Sebastian Ghiţă consideră că România devine o ţară nesigură în urma deciziei CCR privind interceptările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei SRI   Foto: MEDIAFAX
Deputatul Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei SRI   Foto: MEDIAFAX

Primele reacţii de după decizia din 16 februarie a Curţii Constituţionale (CCR), care a hotărât că serviciile secrete nu mai pot asculta telefoanele la cererea procurorilor şi nici să fileze suspecţi, nu au întârziat să apară. Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat că „astăzi CCR a decis amputarea capacităţilor de apărare împotriva pericolului terorist“.

Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei SRI, consideră că decizia luată  marţi de CCR este de o gravitate extraordinară.

„Decizia CCR de astăzi este de o gravitate extraordinară. Fără a avea o opinie a experţilor în drept constituţional, ca membru al Comisiei SRI, pot să afirm că România devine o ţară nesigură! Atât pentru aliaţii noştri, dar şi mai important, pentru cele 22 de milioane de români“, a declarat Ghiţă pentru evz.ro.

„După respingerea legilor dedicate siguranţelor cetăţenilor din domeniul Cyber Security, astăzi CCR a decis amputarea capacităţilor de apărare împotriva pericolului terorist şi a tuturor celorlalte ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Mă refer la corupţie, emigraţie clandestină, reţelele de criminalitate transportaliere, fie că vorbim de droguri sau de traficul de fiinţe umane“, a continuat Sebastian Ghiţă.

„Nu vreau să speculez în privinţa implicării fostului şef DNA, Daniel Morar, în fundamentarea acestei decizii a CCR. Pot însă afirma că efectele deciziei sunt extrem de grave şi necesită o reacţie imediată a parlamentului. Nu este vorba de cine cui face dosare penale, ci de siguranţa naţională a României, de viitorul copiilor noştri. O spune un om care înţelege exact adevărata miza a deciziei CCR. Sper ca liderii politici să găsească înţelepciunea necesară depăşirii acestui moment complicat“, a mai declarat Sebastian Ghiţă.

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit astăzi că prevederile din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată de "organul de cercetare penală", de "lucrători specializaţi din cadrul poliţiei" şi de "alte organe specializate ale statului" sunt neconstituţionale. CCR a constatat că această ultimă sintagmă - "alte organe specialiate ale statului" - este neconstituţională, deoarece nu sunt precizate exact care sunt organele care au voie să facă interceptări şi acest fapt afectează dreptul constituţional al cetăţenilor de a se raporta la o legislaţie clară şi precisă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite