Grevă la Biblioteca Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Bibliotecii Naţionale a României vor fi în grevă japoneză astăzi, între orele 08.00 şi 18.00, în semn de protest faţă de prevederile Hotărârii de Guvern 862/2013, prin care Ministerul Culturii preia o treime din clădirea instituţiei.

Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României a anunţat, printr-un comunicat, că fiecare angajat va purta o banderolă albă pe mână, iar în intervalul orar 12.00-12.10 aceştia sunt chemaţi în Atrium, la o „întâlnire a tăcerii”.

Iniţiatorii protestului atrag atenţia că o parte din spaţiile destinate sălilor de lectură, depozitelor, serviciilor tehnice, birourilor, precum şi spaţiile destinate evenimentelor culturale, ştiinţifice, educaţionale şi profesionale, inclusiv spaţii destinate cititorilor vor trece în administrarea Ministerului Culturii, punând biblioteca în imposibilitatea exercitării funcţiilor sale naţionale cu care a fost învestită prin Legea Bibliotecilor nr. 334/2002, cu modificările ulterioare.

Pe 28 februarie, Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României a organizat şi o dezbaterea publică pe acest subiect, numită "Biblioteca Naţională - spaţiul democratic al culturii şi cunoaşterii".

La eveniment au participat poeta şi prozatoarea Ana Blandiana, fostul ministru al Lucrărilor Publice Nicolae Noica, scriitorul Sorin Lavric, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Mircea Regneală, scriitorul Romulus Rusan şi directorul Bibliotecii Naţionale Bucureşti, Elena Tîrziman.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite