UPDATE Georgiana Drăghici, soţia trezorierului PSD Mircea Drăghici, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgiana Draghici
Georgiana Draghici

Georgiana Drăghici, trimisă în judecată de DNA în 2017 pentru acuzaţii de corupţie, a fost condamnată marţi de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare. Mircea Meleşteu, fost  director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a primit de asemenea trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

UPDATE: Deputatul Mircea Drăghici, trezorierul PSD, a reacţionat după condamnarea soţiei sale la trei ani de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului.

"Decizie nedreaptă în mijlocul campaniei electorale. Asta i s-a întâmplat astăzi celei care, dacă nu era soţia mea, nu ar fi avut niciodată un astfel de dosar. O victimă colaterală a unui demers din ce în ce mai agresiv de represiune şi intimidare - un asalt profund nedemocratic, concertat şi cu nimic altceva decât o miză electorală. Un lucru e cert, nu ne vom lăsa linşaţi, nu ne vom lăsa călcaţi în picioare, nu ne vom lăsa puşi la pământ. Dimpotrivă, avem dovada că TREBUIE să continuăm să facem binele care atât de tare îi deranjează…", a scris Drăghici pe Facebook.

Georgianei Drăghici a fost acuzată de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului.

Acuzaţiile DNA

Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi organizat ilegal o tabără de vară a TSD. Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor 102 de participanţi, în cuantum de 14.000 lei, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului şi Sportului.

„În cursul anului 2013, inculpatul Meleşteu Mircea Cristian, în calitate de director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi sub pretextul desfăşurării proiectului studenţesc ED-ECO Sport, a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personală şi leadership pentru organizaţia de tineret a unui partid politic, la două hoteluri din Poiana Braşov ce se află în administrarea Complexului Sportiv Naţional (C.S.N.) Poiana Braşov. Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor 102 de participanţi, conform diagramelor de cazare, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formaţiunea politică”, se arată în comunicatul DNA.

La o lună de la evenimentul de la Poiana Braşov, Georgiana Drăghici i-ar fi solicitat unei persoane să transmită prin e-mail un tabel cuprinzând datele unor studenţi ai unei facultăţi din Piteşti, urmând ca acesta să ajungă la un alt trei inculpat în dosar.

Au deturnat banii studenţilor

De menţionat este că o mare parte dintre persoanele care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenţi la Facultatea de Ştiinţe Social Umane, specializarea Jurnalism, din Piteşti, care nu au participat la acel eveniment decât pe „hârtie”. Potrivit unor surse judiciare, studenţii au fost audiaţi ca martori al DNA şi au spus că nu au participat la nicio activitate şi nu şi-au recunoscut semnăturile pe lista de participare. Procurorii au mai observat că semnăturile după mai multe acte oficiale ar fi fost falsificate.

Surse judiciare au explicat pentru Adevărul programul de divertisment al reuniunii tinerilor PSD de la Poiana Braşov a fost asigurat de membri ai trupei de dans Starfix, care erau colaboratori ai Casei de Cultură din Piteşti.

Pe pagina de Facebook a TSD Piteşti, apar mai multe poze de la evenimentul de la Poiana Braşov.

„În perioada 22-24 noiembrie, TSD Argeş a organizat «Tabăra politică de dezvoltare personală şi leadership», eveniment la care au participat 130 de tineri, reprezentanţi ai organizaţiilor din întreg judeţul. Programul taberei a cuprins activităţi de team-building, socializare şi coeziune, motivare şi dezvoltare şi cursuri de comunicare politică”, se scrie pe pagina TSD Piteşti.

Mircea Drăghici: Acuzat de delapidarea subvenţiilor PSD

La începutul lunii aprilie trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub acuzare de DNA pentru utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi delapidare. Potrivit procurorilor, liderul PSD, în calitate de trezorier al partidului, „şi-ar fi însuşit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil”.

Ulterior acesta a fost acuzat şi de delapidare,  fiind suspectat că a scos din patrimoniul partidului un automobil de lux, Mercedes Benz, în valoare de 324.000 de lei.

Publicaţia Newsweeke relata în luna octombrie a anului trecut că subvenţia primită de la bugetul statului de către PSD a fost folosită în scopul achiziţionării mai multor automobile de lux, unul dintre acestea fiind folosit de soţia lui Mircea Drăghici, trezorierul partidului.

Din cei peste 20 de milioane de euro, bani publici, primţi de PSD de la începutul anului 2017, necesari – în principiu – activităţilor interne ale unui partid, câteva milioane s-au dus pe bolizi de lux precum Mercedes V Class, Mercedes GLE Coupe 350 D şi Mercedes GLK 250. Cele trei maşini – cumpărate cu banii jos de către PSD - valorează în jur de 188.000 euro, însă nu sunt folosite în folosul partidului, ci al deputatului Mircea Drăghici şi al soţiei acestuia, Georgiana Drăghici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite