Inspecţia Judiciară îl acuză pe Augustin Lazăr de încălcarea codului deontologic al magistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspecţia Judiciară îl acuză pe procurorul general, Augustin Lazăr, de încălcarea codului deontologic al magistraţilor, după ce i-a numit pe parlamentarii din comisiile speciale „inculpaţi de rang înalt". Raportul a fost înaintat Secţiei pentru procurori a CSM, care urmează să se pronunţe pe 26 iunie.

„Apreciem că există indicii cu privire la încălcarea de către domnul procuror general Augustin Lazăr a obligaţiilor deontologice stabilite prin dispoziţiile art. 17 din Codul Deontologic al Judecătorilor şi Procurorilor", se arată într-un raport prezentat miercuri seară de postul de televiziune Antena 3.

Sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare cu privire la încălcarea de către procurorul general Augustin Lazăr a obligaţiilor deontologice stabilite conform art. 17 din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor a fost înregistrată în data de 23 martie 2018.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să se pronunţe asupra sesizării formulate de către Inspecţia Judiciară în data de 26 iunie.

Articolul 17 al Codului Deontologic al Judecătorilor şi Procurorilor statuează că „judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate”.

În 8 decembrie 2017, procurorul general Augustin Lazăr declara că procurorii din DNA sunt hăituiţi prin chemarea în faţa unor comisii speciale, unde sunt convocaţi de nişte inculpaţi de rang înalt.

"Noi suntem îngrijoraţi şi societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparenţă şi să se funcţioneze în mod legal. (...) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public şi în general instituţiile din justiţie au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărţuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o foloseşte nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media şi alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul şi care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat şi să-l ducă în zona Executivului", a declarat, la acea vreme, procurorul general al României.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost vizată la rândul ei de mai multe sesizări din partea Inspecţiei Judiciare. Săptămâna trecută Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins una din sesizările Inspecţiei Judiciare în care i se imputa şefei DNA că a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător  Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale. Aceeaşi Secţie urmează să se pronunţe în 27 iunie cu privire la a doua sesizare formulată de Inspecţia Judiciară faţă de Laura Codruţa Koveşi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite