Guvernul a simplificat procedura de obţinere a avizului de securitate la incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este prevăzută şi „simplificarea etapei de avizare privind securitatea la incendiu prin stabilirea unui document simplificat la scenariul de securitate la incendiu preliminar  Foto: Mesajul.ro
Este prevăzută şi „simplificarea etapei de avizare privind securitatea la incendiu prin stabilirea unui document simplificat la scenariul de securitate la incendiu preliminar  Foto: Mesajul.ro

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea privind apărarea împotriva incendiilor, a anunţat Şeful DSU Raed Arafat. El a spus că modificările sunt menite să vină pentru simplificarea procesului de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu. Iar obţinerea autorizării pentru construcţiile care fac dovada finanţării şi că lucrările se vor desfăşura - este amânată până la finalul lui 2022

„Prezentăm unele modificări care astăzi s-au produs printr-o ordonanţă de urgenţă asupra legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi impactul acestor modificări care sunt menite să vină pentru simplificarea procesului de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu, debirocratizarea şi reducerea poverii administrative impusă prin normele actuale şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor”, a afirmat Raed Arafat, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. 

El a prezentat şi aspectele din OUG care modifică legislaţia în acest domeniu. 

„Am să menţionez câteva aspecte. Prin această OUG este prevăzută exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor. Ce înseamnă asta? Spre exemplu, sunt avute în vedere lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de destinaţie ale unor încăperi aparţinând construcţiilor existente în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executare de lucrări la acestea. Asta înseamnă că de acum unele lucrări se vor putea desfăşura mult mai simplu, mult mai uşor, fără să facem rabat la siguranţă, dar sunt multe dintre aceste lucrări care blocau luni de zile realizarea lor sau punerea lor în funcţiune, în aşteptarea avizelor şi a autorizaţiilor. Deci de acum se va simplifica acest lucru şi există unele excepţii care apar prin actul normativ de modificare”, a explicat şeful DSU.

De asemenea, el a mai anunţat că „stabilirea termenului pentru obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până data de 31 decembrie 2022 pentru amenajările şi construcţiile pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru conformarea construcţiei la cerinţă de securitate la incendiu”.

 „Deci dacă există probe că avem finanţare şi că lucrările se vor desfăşura se poate amâna până la sfârşitul anului 2022, condiţia fiind să existe proba finanţării”, a completat acesta. 

Este prevăzută şi „simplificarea etapei de avizare privind securitatea la incendiu prin stabilirea unui document simplificat la scenariul de securitate la incendiu preliminar care are drept consecinţă facilitarea obţinerii autorizaţiilor de construcţie şi demararea investiţiilor”. 

„Crearea posibilităţii ca, pentru obiectivele de investiţii publice, avizul la securitate de incendiu să se emită în etapă de studiu de fezabilitate sau documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii şi evitarea, astfel, a reluării procedurilor, dacă apar lucruri mai târziu. Cu asta evităm reluarea procedurilor şi să fie procedurile de la început realizate fără necesitatea de reluarea lor”, a mai declarat Raed Arafat. 

Totodată, OUG emisă de Executiv îşi propune „debirocratizarea procesului de autorizare prin menţinerea valabilităţii autorizaţiei de securitate la incendiu în cazul construcţiilor la care se schimbă destinaţia, în condiţiile în care noua destinaţie respectă toate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare privind cerinţa securităţii la incendiu”, a mai spus Arafat. 

„Până acum, schimbarea destinaţiei însemna un nou proces de autorizare, trebuia obligatoriu să fie cerut. Acum se face o excepţie – dacă destinaţia nu schimbă anumite lucruri fundamentale care necesită acest lucru, rămâne autorizaţia valabilă. Asta este ce prevede actul normativ şi cu asta vom simplifica pentru mulţi procedurile în care se schimbă destinaţia unei clădiri, dar fără impact asupra siguranţei cetăţenilor. Asta păstrând autorizaţia originală a clădirii. Introducerea necesităţii obţinerii acordului IGSU pentru proiectele tip ale construcţiilor cu grad mare de repetabilitate. Deci să existe un acord tip pe un proiect, un tip de construcţie în care se repetă acelaşi tip de construcţie de mai multe ori şi atunci se face o singură dată”, a mai spus secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne. 

Raed Arafat a precizat că sunt înăsprite şi sancţiunile pentru cei care comercializează mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor care sunt necertificate. 

„Întărirea rolului de autoritate prin stabilirea unor sancţiuni mai severe în acord cu producerea sau introducerea pe piaţă şi comercializarea unor mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor necertificate. Atenţie aici vorbim de introducerea pe piaţă a unor mijloace gen stingătoare, alte materiale care sunt folosite pentru apărarea împotriva incendiilor. Cine introduce astfel de mijloace care nu sunt certificate, normal că e supus sancţionării. Şi asta e problemă de siguranţă şi de protecţie, pentru că dacă cineva introduce un obiect care nu este certificat şi îl vinde normal că el pune în pericol viaţa altora. Şi aici e clar să sancţiunile se vor înăspri în aceste sens”, a explicat Arafat. 

În plus, ”se va modifica legea 307/2006 în sensul eliminării menţiunii la faptul că serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt servicii deconcentrate. Acesta e un aspect de organizare care va întări rolul IGSU pe plan naţional”, a adăugat şeful DSU.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite