Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul Mineriadei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul viceprim-ministru din 1990, Gelu Voican Voiculescu, a fost audiat, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, după ce în urmă cu trei săptămâni a fost pusă în mişcare acţiunea penală în  această cauză.

Procurorii militari vor chema la audieri toate persoanele puse sub acuzare în acest dosar, potrivit unor surse judiciare. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, în 29 decembrie 2016, că dosarul Mineriadei este în faza finală, soluţia urmând să fie dată în primele luni ale anului 2017, după ce vor fi administrate probele rămase şi vor fi verificate apărările.

În dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în 23 decembrie 2016,  punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru infracţiuni contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte al României, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi Mugurel Cristian Florescu, general în rezervă, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

În acelaşi dosar a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului”.

Corbea, audiat de procurori

Victor Ciorbea a fost citat şi el, marţi, de procurorii Secţiei Parchetelor Militare pentru a da declaraţii în calitate de martor despre ce s-a întâmplat în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat marţi, după audierea sa în dosarul Mineriadei, că procurorii militari l-au întrebat despre organizarea sindicatelor şi ce funcţii avea în organizaţii sindicale la acea vreme, precizând că în 13-15 iunie 1990 era liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Întrebat ce le-a spus procurorilor militari în declaraţia sa de martor, Ciorbea a arătat că nu avut ce mari clarificări să aducă privind manifestaţia din 13-15 iunie 1990, pentru că el era atunci lider sindical la FSLI şi sindicaliştii din învăţământ nu au fost la acţiuni alături de mineri.

Întrebat dacă a vorbit în ultima perioadă cu persoanele puse sub acuzare în dosarul Mineriadei, Victor Ciorbea a spus că nu au avut discuţii, dar a dat mâna cu unii dintre ei, la manifestările de la 1 Decembrie sau la unele recepţii.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite