului la proprietate. Pe lângă acesta, găsim tot felul de cazuri de încălcări ale drepturilor. Unul dintre acestea este dreptul de a nu fi torturat. Sunt cazuri care au fost legate de tratamentele inumane şi degradante la care erau supuşi deţinuţii. Un exemplu este al deţinutului Ioan Brânduşe, care a fost ţinut în închisoare foarte aproape de locul în care se depuneau gunoaiele. În închisoarea aia deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insuportabile. Invocând articolul 3 (interzicerea torturii şi a tratamentelor degradante), el a făcut plângere la CEDO şi a câştigat (în iunie 2009 n.r.).

Ultimul raport venit de la Amnesty Internationl atrăgea atenţia despre situaţia precară a rromilor în ţara noastră. Cum comentaţi?

Cazul rromilor este o constantă pentru că comunitatea este atât de mare şi sunt numeroase situaţii în care li se refuză accesul la anumite servicii publice, la angajare etc. De exemplu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are o mulţime de petiţii legate de limbajul faţă de rromi. Problema situaţiei rromilor în ţara noastră a fost şi va rămâne în continuare o temă de discuţie.

Aţi câştigat de curând un proces la CEDO pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare şi la un proces echitabil. Care credeţi că sunt principalele cauze pentru încălcarea drepturilor omului în România. Este de vină factorul uman sau cel legislativ?

În cazul rromilor?

Şi în cazul rromilor, dar şi în cel al încălcării dreptului la proprietate, de exemplu.

Încălcarea dreptului la proprietate este legată de un sport naţional care se numeşte corupţie. Proprietatea incită interese. Aici sunt interesele proprietarilor, dar şi ceilalţi care vor să profite de ei. În situaţia procesului de returnare a proprietăţilor, practic, motivaţiile fizice generale, personale şi istorice se amestecă. În cazul proprietăţilor, justiţia are o importanţă considerabilă. Ştiţi că factorul politic a jucat un rol decisiv în anii 1990 din acest punct de vedere. Domnul Ion Iliescu a cerut direct s-au indirect să nu se mai dea înapoi proprietăţile celor de la care fuseseră luate. El a răsturnat ceea ce trebuia făcut. Este o situaţie depăşită. Ca urmare acum, problemele legate de proprietate vizează corupţia. Oamenii pierd proprietăţile în situaţii absolut evidente. Este vorba de corupţia administraţiilor locale şi centrale, dar şi a sistemului judiciar, dacă se dau astfel de decizii.

În chestiunea rromilor, lucrurile sunt altfel. Este un fundal de sărăcie, de lipsă de educaţie care incită la un fel de separare a rromilor în societatea românescă. Există sentimente şovine foarte răspândite nu numai faţă de rromi, ci faţă de o mulţime de culturi identitare, cu observaţia că există un puseu pe cazul rromilor. Există incapacitatea instituţională a statului român de a trata această problematică .

Istoria e istorie. Datele statistice privind educaţia şi sărăcia rromilor sunt expresie a acestei istorii. Problema este cum răspunzi realităţii în aşa fel încât să sprijini o comunitate ca să ajungă să se exprime în media generală. Trebuie să facă în aşa fel încât să îi impiedici pe alţii să continuie acţiunile de marginalizare a rromilor. Să nu îi pună în condiţii care sunt inacceptabile, de genul ai o comunitate căreia îi dai un teren la marginea oraşului pentru că este scoasă din clădirile din centru pe care le ocupaseră ilegal. Ei sunt incapabili să îşi asigure un spaţiu de locuit în aceste condiţii. Statul nu are voie să spună: <<Nu mă interesează, să facă ce vor>>. Plângerile faţă de România sunt legate de modul de a nu răspunde cu consideraţie faţă de problemele reale ale comunităţilor de rromi.

Legat de asta, ce părere aveţi despre faptul că marea majoritate a celor care iau gunoiul sunt rromi?

Acesta nu e lucrul cel mai ciudat. Absenţa educaţiei face ca ei să îşi găsesacă foarte greu un loc de muncă. Faptul că acel om are de muncă este un mare lucru. Sunt unele zone cu comunităţi de rromi în care ai impresia că eşti în Etiopia din cauza gradului de sărăcie.

Măsurile de austeritate pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea au trecut de moţiune, astfel că se va ajunge la aplicarea lor. Există încălcări ale drepturilor omului ca urmare a acestor măsuri?

Există probleme economice, există probleme de austeritate. Desigur, sărăcia trebuie împărţită, iar măsuri trebuie luate. Nu poţi să trăieşti ca şi cum tu ai avea un venit de 1.000 de euro, când tu nu ai nici 200. Problema care intervine este însă dacă aceste măsuri sunt raţionale şi drepte? Ceea ce se întâmplă în România este o politică de austeritate care este profund nedreaptă, care întoarce spatele acelui principiu al solidarităţii.sociale.

Exemplul clasic: pensiile. Sunt însă două tipuri de pensii. Primele sunt cele în care oamenii cumulează banii pe care ei i-au investit de-a lungul timpului. Aceşti oameni au tot dreptul la banii pe care i-au dat. Sunt însă pensii în România, cum bine ştiţi, ale celor din Ministerul de Interne, din Armată sau Justiţie, care nu sunt numai din banii lor. Cea mai mare parte este luată din bugetul public pentru că sunt pensii speciale. De ce ar avea oamenii aceia drepturi speciale în raport cu ceilalţi? Şi aici este nedreptatea. Îi pui pe toţi să plătească un acelaşi preţ, când de fapt ei sunt pe poziţii foarte diferite. Îi pui pe cei foarte săraci, cei care sunt la limită, să piardă o parte din bani şi celor care, într-un mod evident veniturile le sunt suficiente, nu le ceri, conform solidarităţii sociale, să contribuie corespunzător.

Problema noastră nu este doar faptul că este o criză. Criza trebuie rezolvată. Problema nu se pune că sunt măsuri de austeritate, care sunt necesare, ci modul în care sunt aplicate aceste măsuri de criză.

Dar articolul 53 din Constituţie, invocat de guvernanţi?

În privinţa articolului 53, îmi amintesc de intoxicarea lui într-un mod cu totul şi cu totul absurd, prin invocarea faptului că Guvernul poate să ia măsuri de încălcare a drepturilor omului în condiţii speciale. Este o neînţelegere şi o falsificare de-a dreptul a acestui articol.

Articolul 53 are două părţi. El se referă la restrângerea unor drepturi. În ce condiţii se restrâng drepturile? Păi, în condiţiile pe care le găseşti în toate enunţurile referitoare la drepturi şi libertăţi: siguranţă naţională etc.

A doua parte a articolului 53 se referă la situaţii de calamitate naturală. Iarăşi nu se referă la un astfel de context.

Deci, interpretarea pe care a dat-o articolului aceluia din Constituţie Guvernul Boc este absolut incorectă. Totodată, este şi periculoasă pentru că, cei care au vorbit oficial despre articol în acest fel, pot să îl instituie ca pe un instrument prin care să restrângă drepturile omului altfel decât în felul obişnuit.

Gabriel Andreescu a câştigat procesul intentat statului român la CEDO

·    Săptămâna trecută, CEDO i-a dat câştig de cauză lui Gabriel Andreescu într-un dosar privind încălcarea dreptului la liberă exprimare şi la un proces echitabil. Astfel România trebuie să îi plătească acestuia aproape 10.000 de euro. Decizia judecătorilor de la Strasbourg nu este definitivă.
·    Potrivit deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Gabriel Andreescu a fost unul dintre cei care a promovat adoptarea legii privind accesul la propriul dosar de Securitate.