Hackerul român Guccifer a pledat vinovat în Statele Unite pentru mai multe acuzaţii, incluzând spargerea conturilor de email ale familiei Bush

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hackerul român Marcel Lazăr, cunoscut sub porecla Guccifer, a pledat vinovat joi dimineaţă în faţa unei instanţe federale din statul Virginia la mai multe capete de acuzare, incluzând spargere de conturi şi furt de identitate, relatează Associated Press.

Printre acestea se numără şi spargerea conturilor de email şi accesarea neautorizată a calculatoarelor familiei Bush în 2013, de cadrul cărora a accesat şi publicat mai multe fotografii personale şi picturi  aparţinând familiei foştilor preşedinţi americani George H.W. Bush şi George W. Bush. 

Lazăr, în vârstă de 44 de ani şi originar din Arad, a ajuns la o înţelegere pentru a pleda vinovat în schimbul renunţării la şapte capete de acuzare, printre care hărţuire computerizată şi fraudă. Hackerul român este astfel pasibil pentru o sentinţă minimă de doi ani şi una maximă de şapte ani, care va fi pronunţată pe data de 1 septembrie. 

Guccifer a fost extrădat temporar în luna martie în Statele Unite, unde fusese inculpat în 2014, însă îşi va ispăşi cel mai probabil sentinţa în România; extrădarea arădeanului poate dura maxim 18 luni, iar acordul pentru a pleda vinovat permite această posibilitate.

Procurorul de caz Ryan Dickey a declarat în cadrul audierilor de miercuri că aproximativ 100 de cetăţeni americani au căzut victime acţiunilor lui Guccifer, în general prin acces neautorizat la conturi personale şi publicarea de informaţii personale pe internet.

Victimele lui Guccifer nu sunt numite în capetele de acuzare, fiind în schimb numerotate, însă „Victima 1” este descrisă ca o rudă a doi foşti preşedinţi americani. Aceasta este bănuită a fi Dorothy Bush Koch, fiica lui George H.W. Bush şi soră a lui George W. Bush, al cărui cont de e-mail AOL a fost spart de hackerul român. Prin intermediul acestuia, Lazăr a accesat informaţii personale ale familiei foştilor preşedinţi, printre care se numără picturi realizate de George W. Bush şi o poză a tatălui acestuia în spital, publicate de site-ul „The Smoking Gun”.

O altă presupusă victimă este fostul Secretar de Stat Colin Powell, căruia Lazăr i-ar fi accesat contul de Facebook,şi în numele căruia ar fi postat pe reţeaua socială mesaje precum „Vei arde în iad, Bush” sau „Ucideţi-i pe illuminati!”.

Guccifer a accesat şi contul unei consultante a fostului Secretar de Stat Hillary Clinton, Sidney Blumenthal, prin intermediul căreia a descoperit existenţa adresei persoanale de e-mail a lui Clinton cu domeniul „clintonemail.com”; fostul Secretar de Stat este cercetată de FBI în acest caz pentru că reglementările Departamentului de Stat nu i-ar fi permis folosirea unei adrese de e-mail personală pentru primirea şi trimiterea de mesaje oficiale.

Conform documentelor judiciare, Guccifer accesa conturile victimelor prin ghicirea parolelor şi a întrebărilor de securitate necesare pentru accesa conturile de e-mail şi de pe reţele sociale ale acestora.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite