Motivare ICCJ: Controlul judiciar pentru Chiliman, Moisescu şi Costescu, suficient raportat la probele DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ICCJ: Controlul judiciar pentru Chiliman, Moisescu şi Costescu, suficient raportat la probele DNA
ICCJ: Controlul judiciar pentru Chiliman, Moisescu şi Costescu, suficient raportat la probele DNA

Controlul judiciar în cazul lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad este suficient raportat la probele prezentate de procurorul DNA şi la calitatea inculpaţilor, care nu au antecedente penale, sunt integraţi social şi pot să conştientizeze situaţia juridică în care se află, arată ICCJ în motivare.

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, consiliera personală a acestuia, Ioana Costescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad sunt cercetaţi sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate, decizia fiind luată în 19 iunie de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Măsura controlului judiciar a fost menţinută şi după judecarea, în 25 iunie, a contestaţiei formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care ceruseră arestarea preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad.

Judecătorul care a decis, în 19 iunie, cercetarea în libertate a celor patru arată, în motivare, că probele din dosar indică presupuse fapte de corupţie semnalate de procurorii anticorupţie, dar acestea nu sunt suficiente pentru luarea celei mai grele măsuri preventive, arestul preventiv.

"Aşadar, având în vedere conţinutul mijloacelor de probă expuse anterior, la acest moment procesual, există probe care se coroborează între ele şi care conduc la concluzia existenţei unor motive verosimile ce fundamentează bănuiala rezonabilă că inculpaţii Moisescu Vlad Octavian, Chiliman Andrei Ioan, Costescu Ioana şi Brad Ion au săvârşit faptele circumscrise de procuror infracţiunilor de trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat", se arată în motivare.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi mai notează că nu este îndeplinită nici condiţia de a lua măsura arestului preventiv pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

"Noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie confundată cu cea de pericol social al faptei, iar criteriile enumerate de art. 223 alin. 2 C.pr.pen. (gravitatea faptei, modul şi circumstanţele de comitere a faptei, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale ale acestuia, alte împrejurări privitoare la persoana inculpatului) nu pot şi nu trebuie analizate individual, independent de celelalte, niciunul dintre acestea neavând o prevalenţă asupra altora în ceea ce priveşte formularea unei concluzii privind existenţa sau, dimpotrivă, inexistenţa pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate", a precizat judecătorul în motivare.

Magistratul a mai arătat că cercetarea în liberate a lui Chilimna, Costescu, Moisescu şi Brad nu reprezintă pericol pentru ordinea publică, întrucât, deşi faptele de care sunt acuzaţi sunt grave, una dintre acestea fiind infracţiune de corupţie, iar activitatea infracţională s-a derulat pe perioada mai multor ani şi sumele de bani presupus traficate sunt importante, respectiv în total aproape 39 de milioane de lei, procurorul nu a prezentat "motive concrete, relevante şi suficiente în raport de riscurile asumate în caz de urmărire penală a inculpaţilor în stare de libertate".

Instanţa a mai aratat că pericolul pentru ordinea publică reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului, astfel că "nu se poate trece cu uşurinţă peste împrejurarea" că cei patru din dosar pentru care s-a cerut arestarea preventivă nu au antecedente penale şi că nu există date că anterior au intrat în conflict cu legea penală. Judecătorul a menţionat că Moisescu, Chiliman, Cristescu şi Brad sunt persoane integrate social, "cu familii, cu un nivel ridicat de educaţie care le permite să conştientizeze, în mod corect, situaţia juridică în care se află, fiind de remarcat, în cazul inculpatului Chiliman Andrei Ioan, şi vârsta acestuia, fiind născut în 1947".

"Se mai subliniază că tulburarea ordinii publice ţine, într-o anumită măsură, de domeniul lucrurilor «resimţite» de opinia publică, nu doar de datele obiective care ar justifica plasarea în arest preventiv. Reacţia publică declanşată datorită faptelor presupus comise de inculpaţii Moisescu Vlad Octavian, Chiliman Andrei Ioan, Costescu Ioana şi Brad Ion este estompată prin intervenţia promptă a organelor de urmărire penală chiar de la momentul depistării acestor fapte, prin începerea urmăririi penale in personam şi reţinerea inculpaţilor, precum şi ca urmare a controlului judiciar care se va lua faţă de inculpaţi, în scopul bunei desfăşurări a procesului penal, prin prezenta hotărâre", a mai notat magistratul.

Judecătorul a stabilit astfel că măsura preventivă a controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, întrucât se asigură un just echilibru între restrângerea drepturilor inculpaţilor şi interesul statului de a asigura buna desfăşurare a instrucţiei penale, fiind neîntemeiată aprecierea procurorului că ar exista o stare de nesiguranţă în rândul opiniei publice ce s-ar datora sentimentului de decredibilizare a instituţiilor publice.

În cele două luni în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi sunt obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele.

Andrei Chiliman trebuie să mearg la Secţia 1 Poliţie în zilele de luni şi joi, la ora 08.30, conform progamului stabilit cu poliţiştii supraveghetori, în 20 iunie, după ce instanţa supremă a dispus măsura controlului judiciar.

De asemenea, timp de două luni, în perioada controlului judiciar, Chiliman nu poate exercita funcţia de primar al Sectorului 1.

Vlad Moisescu şi Ioana Costescu sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Andrei Chiliman şi Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunuri ale lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi.

Procurorii DNA susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind "comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1".

Banii primiţi de la reprezentanţii firmelor cărora li se atribuiau preferenţial contractele ar fi fost împărţiţi, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenţa de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite, se arată în documente ale anchetatorilor.

Grupul infracţional ar fi obţinut de la reprezentanţii firmelor Romair Consulting şi Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din Sectorul 1, dar şi lucrări de asfaltare a unor străzi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentând un procent de 10% din plăţile făcute de Primăria Sectorului 1, în baza contractelor încheiate, au precizat procurorii.

Plata "comisionului" se făcea foarte discret, de regulă fiind acceptate doar predările de bani în numerar, în locurile stabilite de către Vlad Moisescu, printre care ar fi fost şi sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Bălcescu, banii fiind preluaţi direct de Moisescu, susţin anchetatorii.

Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, în cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru încheierea contractului să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV şi România TV.

Chiliman şi ceilalţi trei inculpaţi sunt cercetaţi în dosarul în care sunt acuzaţi, printre alţii, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite