Interviu cu câştigătoarea ediţiei jubiliare a Trofeului Tinereţii: Teodora Gaitanovici

Cel mai longeviv festival de muzică uşoară din România împlineşte o jumătate de secol. De-a lungul anilor, pe scena Grădinii de Vară din Amara şi-au dat concursul cei mai talentaţi tineri din ţară, publicul din toate timpurile fiind martor al unor debuturi sonore.

Cea de-a 50-a stea de pe walk of fame-ul festivalului de la Amara, denumită în trecut „capitala muzicii româneşti“ (Mihai Florea, prezentator al festivalului în 1975), a revenit Teodorei Gaitanovici, o elevă de 17 ani a Colegiului Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ din Buzău. Trofeul a fost acordat în ultima zi de concurs, în cadrul galei organizate în data de 6 august 2017.

Întorcându-ne în timp, piatra de temelie a festivalului de la Amara a fost pusă în anul 1968, părinţii acestuia fiind ziaristul George Grigorescu şi Florian Ionescu, director al unei direcţii culturale judeţene. Se impune rapid ca un eveniment naţional, conferind un plus de notorietate staţiunii din Bărăgan. Televiziunea Română şi Uniunea Compozitorilor girează concursul de talente sub titulatura iniţială, „Portativ ialomiţean“. Iată ce declara reputatul compozitor Sile Dinicu, dirijor al orchestrei ce performa pe scena din Amara la mijlocul anilor 1970, cel care, mai mult ca probabil, a sugerat titulatura de „Trofeu al Tinereţii“. 

Am întâlnit aici o adevărată explozie de public. Şi de tinereţe. Amara este o prelungire a festivalului de la Amara , de la profesionişti la amatori. Amara este, de acum, un nume intrat în limbajul artistic.

IMAGINI DE LA PRIMA EDIŢIE A FESTIVALULUI DE LA AMARA

Arc peste timp, Teodora Gaitanovici: 

,,Trofeul Tinereţii“ a fost şi va rămâne pentru orice tânăr cântăreţ un ideal foarte greu de atins. Nu premiul în sine m-a mobilizat, ci gândul că acolo se face muzică la cel mai înalt nivel.

Grădina de Vară din Amara emite o vibraţie specială, dată de atâtea generaţii de muzicieni ce s-au succedat pe scena acesteia. Chiar şi după Revoluţie, festivalul nu este lăsat să moară, devenind un fel de anticameră a mult mai mediatizatului festival-concurs de la Mamaia. O serie de artişti îşi datorează carierele acestuia, revenind în recitaluri, ca un tribut adus Trofeului Tinereţii. 2017 este anul în care au evoluat pe scena festivalului Ionuţ Pascu (Pepe) şi Elena Baltagan (Ellie White), laureaţi ai festivalului de la Amara la sfârşitul anilor ''90.

Interviu cu cea care a renăscut o piesă compusă de Anton Pann în jurul anului 1850

Motto: Am reorchestrat cântece româneşti vechi şi le-am pus amprenta mea, am scormonit după cântece la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. 

Teodora Gaitanovici, câştigatoarea ediţiei din acest an (cel mai tânăr competitor), mi-a vorbit în primul rând despre pasiunea pentru muzică. Nu se mulţumeşte doar cu statutul de interpret: având muzica în sânge, îi place să şi compună:

Îmi place să găsesc muzicalitate şi să pun pe note orice sunet aud. Îmi place să simt cum iese muzică din imaginaţia mea, pentru ca mai apoi să o pot cânta efectiv. Cel mai mult, însă, îmi place să văd cum oamenii care ascultă se bucură de ceea ce creez eu!

Despre premiile obţinute la concursurile anterioare nu îi place să vorbească prea mult. Un artist adevărat trăieşte momentul: nu are nevoie să se identifice printr-un profan CV. Se poate afla printr-o simplă căutare pe Google. În orice caz, este o prezenţă obişnuită pe podiumurile festivalurilor de muzică de la o vârstă fragedă ( “Mamaia copiilor“- locul 1 în 2011 ar fi o performanţă de referinţă pentru viitoarea ei carieră în muzică, dublată, bineînţeles de trofeul obţinut la Amara).

În fiecare zi mă ocup de muzică. O fac pentru că nu pot altfel. Am câştigat foarte multe premii în copilărie; sunt mândră de ele, dar nu vreau să fie cartea mea de vizită. Nici în prezentarea din concurs nu am fost de acord să mi se enumere premiile. Vreau ca publicul să fie impresionat de momentul cu care vin în faţa lui, fără a fi influenţat de rezultatele anterioare.  La fiecare concurs la care am participat am vrut să vin cu ceva interesant. Practic, fiecare concurs venea cu provocarea „ia să vedem, reuşim să luăm ceva cu năzdrăvănia asta de cântec“?

La Mamaia, a recitat din Eminescu. Are un cult pentru literatura, folclorul şi cultura populară românească, fapt demn de admirat: un exemplu pentru cei din generaţia ei. Studiază de ani buni, cu profesori particulari, teorie muzicală, pian şi canto. Pe lângă interpret şi compozitor, îşi arogă şi rangul de cercetător, dovedind o excepţională capacitate de analiză: „Mă pasionează folclorul autentic, atât cel românesc, cât şi cel al altor popoare. Ascult muzică populară din copilărie, am cântăreţi preferaţi, iar pe Maria Tănase o ador. Trebuie să mărturisesc faptul că prefer cântecele olteneşti; pentru mine au o muzicalitate aparte. Am ascultat mult din folclorul portughez, dar şi din cel spaniol, cel grecesc şi chiar rusesc. Avem multe elemente în comun.“

Marile succese se pregătesc prin muncă asiduă. Şi PASIUNE. Mi-a potolit curiozitatea privind raţiunile alegerii unei piese create de Anton Pann, simbol al culturii noastre din secolul al XIX-lea, în rândurile ce urmează: „Piesa „Până când nu te iubeam“ (aveţi interpretarea acesteia aici) îmi era cunoscută pentru că eu ascult foarte multă muzică de obicei. Dar efectiv mi s-a tăiat răsuflarea când am auzit-o la un concert în interpretarea Mariei Răducanu (o artistă genială, care umple săli imense în America şi Franţa, dar care la noi e mai puţin cunoscută). Maria Răducanu o cântă în felul ei unic, imposibil de imitat. Atunci, brusc, mi-am dorit să o cânt şi eu în felul meu.“ 

Eu am văzut-o ca pe un fel de descântec, ca pe un strigăt disperat, nicidecum ca pe o simplă bucată muzicală, cu ceva influenţe orientale. Apoi am vrut să îi ridic energia cu un acompaniament complex. 

Foarte interesantă şi originală este şi viziunea Teodorei asupra muzicii:

Aceasta este viziunea mea asupra muzicii, inclusiv a celei compuse de mine - vocea este şi ea un instrument printre multele instrumente ce construiesc un cântec; nu e nici mai importantă, nici mai puţin importantă. Toate instrumentele trebuie să se îmbine armonios, să pară că totul vine de la sine, să dea senzaţia că aşa trebuie să sune şi nu altfel. De când eram copil, eu nu ascultam cuminte cântecele, eu le disecam. Aşa fac şi acum - urmăresc câte un instrument, armonia, felul în care se dezvoltă şi creşte o melodie. Asta mă ajută enorm să compun, dar m-a şi atenţionat asupra unor compoziţii excepţionale. 

Teodora Gaitanovici, planuri de viitor: „După ce termin liceul voi merge la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde mă gândesc să urmez Facultatea de Compoziţie“

SCOPUL ARTEI PE CARE O FACE: Vreau ca prin muzică să pot oferi bucurie oamenilor care mă ascultă. Eu nu mă văd făcând altceva decât muzică. Fie că voi cânta vocal, fie că voi fi instrumentist sau voi compune, eu voi trăi din muzică.

ALTE INFORMAŢII despre câştigătoarea Trofeului Tinereţii, ediţia 2017

• A reorchestrat o melodie din repertoriul Didei Drăgan în 2011, la doar 11 ani
• De la 14 ani fac parte din trupa Undercover, o trupă ce interpretează cover-uri
• Una dintre fondatoarele trupei Synopsis, împreună cu patru colegi de liceu. Despre aceasta afirmă: „Nu poţi deveni muzician, hrănindu-te doar cu strălucirea din concursuri. De aceea, toate eforturile mele s-au canalizat spre trupa Synopsis.“

Închei cu speranţa că Teodora Gaitanovici este un nume pe care îl vom mai auzi în viitor. Ca o mărturisire personală, ea a fost pariul meu câştigător, prezent fiind în publicul de la festivalul de la Amara. Mi-a plăcut ce am auzit încă de la primele acorduri ale piesei de colecţie „Până când nu te iubeam“.