Dacă pot înţelege dezamăgirea cetăţenilor de etnie maghiară, păcăliţi încă o dată de politicieni, indiferent de naţionalitate, vorba lui Nicolae Ceauşescu, mi-e mult mai greu să le dau dreptate căpeteniilor partidelor maghiare din România, deghizate sau nu în uniuni mai mult sau mai puţin culturale.

Mi se pare complet nejustificată dramatizarea efectelor deciziei CCR şi complet inadmisibile comentariilor în conformitate cu care astfel România s-ar fi dovedit iarăşi a fi o ţară neeuropeană.

Curtea Constituţională nu şi-a făcut decât datoria. Fiindcă, în realitate, înfiinţarea/redeschiderea atât de controversatului liceu maghiar din Târgu Mureş se făcea cu încălcarea crasă a legilor în vigoare. Nu a fost decât consecinţa unei înţelegeri politice dintre PSD şi UDMR. Preţul pe care social-democraţii români îl plăteau UDMR pentru sprijinul acordat atunci când s-a pus problema trântirii guvernului Grindeanu ori modificarea cu cântec a trei dintre legile justiţiei.

Toate formaţiunile politice din România, nu numai PSD şi UDMR, nu obosesc să clameze că doresc din tot sufletul depolitizarea învăţământului. Însă nu se sfiesc să bată palma cum nu se poate mai politic atunci când interesul poartă fesul.  

Ni se tot repetă că nimeni, încă şi mai puţin oamenii politici, nu ar avea dreptul să pună la îndoială deciziile CCR. Cu toate acestea hotărârile CCR pot să fie contestate, blamate, afurisite atunci când ele nu convin cuiva. În cazul de faţă, UDMR.

Nu ştiu dacă cei care contestă hotărârea CCR din data de 19 martie au văzut filmul Ghici cine vine la cină cu Spencer Tracy. I-aş sfătui să facă. Îşi vor regăsi modelele de gândire în personajele filmului. Chiar dacă nimeni, nici din conducerea PSD, nici din aceea a UDMR nu are farmecul celebrului actor america de odinioară.