Incendiu puternic la o fabrică de orez din localitatea Bragadiru. Peste 20 de autospeciale ale pompierilor intervin pentru stingerea focului FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: ISU
Imagine: ISU

Două hale ale unei fabrici din localitatea Bragadiru ard pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, iar în acest momant intervin pompierii ISU cu aproximativ 20 de autospeciale. Potrivit ISU, nu există persoane rănite, dar incendul a produs mari degajări de fum.

UPDATE Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidare.

Pentru asigurarea zonei de competenţă a ISU BIF (în locul autospecialelor angrenate în intervenţia din Bragadiru) au fost trimise în sprijin 10 autospeciale de la 5 judeţe (câte 2 autospeciale de la următoarele ISUJ: PH, IL, CL, DB, GR).

UPDATE Pompierii ISU precizează că  în acest moment acţionează în mod preponderent din exterior şi de la înălţime, existând riscul de prăbuşire a halelor.

„Acţionează 24 de autospeciale de stingere şi se suplimentează cu 5 autospeciale. Intervenţia este condusa de inspectorul şef ISUBIF”, arată reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi cu posibilitatea de propagare.

Arderea este intensă, cu degajare de fum. 

De aceea, a fost transmis un mesaj de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-Alert privind incendiul produs în localitatea Bragadiru.

ro alert bragadiru

„Obiectul de activitate activitate: ambalarea şi distribuţia produselor alimentare, în principal a orezului. În depozit se găsesc recipiente uşor inflamabile şi explozibile”, precizează ISU.

Potrivit ISU, sunt afectate mai multe silozuri de depozitare, precum şi o clădire de birouri.

Incendiu Bragadiru
incendiu bragadiru
incendiu bragadiru 2
Incendiu Bragadiru
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite