Muncitorii care se ocupă de întreţinerea drumurilor din Otopeni au vopsit balustradele podului cu tot cu maşinile parcate sub el.
Un şofer a postat pe grupul de Facebook Info Trafic Bucureşti şi Ilfov o imagine cu balustradele şi maşinile proaspăt vopsite în roşu. În imaginile distribuite se vede cum vopseaua roşie a ajuns şi pe maşinile parcate sub pod.

(Sursa: Info Trafic Bucureşti şi Ilfov)
Unul dintre şoferii care s-au trezit cu autoturismele stropite de vopsea a depus plângere la poliţie.
„La data de 20 mai a.c., în jurul orelor 16:45 s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Otopeni un bărbat, care a sesizat faptul că, în cursul zilei de astăzi, a observat pe autoturismul său, parcat la adresa de domiciliu, mai multe pete de vopsea, despre care susţine că ar fi fost produse la data de 18 mai a.c., în jurul orelor 22:00, în timp ce întorcea sub podul situat lângă aeroportul din Otopeni, de către nişte persoane care vopseau gardurile din această zonă”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Judeţeană Ilfov, potrivit News.
Potrivit sursei citate, „în prezent poliţiştii oraşului Otopeni efectuează cercetări în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”.
Sursa citată a mai semnalat că, până în prezent, nu au fost formulate alte plângeri penale privind distrugerea unor autoturisme, prin vopsire, parcate sub podul de lângă Aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

(Sursa: Info Trafic Bucureşti şi Ilfov)
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Dorel vopsitor.
Hahaha !... ca o baie de agheazma rosie de boboteaza...
"... Balustradele podului de la Otopeni au fost vopsite cu tot cu maşinile parcate SUB..." Parcate DEDESUBT, nu sub... https://dexonline.ro/definitie/dedesubt
In Romania bataia de joc este la toate nivelurile, din pacate unii se amuza in loc sa se gandeasca cu ar fi sa o pateasca ei, si nu e vorba doar de masini e vorba si de spoirea acelui pod, Primaria de care apartine acel pod e multumita de lucrare ? sa le mai dea si alte lucrari daca sunt multumiti, Am vazut tari din Africa care sunt mult mai civilizate decat noi.
nu-i bataie de joc ci prostovanie, ce bantuie tara. Pericole imprevizibile la tot pasul.