Hibele sistemului de reacţie în caz de dezastru. Ce-a constatat ministrul de Interne după simularea de seism

Peste 30 de ore a durat exerciţiul de alertare în caz de cutremur la care au participat peste 6000 de salvatori. Faţă de anul trecut, când a avut loc tragedia Colectiv, la nivel de comandă lucrurile s-au îmbunătăţit, dar stăm în continuare prost la timpii de reacţie şi comunicarea cu cetăţenii şi presa. „E bine ca autorităţile să simuleze, să caute deficienţele”, este de părere medicul Ioanel Sinescu.

Cel mai amplu exerciţiu de mobilizare şi răspuns la dezastru din ultimii 25 de ani, care s-a desfăşurat de marţi dimineaţă până miercuri la ora 14.30 şi la care au participat peste 6000 de oameni a scos la iveală şi problemele cu care ne-am putea confrunta în caz de calamitate. Şi nu sunt puţine.

Concret, exerciţiul Seism 2016 care a simulat intervenţia autorităţilor în urma unui cutremur de peste 7 grade pe Richter, cu impact major la Bucureşti şi Iaşi, a arătat că este nevoie de o mai bună coordonare între acţiunile de căutare-salvare şi acţiunile ce vizează ajutorarea persoanelor sinistrate.

Totodată, autorităţile au realizat că este nevoie de identificarea unor mecanisme optime pentru alocarea imediată a resurselor necesare ajutorării sinistraţilor (medicamente, hrană şi alte materiale necesare primului ajutor).

Cum era de aşteptat, avem o problemă şi cu birocraţie, subliniază conducerea Ministerului de Interne care atrage atenţia că trebuie simplificate procedurile de luare a deciziilor în cazul calamităţilor majore, în ceea ce priveşte aspectele legate de rechiziţii, accesarea unor resurse materiale şi financiare suplimentare şi reducerea nivelului deciziei. „Multe dintre deciziile necesare alocării resurselor trebuie validate de primul ministru şi ulterior introduse într-o Hotărâre de Guvern”, arată un comunicat MAI emis la finalul exerciţiului.
 
Probleme şi pe partea medicală

Nici intervenţia medicilor nu a fost de nota 10. „Pe parte medicală, comunicarea cu serviciile de ambulanţă judeţene şi spitalele s-a dovedit deficitară în unele situaţii. Scopul exerciţiului, prevederile de plan roşu şi plan alb nu sunt cunoscute în totalitate de către toţi cei implicaţi. Nu s-a putut verifica punerea în aplicare a planului alb la nivelul spitalelor, chiar dacă acestea, în mare parte, le-au activat conform procedurilor prevăzute”, mai arată concluziile trase după exerciţiul care a durat mai bine de 30 de ore.

Cât priveşte tehnica de intervenţie, conducerea Ministerului de Interne spune că trebuie continuată dotarea unităţilor cu tehnică performantă de intervenţie (achiziţia de maşini pentru transportul personalului, echipamente de căutare-salvare) şi dezvoltată şi modernizată reţeaua de comunicaţii şi tehnologia informaţiilor. Cei care au supravegheat exerciţiul au mai constatat că în 90 la sută dintre cazuri echipele de intervenţie dizlocate în teren nu ar avea unde să-şi prepare hrana sau să se spele.

„Capacitatea de cazare în corturi încălzite, de îmbăiere si asigurare a posibilităţii schimbării echipamentului nu există sau este foarte redusă; pe viitor vor fi achiziţionate tabere cu capacitate de cazare pentru personalul propriu şi pentru sinistraţi, la standarde ridicate”, au explicat oficialii MAI.

Avem nevoie de instrucţie, oamenii se panichează

În total în cele 30 de ore de exerciţiu au fost scoşi în teren 6170 de salvatori (pompieri, medici, poliţişti. jandarmi etc) care s-au ajutat de 679 de mijloace tehnice, 4 elicoptere de mare capacitate şi 7 tip SMURD aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.  

În plus, ieri salvarorilor li s-au alăturat şi angajaţii Primăriei Capitalei care a pus la dispoziţia sinistraţilor 12 şcoli dotate cu echipamente necesare situaţiilor de urgenţă, 20.000 de paturi de campanie şi a arătat că poate asigura masă caldă completă pentru 4.261 de persoane. 

„E o idee excelentă care trebuie pusă în aplicare mai des. E bine ca autorităţile să simuleze, să caute deficienţele, să controleze ceea ce există, să vadă unde sunt lipsurile astfel încât într-o situaţie reală de cutremur să poată limita pagubele. Iar aici mă refer în special la pierderi de vieţi omeneşti, nu neaparat la clădiri.

Cutremurul din 77 ne-a învăţat o lecţie şi anume că avem nevoie de instrucţie, oamenii se panichează, au fugit pe scări în speranţa că se vor salva şi s-au prăpădit. Suntem zonă seismică, nu putem să omitem faptul că oricând putem avea un cutremur”, a explicat pentru „Adevărul” academicianul Ioanel Sinescu, şeful Clinicii de Uronefrologie şi Transplant Renal de la Institutul Fundeni, unitate medicală în care s-a aplicat planul alb de îndată ce s-a dat alarma.

Situaţia neprevăzută: cutremurele în pereche

„Am fost luaţi prin surprindere, dar ştiam toţi ce aveam de făcut, conştienţi fiind în acelaşi timp că este o simulare. Dar trebuie să ne gândim că în spitale sunt mereu medici şi pacienţi şi sunt şanse ca un astfel de cutremur să te prindă acolo, să vezi pacienţi care se sperie şi nu ştiu cum să reacţioneze. Ca medic, e absolut necesar să fii instruit”, a completat chirurgul, arătând că ideal ar fi ca şi populaţia generală să fie prinsă în astfel de exerciţii, pentru a reduce panica imensă ce se instalează în timpul şi în urma unui cutremur. De aceeaşi părere este şi directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), seismologul Mircea Radulian.

Expertul a precizat că scenariul întocmit de autorităţi este, într-adevăr, cel mai probabil în cazul unui cutremur de 7 pe Richter. Concret, un seism de o astfel de magnitudine ar fi urmat în mod normal de replici, o replică de 5.6, ca cea prevăzută în scenariu „fiind cea mai mare replică posibilă”. Însă, există o situaţie mai rar întâlnită, care s-a mai produs în anul 1990 în România şi care ar însemna un şoc dublu atât pentru autorităţi cât şi pentru populaţie, pagubele fiind masive.

„Acest al doilea scenariu este cel mai rău, dar nu e utopic. E un fenomen rar, dar se poate petrece şi în zona Vrancea, când la câteva zile distanţă de un cutremur de 6.9 pe Richter, am avut un altul de o magnitudine similară. Au fost pagube, nu foarte mari, dar şocul a fost dublu. Se numesc cutremure în pereche”, a declarat pentru „Adevărul” Mircea Radulian.

Modelul japonez

El a subliniat că astfel de simulări sunt utile. „Cu cât simulările vor fi mai realiste, cu atât autorităţile au şanse să prevadă tot felul de situaţii care i-ar putea pune în dificultate pe salvatori într-un caz real. Într-un oraş mare cum e Bucureştiul este imposibil să nu apară blocaje. Degeaba faci un plan sau îl ai doar pe hârtie dacă nu îl şi simulezi, să vezi cu ce te-ai putea întâlni pe teren: drumuri de acces blocate, clădiri căzute. Iar în astfel de situaţii ai nevoie de proceduri clare, care să fie automat puse în practică”, a completat directorul ştiinţific al INFP.

În opinia acestuia, japonezii sunt, de departe, cei mai bine pregătiţi pe parte de prevenire, dat fiind numărul mare de seisme de magnitudine mare din zonă. „Ei fac regulat simulări de genul acesta, au strategii guvernamentale, fac simulări în şcoli, în instutuţii, gândite pe grupe de vârstă, de la copii la vârstnici. Din păcate, la noi există acea idee că dacă se vorbeşte despre cutremur înseamnă că vine un cutremur, dar este total greşit. Simulările, exerciţiile nu trebuie să inducă panică în populaţie, dimpotrivă scopul lor e să îi informeze”, a explicat seismologul.

La rândul său, sociologul Mircea Kivu spune că simulările de o astfel de amploare pot scoate la iveală disfuncţionalităţile din sistem, care ar putea fi eliminate în caz de catastrofă.

„Experienţa Colectiv a fost traumatizantă, nu putem să nu ne întrebăm dacă ar fi fost mai puţine decese în condiţiile în care se făcea o evacuare disciplinată. În România ar trebui să se facă antrenarea pentru situaţiile de urgenţă, cum se evacuează o clădire. Simulările pentru cutremure ar trebui să fie mai dese, nu ar trebui să ne plângem că o ambulanţă a ajuns cu patru ore mai târziu la un pacient care oricum nu trebuia dus la spital pe motiv că salvarea participa la exerciţiu. Poate acest exerciţiu a salvat 100 de oameni de la un cutremur”, a declarat Kivu.

Despre lipsa de educaţie şi de pregătire vorbeşte şi sociologul Alfred Bulai. „Chiar dacă mulţi iau în joacă această simulare şi cifrele prezentate de autorităţi, te ajută în cazul real. Ai o şansă în plus. Ar trebui să se facă exerciţii de genul acesta mai des, pe vremea comuniştilor se făceau simulări de două ori pe an. Acum, sunt lucruri minimale care nu se cunosc, iar aici avem mult de muncit”, a conchis Bulai.

Seism 2016 pe scurt

Startul exerciţiului Seism 2016 s-a dat marţi dimineaţă, la ora 08.04, când a fost activat planul roşu, afectate fiind, conform scenariului două oraşe spre care au fost mobilizate toate forţele de intervenţie: Bucureştiul şi Iaşiul.

Iniţial, în cele două oraşe au survolat două elicoptere, pentru a vedea care este situaţia, dar şi pentru a se face o imagine de ansamblu cu privire la numărul de morţi şi de răniţi, precum şi de persoane rămase fără un acoperiş asupra capului. Primul bilanţ fictiv al autorităţilor a fost unul tragic: sute de morţi şi 3.200 de răniţi doar în Bucureşti, precum şi 1.500 de sinistraţi. În Iaşi, au fost zeci de morţi, 1.400 de răniţi şi 350 de oameni lăsaţi fără un acoperiş deasupra capului.

Marţi noapte, când exerciţiul a continuat, s-au mai descoperit victime printre dărămături, iar replica seismului care a fost anunţată miercuri i-a pus într-o şi mai mare dificultate pe salvatori, care au fost nevoiţi să se mobilizeze din nou pentru a face faţă calamităţii. Exerciţiul a a adus la un loc forţe de intervenţie de la Ministerul de Interne, cel al Sănătăţii şi de la Apărare, iar Primăria Capitalei a anunţat că a luat activ parte la antrenament, punând la dispozitie 20.000 de paturi de campanie şi fiind capabilă să asigure masa pentru 4.500 de sinistraţi.