În tot acest timp, Basarabia aşteaptă la uşă, rănită, ignorată. Deşi o întrevedere în care subiectul viitorului celor două state româneşti să fie abordat temeinic este solicitată încontinuu de FIX ŞASE LUNI de către societate civilă cu expertiză pe domeniu. Este solicitată Administraţia Prezidenţială, cea care trebuie să coordoneze acţiunile primului om în stat. Şi Administraţia Prezidenţială nu răspunde, TACE, DOARME...
Nu mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic împotriva grupului Iniţiativa România. Este un grup format din circa 100 de persoane după tragedia Colectiv care se defineşte ca fiind „o mişcare civică pentru coagularea cetăţenilor şi a societăţii civile în România în vederea schimbării clasei politice corupte actuale”. Chiar am depus o adeziune pentru a-i ajuta în momentul când grupul s-a format.
Nu am nimic nici împotriva celor care au fost la Cotroceni. Mulţi îmi sunt prieteni.
Nu se cade să fac comparaţie, dar Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o organizaţie constituită legal care are peste 1500 de membri, cuprinde zeci de asociaţii şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova şi Diaspora şi la manifestaţiile organizate în ultimii ani a adunat zeci de mii de oameni la manifestaţii în stradă (de exemplu circa 12.000 în Bucureşti şi 25.000 în Chişinău). Suntem printre puţinii care au reuşit să strangă conform legii complicate(cu date personale precum CNP) peste117.000 de semnături PE HÂRTIE în stradă pentru un proiect legislativ venit pe cale de iniţiativă cetăţenească. Reprezentăm un curent de opinie care înglobează opţiunile a trei sferturi dintre români, niciodată mai jos în toate sondajele de opinie realizate pe acest subiect.
Asta şi multe altele, înseamnă reprezentativitate. Este acesta un considerent pentru a fi un partener de dialog? Sau diferenţa nu se face la nivel de reprezentativitate, ci pe criterii de culoare a ochilor şi prietenii din copilărie?
Sau poate că însuşi dialogul nu este dorit. Poate că alegerile locale din Bucureşti reprezintă un domeniu de responsabilitate mai mare pentru Preşedinte şi Administraţia Prezidenţială decât românii din Basarabia! Totuşi, fişa postului arată altceva…
Sau e nevoie ca manifestaţiile să le relocăm de acum încolo la Palatul Cotroceni, să se vadă „strada”din noi?
Ceva e putred în Danemarca. Sau în Germania sau în dealul Cotrocenilor.
Şi trebuie să cerem ca să existe transparenţă din partea celor care invocând transparenţa, democraţia, anti-corupţia, societatea civilă şi câte şi mai câte, au ajuns la putere. Dialogul nu trebuie mimat (vedeţi cazul consultărilor privind bugetul când bugetul era deja adoptat), sau nu trebuie evitat când sunt la mijloc subiecte considerate a fiind delicate.
40 de organizaţii civice au depus pe 1 Decembrie un apel pentru constituirea Fondului Moldova. Expunerea publică a propunerii din partea iniţiatorilor are loc joi, 17 decembrie, 11:00 în Bucureşti. Va veni preşedintele Iohannis pentru a asculta ce vrea societatea civilă cu expertiză pe Basarabia? Sau, dacă iarăşi e la Bruxelles, îl va trimite pe şeful Cancelariei prezidenţiale?
Lucrurile nu trebuie să rămână aşa!
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
6 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Intr-o tara normala ONG-urile EXTREMISTE, ULTRANATIONALISTE, XENOFOBE, DISCRIMINATORII, REVANSARDE, NEOFASCISTE, ANTI-DEMOCRATIE, ANTI-VALORI EUROPENE etc. de regula ori lipsesc, ori ocupa pe esichier un minuscul loc la coada, pentru diversitate. Pretentiile de a fi luate in seama si a fi invitate la palate - sunt neintemeiate, nimeni nu are nimic de consultat cu cei care sfideaza LEGEA, CONSTITUTIA, DREPTUL INTERNATIONAL, STANDARDELE EUROPENE si sunt bezmetici, nu-si dau seama in ce coordonate ale timpului si spatiului se afla si umbla cu "proiecte" scoase de la naftalina din lada dictaturilor de trista amintire.
--- Sbu-ciu-ciumatule! -- Da, Tătukă ! --.. nu cumva , aci, indirect vorbești de ,,democrația,, imperiului nostru, de răsărit, ai ? Ce- ai băut?.. nu cumva din sticla pentru guzgani, c-o văd fără etichetă ? Te vrei și guzgan, după ce ai fost dihore, măgar și catâr? Nu ți-am ordonat eu să termini repede al 4-lea ,,dicționar a limbii malda-române,, ? Cu ce să construiască mai departe Ref. t. lika Matroșka onorații noștri tovarăși Usați , gg Dondoni, Șori și Lupi, ai !? De aia te-am făcut eu doftor în limbă și istorie ? ca să te transformi în șobolan , dezaxatule ? Ia,treci în oala cu smoală trei săptămâni
Ei, aș! Domnu președinte român Klaus Iohannis e neamț și face ce spune Angela Merkel.. de ce să-l supere ,anume el, Klaunus, pe țar ? Nu e teligent, tavarișci ! Da ar mai fi o soluție, George Simion: în preajma electoralelor, când Klaunus va poposi cu consilierii la Chișinău.. când vor adormi în hotelul de 5 stele, le furați hainele și le puneți în partea opusă râușorului Bâc, ce traversează municipiul.. vă asigur căo să iasă cu toții la mal, precum păsările încleștate-n petrolul, revărsat accidental, peste maluri. După care, le dați o oglindă..
Dl Iohannis nu are unde sa va primeasca - nu vedeti ca n-a terminat de amenajat palatul Cotroceni?! Ati vrea sa va cheme la Sibiu, intr-una din cele... cate case i-au mai ramas?!
îl doare-n bască pe sas de problemele cruciale ale României
Vezi toate comentariile (6)