Hackerii exploatează răspândirea coronavirusului. Mesajele nesolicitate din e-mail ar putea ascunde atacuri informatice. Avertizarea GCS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofertele exclusive, campaniile în sprijinul găsirii unui vaccine sau mesajele cu recomandări exclusive primite de utilizatori în plină răspândire a noului coronavirus ar putea ascunde un alt tip de virus, cel informatic, avertizeză Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, hackerii încearcă să obţină datele personale ale utilizatorilor, pe care le folosesc, mai târziu, în alte infracţiuni informatice: colonarea şi apoi golirea cardurilor bancare.

Subiectul „COVID-19” a adus în căsuţele de e-mail ale utilizatorilor o serie de mesaje tematice  - „oferte” de materiale de protecţie, „campanii” în sprijinul găsirii de vaccin/tratament, „mesaje cu recomandări exclusive” de la organizaţii de notorietate etc, arată GCS.

„Ce au toate acestea în comun? Sunt încercări de phishing prin care expeditorii încearcă să obţină informaţii personale, informaţii de pe carduri şi alte date asemenea acestora, în scopul fraudării, ori să infecteze dispozitivele de acces la internet cu programe malware”, explică sursa citată.

Phishing-ul reprezintă mesaje nesolicitate, care provin din surse necunoscute sau care conţin anexe sau link-uri, pe care trebuie să le accesăm, pentru a „prinde oferta” ori aflarea de „informaţii exclusive”, avertizează GCS.

Hackerii exploatează denumirile NATO, ONU, OMS

Potrivit sursei citate, monitorizarea înregistrărilor de domenii web, care au în denumire termenii coronavirus/covid, a condus la concluzia că majoritatea sunt implicate în campanii maliţioase. Multe dintre ele încearcă să exploateze notorietatea unor organizaţii – NATO, ONU, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, etc.

„Ceea ce ar trebui să facem este să nu accesăm ataşamentele sau link-urile atât de bine evidenţiate în mesajele în cauză sau să verificăm informaţia din alte surse. Trebuie să ştim că simpla ataşare sau folosire a unei sigle cunoscute nu arată că un mesaj sau  expeditorul lui acţionează legal. Doar pentru că un ataşament arată ca un document PDF sau word, nu înseamnă că aşa şi este ori că este sigur şi nu conţine malware”, mai spun specialiştii GCS.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite