Israelul recunoaşte că un român a salvat, în timpul războiului, evrei de la Holocaust. Căutăm supravieţuitorii
0
Puţină lume ştie, dar centrul Yad Vashem din Israel, care acordă titlul de „drept între popoare“, a admis recent că Elemér Gyárfás, senator al României în perioada interbelică, a ajutat activ populaţia evreiască din Ardealul de Nord, ocupat la acea vreme de horthyşti, să supravieţuiască Holocaustului. Iniţiatorul acestui demers, istoricul Andrea Varga, se află acum într-o cursă contracronometru pentru a strânge mărturiile necesare.
Conform procedurii, este necesară prezentarea unor mărturii detaliate despre ce s-a întâmplat la acea vreme, prin urmare câţiva oameni inimoşi au început căutarea în toată lumea, până nu este prea târziu, a martorilor acelor fapte, a eventualilor supravieţuitori şi a descendenţilor acestora. Cazul doctorului Elemér Gyárfás, complet necunoscut până în prezent, ar putea aduce o nouă lumină atât asupra relaţiilor dintre români şi maghiari de-a lungul acelor vremuri tulburi, cât şi asupra atât de discutatului subiect, de multe ori cu intenţii răuvoitoare, al „Holocaustului românesc“.
Omenie în timpuri de beznă
Ca de multe ori în istorie, totul a pornit de la o simplă întâmplare. Istoricul maghiar Andrea Varga, rezident însă de 20 de ani la Bucureşti, a descoperit detaliile acestui caz cutremurător îngropate sub praful gros al arhivelor româneşti, pe care le studiază asiduu de multă vreme. În ce-l priveşte pe Elemér Gyárfás însă, Andrea Varga nu ştia încă ce caută sau ce va descoperi. În calitate de avocat, ea fusese angajată de o descendentă a acestuia, nepoata Gyárfás Marianna, să-i reprezinte interesele în justiţia română, aceasta considerând că fusese înşelată până atunci de un avocat al Baroului Mureş. Ceea ce Andrea Varga a descoperit, cu ochiul său de istoric format în atâţia ani de studiu, mergând la arhive pentru documentele necesare, a depăşit însă orice s-ar fi aşteptat.
Ceea ce a făcut doctorul Elemér Gyárfás în acei ani tulburi, de beznă şi de anomie generalizate, întrece orice închipuire şi arată că poţi să rămâi Om chiar şi în vremurile cel mai puţin propice pentru aşa ceva. Nu vorbim aici despre un Oskar Schindler, industriaş german care angaja (se pare contra cost) evrei în fabrica sa pentru a-i sustrage astfel deportării în temutele lagăre – procedeu permis de autorităţile germane în teritoriile ocupate, inclusiv de regimul Antonescu –, sau de alte cazuri similare. Pentru a face ceea ce a făcut, Elemér Gyárfás a trebuit să-şi folosească influenţa, punându-şi astfel la bătaie prestigiul şi libertatea, atât faţă de autorităţile antonesciene de la Bucureşti cât şi faţă de cele horthyste de la Budapesta, într-o vreme când însăşi deplasarea între cele două părţi ale Ardealului, despărţite de o graniţă etanşă, era o adevărată aventură.
„Holocaustul românesc“ nu a fost chiar românesc
De naţionalitate maghiară, Elemér Gyárfás s-a afirmat mai întâi în calitate de campion al bunelor relaţii dintre români şi maghiari, pentru ca în anul 1944, la momentul deportării evreilor din Ardealul de Nord de către autorităţile maghiare, să iniţieze proceduri de salvare a celor care erau îmbarcaţi în mod silnic în trenuri de vite cu destinaţia Auschwitz. După cum se ştie, după Dictatul de la Viena, aşa-numitul Ardeal de Nord a fost despărţit de trupul ţării-mamă şi a aparţinut Budapestei până în anul 1944.
Prin urmare, multă lume este scandalizată că uneori – confuzie sau rea-voinţă? – victimele deportărilor din Ardealul de Nord, executate de maghiari, sunt contabilizate la „Holocaustul românesc“. Iată însă că un cetăţean român, etnic maghiar şi senator al României în perioada interbelică, s-a împotrivit acestei stări de fapt şi din proprie iniţiativă, riscându-şi viaţa şi libertatea, a ajutat populaţia evreiască din ceea ce practic în acel moment era parte din altă ţară.
Fotografie dreapta: Gyárfás Elemér (1884–1945)
Persecutat şi de unii, şi de alţii
Din păcate previzibil, dar cum credeţi că a fost eventual răsplătit Elemér Gyárfás pentru comportamentul său exemplar din timpul războiului? Aşa cum se întâmplă întotdeauna cu cei aflaţi la mijloc, bunul doctor a trebuit să suporte persecuţiile comuniştilor şi naţionaliştilor din ambele tabere, atât cea română cât şi cea maghiară. Niciuna nu putea să-i ierte strânsele legături cu autorităţile din cealaltă parte, iar comuniştii îşi urmau ideea fixă că el colaborase cu autorităţile fasciste de la Bucureşti şi Budapesta.
În mod incredibil, comuniştii maghiari, dar şi adversarii politici din comunitatea maghiară, l-au acuzat chiar de trădare, pentru că ar fi „colaborat“ cu fasciştii români (încercând să negocieze cu mareşalul Antonescu) şi cu cei italo-germani. La rândul lor, autorităţile române – atât cele de dreapta, cât şi cele de extremă stângă, de după 1944 – l-au repudiat pe Gyárfás pe motiv că a cerut asistenţă Budapestei în procesul de protecţie a minorităţii evreieşti din Ardealul vremelnic divizat.
După 70 de ani, Andrea Varga aduce la lumină viaţa şi faptele „bunului doctor“
Presiunile la care a fost supus din toate părţile de-a lungul anului 1945 i-au grăbit sfârşitul prematur, la vârsta de doar 61 de ani, care a survenit în acelaşi an şi care sigur l-a salvat de la închisoarea politică pe care altfel ar fi trebuit s-o suporte. Avuţia celui care fusese lider al maghiarimii din Ardeal – iar în timpul războiului preşedintele comunităţii maghiare din Transilvania de Sud, cea rămasă în graniţele statului român – a fost confiscată de către stat, iar descendenţii săi au trebuit ori să se exileze, ori să se integreze ca cetăţeni obedienţi în societatea uniformizatoare construită sârguincios de regimurile comuniste de dincoace şi de dincolo de Tisa. Imediat peste Elemér Gyárfás şi peste faptele sale, ca şi peste luminoasa sa personalitate, s-a aşternut colbul uitării, până când Andrea Varga, ajunsă la numele său printr-un accident, avea să-şi propună scoaterea sa la lumină şi readucerea sa în conştiinţa publică.
Un prim pas a fost, anul trecut, trimiterea aplicaţiei spre centrul israelian Yad Vashem, cel care acordă titlul de „drept între popoare“ persoanelor care au salvat evrei în timpul Holocaustului nazist, de la care s-a primit un răspuns favorabil. Urmează însă strângerea mărturiilor detaliate asupra acelor fapte de la eventualii martori, supravieţuitori sau descendenţi ai acestora, ceea ce, ţinând cont de cei 70 de ani scurşi de atunci, va fi un lucru mai dificil. Tot în acest an, Andrea Varga îşi doreşte să realizeze o expoziţie dedicată lui Elemér Gyárfás în incinta Senatului României, instituţie al cărei membru de cinste acesta a fost în perioada interbelică, precum şi un film documentar despre faptele sale, bazat pe interviurile cu supravieţuitorii acelei perioade şi cu descendenţii lor.
Date despre cei salvaţi şi istoria salvărilor
Prezentăm mai jos câteva din cazurile pe care Andrea Varga le-a supus atenţiei celor de la Yad Vashem şi care constituie baza pe care, după găsirea acestor oameni sau a supravieţuitorilor lor (sau a oricărui martor direct al acestor fapte), i se va acorda lui Elemér Gyárfás titlul de „drept între popoare“.
Dr. Alexandru Lakatos – evreu, avocat din Târgu Mureş, prieten din tinereţe cu Gyárfás Elemér, a fost internat în iunie 1944 în lagăr de guvernul maghiar Sztójay; i-a cerut ajutorul lui Gyárfás Elemér şi acesta a reuşit să obţină prin intervenţii personale la Ministerul Afacerilor Interne din Ungaria scutirea de la aplicarea legilor antievreieşti şi eliberarea lui din lagăr la sfârşitul lunii iulie 1944, cu doar o zi înainte ca deţinuţii să fie transportaţi la Auschwitz, deci l-a salvat practic de la o moarte sigură. Declaraţia scrisă şi semnată a lui Alexandru Lakatos, dată la Târgu Mureş la 27 aprilie 1946, atestă faptul că Dr. Gyárfás Elemér a mai obţinut atunci scutirea de la aplicarea legislaţiei antievreieşti maghiare pentru încă 4 persoane.
Dr. Farkas Ernest – evreu, avocat din Cluj, internat fiind în lagăr, a fost salvat de la deportare de Gyárfás Elemér, care, alertat de tatăl victimei, Dr. Farkas Béla, evreu şi avocat din Diciosânmartin, cu domiciliul în Târnăveni, s-a dus direct la Budapesta şi a obţinut pentru fiul prietenului şi consăteanului său eliberarea din lagăr şi practic salvarea de la moarte. S-a ataşat declaraţia scrisă şi semnată a Dr. Farkas Béla, tatăl potenţialei victime, datată 8 mai 1946, Diciosânmartin.
Iosif Bekesi – evreu, administrator la Societatea „Distribuţia de Petrol“ din Cluj, cu domiciliul în Cluj, Calea Horea nr.10, căruia Gyárfás Elemér îi fusese şef la Banca Economică din Târnăveni timp de 14 ani (până în 1934), fiind în pericol de deportare împreună cu întreaga sa familie (mărturia olografă a supravieţuitorului evreu nu specifică exact din câţi membri era formată), a fost salvat cu toată familia sa prin intervenţia personală la Budapesta a Dr. Gyárfás Elemér, care a reuşit să le obţină tuturor membrilor familiei un act de exceptare militară şi astfel întregii familii i s-a permis să rămână provizoriu la domiciliu, scăpând toţi în acest mod de la pieire. În aceeaşi mărturie scrisă din 4 mai 1946, dată în faţa Tribunalului Poporului, sunt amintite şi alte intervenţii anterioare ale Dr. Gyárfás Elemér în apărarea unor evrei, precum atitudinea faţă de funcţionarii evrei ai Băncii Economice din Târnăveni, în special faţă de aceia care erau credincioşi mozaici precum domnul Ernest Löb şi domnişoara Elisabeta Goldstein, cărora li s-au respectat mereu convingerile religioase, având permisiunea de a lipsi sâmbăta de la serviciu, şi o cuvântare de la tribuna Senatului în favoarea unei văduve evreice care era ameninţată cu ridicarea brevetului, precizându-se că intervenţia a avut loc cândva între anii 1930 şi 1932, cazul fiind pe larg prezentat de presa vremii. De asemenea, se menţionează atitudinea binevoitoare, amabilă şi prietenoasă constantă şi total dezinteresată a Dr. Gyárfás Elemér nu doar faţă de evrei, ci şi faţă de români, pe care-i trata mereu, ca pe toţi oamenii de altfel, pe picior de egalitate cu maghiarii, acordându-le acelaşi respect şi egală stimă şi atenţie (fapt confirmat şi de declaraţia ţăranului român Pătru Trifon din Târnăveni din data de 8 mai 1946, ataşată şi aceasta în copie).
Toate documentele la care am făcut referire mai sus demonstrează foarte clar că Dr. Gyárfás Elemér nu numai că nu era antisemit, nici iredentist sau antiromân, ci, dimpotrivă, că a respectat întotdeauna în mod egal şi fără discriminări etnice, lingvistice, religioase, social-politice sau rasiale pe toţi consătenii, concitadinii şi concetăţenii săi, şi că a salvat mai mulţi evrei şi familiile lor de la deportare şi moarte. Aceste acte oficiale au făcut parte din dosarul nr. 77/1945, pe care l-a deschis contra sa regimul comunist din România la Tribunalul Poporului din Cluj, şi care s-a prelungit cu anchetele şi după moartea acuzatului, fiind clasat abia la 28 iunie 1946 prin ordonanţa acuzatorului public Paul Andrei, negăsindu-se absolut nimic doveditor ca să poată fi condamnat în baza Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război.
Acest lucru rezultă şi din scrisoarea din data de 9 mai 1946 a Dr. Fekete Andor, avocat din Târgu Mureş, fost cumnat al salvatorului (prima lui soţie, care l-a lăsat văduv, fusese sora soţiei Dr. Gyárfás Elemér), către procurorul poporului din Cluj, Dr. Paul Endre, căruia i-a relatat cu indignare situaţia materială şi morală gravă în care se aflau soţia şi urmaşii Dr. Gyárfás Elemér, subliniind nedreptatea imensă care i se făcea atât amintirii personalităţii lui Gyárfás Elemér, cât şi în mod direct familiei sale, prin acest proces care avea ca unic scop real spolierea averii familiei, respectiv a celor 50 de hectare moştenite. În aceeaşi epistolă, expeditorul enumeră calităţile sufleteşti şi morale ale regretatului Gyárfás Elemér, insistând asupra faptului că acesta nu a fost niciodată antisemit, nu a scris sau rostit declaraţii antisemite, ci dimpotrivă a făcut demersuri la Budapesta, pe lângă autorităţile statului maghiar, în interesul unor evrei pe care îi cunoştea personal, adăugând că aceşti oameni evrei pot depune personal mărturie în acest sens.
Respectivele documente au fost păstrate în Arhiva Securităţii, fiind transferate abia în 2013 la CNSAS, unde numai de curând pot fi studiate, aşa cum a făcut-o Andrea Tünde Varga obţinând la data de 28 august 2013 copii certificate de pe actele originale păstrate acum în Arhiva CNSAS.
Citeşte şi:
Interviul meu din 2007 cu istoricul Andrea Varga
Articolul meu din 2007 despre martirul Teodor Mărgineanu, un alt caz descoperit de Andrea Varga
Se încarcă comentariile...
