Interviu cu nepoata liderului rezistenţei anticomuniste din Dobrogea

În urmă cu câteva săptămâni, scrollând pe Facebook, mi-a atras atenţia o postare a domnului profesor universitar Marian Cojoc: afişul simpozionului ce urma să aibă loc la Hotel Ten din Constanţa, dedicat omagierii luptătorului anticomunist dobrogean Gogu Puiu.

Sâmbăta trecută am fost chemat la şcoală, dat fiind ordinul inspectoratului judeţean privind recuperarea zilelor în care cursurile au fost suspendate din cauza viscolului. Din când în când, autorităţile ţin să ne reamintească vremurile de mult apuse în care weekend-ul nu însemna două zile libere, cum se întâmplă în prezent. Cu toate astea, am făcut tot posibilul să ajung la Constanţa, după terminarea orelor. 

Evenimentul la care am participat în după-amiaza zilei de 23 ianuarie avea să stea tot sub spectrul vechiului regim. Mai precis, despre perioada de început, când încă exista o opoziţie. Şi nu orice fel de opoziţie: o puternică mişcare de rezistenţă armată faţă de instalarea abuzivă a unui regim politic impus de ocupaţia străină.

Anihilată total de Securitate la începutul anilor '60, mişcarea partizanilor a dispărut treptat din memoria colectivă. A revenit după Revoluţie, glorificată într-un stil ditirambic în celebrul raport „Tismăneanu" de condamnare a dictaturii comuniste.

Însă, la baza acestui raport au stat cercetările unor istorici, printre care şi Marian Cojoc. Dânsul s-a axat pe rezistenţa anticomunistă din Dobrogea. Conform informaţiilor prelucrate din documente CNSAS, între anii 1947-1950, 15.000 de oameni s-au aflat sub comanda lui Gogu Puiu. Gruparea de rezistenţă „Haiducii Dobrogei"  îşi organizase centre în localităţile Mihail Kogălniceanu, Târguşor, Cheia şi Băltăgeşti. Meritul lui Gogu Puiu a fost acela că reuşise să stabilească legături şi cu celelalte grupări din zonă, conferind rezistenţei anticomuniste din Dobrogea un caracter unitar. 

Întreaga poveste a lui Gogu Puiu am citit-o în pliantul oferit de către organizatori fiecărui participant. Aromân la origine, iar ca afiliere politică legionar, s-a stabilit în anul 1941 în localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, părăsind, împreună cu familia sa, Cadrilaterul intrat sub administraţie bulgară. Acolo, locuia de la vârsta de 8 ani. La rândul lor, părinţii lui Gogu Puiu fugiseră de politica de asimilare forţată dusă de autorităţile greceşti.

Bunicul meu a fost legionar, iar eu sunt mandră să fiu nepoata unui legionar, Elena Rădulescu

Impune-i unui tânăr să respecte o regulă absurdă, fără fundament logic. O va încălca fără să stea prea mult pe gânduri! Poate din curiozitate, dar mai ales din dorinţa acerbă de sfidare a autorităţii. În cazul acesta vorbim de o lege a statului român- cunoscuta lege „antilegionară". 

Elena, împreună cu mama sa, Zoe Rădulescu, şi-au dorit o aniversare cu public pentru Gogu Puiu. Pe 23 ianuarie, acesta ar fi împlinit 98 de ani. Evenimentul găzduit de Hotel Ten din Constanţa s-a bucurat de prezenţa a peste 500 de persoane. 

Cine aţi fi dorit să participe la rezistenţa armată din primii ani ai instalării comunismului în România? Burghezii liberali şi ţărănişti nu şi-ar fi lepădat fracurile pentru a lua arma în mână. Marea majoritate a celor care au luptat cu trupele Securităţii a provenit din rândurile legionarilor, o pătură extrem de activă şi reacţionară a societăţii româneşti din acele timpuri. 

Când sacralitatea şi inviolabilitatea proprietăţii private, garantate în Constituţie, erau pe cale de a fi suprimate de comunişti, este evident că această luptă nu a avut vreun substrat ideologic. Îmi închei aici pledoaria. Aceleaşi argumente au fost prezentate şi de către cei care au vorbit celor prezenţi în sală. Printre aceştia, Gheorghe Cuşa, fost deţinut politic, apropiat al lui Gogu Puiu în tinereţe, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani.

Impune-i, de asemenea, unui tânăr să nu-l mai asculte pe Dan Puric, aflat printre participanţii la eveniment. Recomandă-i, în schimb, pe altul care aparţine curentului mainstream şi care „dă citate mai cu exactitate". De asemenea, bagă-i pe gât angajamentul de colabarare cu Securitatea al lui IPS Teodosie, arhiepiscop al Constanţei şi Tomisului. Cu ajutorul unor „oameni de bine", ne-am format o eficientă deprindere în a arăta cu degetul persoanele ce trebuie dezavuate şi supuse oprobriului public. Între timp, alţii ne fac legi prin care ne interzic cultul anumitor personalităţi din trecut. 

Elena Rădulescu (28 de ani), la fel ca mine şi ca mulţi alţi tineri din generaţia noastră, îşi cere dreptul şi răgazul necesar de a discerne. 

În primul rând, ţin să vă felicit pentru activa implicare, alături de mama dumneavoastră, in eforturile depuse în scopul cinstirii, aşa cum se cuvine, a memoriei lui Gogu Puiu. Cum s-a ajuns la organizarea simpozionului de sâmbăta trecută?

Vă mulţumesc pentru aprecieri, dar mai ales pentru interesul acordat pentru Rezistenta anticomunistă din România. Am ajuns la organizarea simpozionului din dorinţa de a-i oferi un dar bunicului meu (23 ianuarie fiind ziua sa de naştere), dorinţă ce s-a nascut în ultimele zile ale anului 2015. Nu aş şti să vă spun de ce tocmai acum…poate că bunicul meu a fost cel care a considerat că este momentul sa iasă din anonimat. Ulterior, mi-am dat seama că în ultimii 20 de ani nu au avut loc evenimente de amploare care să îi evoce pe cei ce au luptat in Rezistenţa anticomunistă dobrogeană şi am considerat că un simpozion care să îi reconecteze pe urmaşii acestora la memoria, lupta şi sacrificiul înaintaşilor, este binevenit.

Cu ce impresii aţi rămas de la evenimentul desfăşurat la Constanţa?

Primul impact a fost numărul neaşteptat de mare al celor prezenţi la eveniment, estimările celor din sală situându-se între 500-600 de persoane. Apoi, extrem de emoţionant, a fost faptul că am asistat la o redeşteptare a mândriei fiilor si nepoţilor „haiducilor” – cei care au luptat împotriva comunismului în Dobrogea şi-au spus „Haiducii Dobrogei”.

La sfârşitul simpozionului am fost abordată de enorm de multe persoane care îmi spuneau cu mândrie ca sunt fii sau nepoţi ai luptatorilor din Rezistenţă, îsi aduceau aminte episoade uitate din propriile lor istorii şi îsi manifestau un interes crescut către noi astfel de evenimente. O energie care era în stare de latenţă, care se stingea incet-incet,  s-a reanimat, a devenit vie si intensă in ziua de 23 ianuarie 2016.  Gogu Puiu, din spusele celor care au luptat alături de el, era un tip extrem de carismatic care, prin simpla sa prezenţă, reuşea să atragă un număr mare de oameni, şi astfel, în mai puţin de un an, a animat peste zece mii de luptători în mişcarea de rezistenţă din Dobrogea. Se pare că şi post-mortem are acelaşi dar.

Aţi vorbit despre asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei". Detaliaţi-ne despre proiectele pe care doriţi să le întreprindeţi. 

În prezent aşteptăm să dobândim personalitate juridică, pentru că ideea îinfiinţării unei asociaţii a apărut cu aproximativ o săptămână înaintea simpozionului şi mai durează probabil două, trei săptămâni până ce vom încheia procedurile legale necesare înfiintarii unei asociaţii. Deocamdată ne vom concentra în trei direcţii principale: prima este legată de cercetarea şi documentarea în ceea ce priveşte Rezistenţa anticomunistă dobrogeană, pentru că încă sunt foarte multe necunoscute, dar mulţumită domnului profesor dr. Marian Cojoc, avem o bază de unde vom porni.

De asemenea, doamna avocat Luana Constantin, nepoata lui Ion Piţigoi, membru al Lotului 3 Babadag, deţine un volum impresionant de date culese cu multă trudă. Sportul este, de asemenea, un domeniu în care dorim să dezvoltăm proiecte şi programe, mai ales pentru elevi şi studenţi. Ne gândim la competiţii şi programe educaţionale care să îi anime pe cei tineri în jurul unor proiecte comune. Sperăm să atingem şi un alt scop, anume formarea unei coeziuni sociale şi creşterea gradului de încredere in celălalt (sporturile de echipa, spre exemplu, dezvoltă puternic acest sentiment), capitol la care România are un deficit major. Acţiunile caritabile orientate către copiii supradotaţi si elevii cu rezultate excepţionale ce provin din medii defavorizate se vor afla în centrul atenţiei Asociaţiei. Ne propunem să creăm condiţii propice pentru astfel de copii, astfel încât să nu mai fie constrânşi să îşi părăsească ţara.

Cum veţi lupta cu prevederile legii 217?

Deocamdată am depus o petiţie adresată Avocatului Poporului prin care s-a arătat punctual câte drepturi garantate constituţional sunt încălcate de această lege abuzivă. Răspunsul pe care l-am primit a fost încărcat de absurdităţi, printre care şi faptul că Mişcarea Legionară a fost fascistă pentru că aşa scrie în DEX-ul din 1998 şi în manualul de istorie de clasa a XII-a.

Alte acţiuni sunt în desfăşurare, de aceea nu pot dezvolta mai mult pe această temă. Pentru mine rămâne de neînţeles cum în România anului 2015 a putut fi concepută şi promulgată o astfel de lege vădit antinaţională, anticonstituţională şi antidemocratică. O lege care îti interzice să vorbeşti despre elita României interbelice. O lege care reactivează sentinţe date în 1946. Probabil că onoarea, mândria de a fi roman, demnitatea si credinţa poporului nostru sunt valori ce trebuie extirpate pentru ca cetăţenii români să ramană o masă amorfă şi inertă care să poată fi manevrată dupa bunul plac al diverşilor indivizi cu interese obscure care ne conduc de 26 de ani.

Această lege spune foarte multe despre libertatea si democraţia în care ne place să credem ca trăim. Am face bine să ne trezim şi să deschidem bine ochii pentru a vedea că democraţia şi statul de drept nu sunt altceva decât  nişte lozinci, sunt praful aruncat în ochii noştri de către cei care ţin cu dinţii de scaunele ce le ofera funcţii de decizie şi putere. Pe de altă parte, această lege a avut un efect de bumerang neaşteptat. Nu a facut altceva decât să îi unească pe cei care simt la fel, adică romaneşte, şi să coaguleze un nucleu de oameni care sunt mândri de rădăcinile lor şi dispuşi să ducă mai departe sacrificiul înaintaşilor lor. Pentru cei care au conceput legea am un mesaj: puteţi încerca în zadar să ne reduceţi la tăcere prin legi abuzive, pentru că ceea ce încercaţi voi să omorâţi prin tăcere şi uitare, este nemuritor!