ITP-ul maşinilor se va putea face şi în străinătate. Ce state sunt menţionate în proiectul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect legislativ iniţiat de senatorii PSD Nicolae Şerban şi Tit Liviu Brăiloiu propune ca Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) pentru maşini să poată fi efectuată şi în străinătate, menţionând, punctual, statele în care va fi permisă inspecţia.

„Activitatea de inspecţie tehnică periodică se poate realiza atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, pe teritoriul statelor membre ale Spaţiului Economic Euriopean şi pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, prin operatori economici autorizaţi, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu RAR de căre aceştia, în condiţiile legii”, se arată în proiectul legislativ depus la Senat la data de 5 mai.

Statele la care se face referire în proiect sunt Republica Moldova, Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi statele membre ale Uniunii Europene.

În sprijinul avizării propunerii de act normative, iniţiatorii au invocate inspirată de solicitări ale unor cetăţeni cu rezidenţă de medie şi lungă durată în afara României şi care deţin şi utilizează vehicule înmatriculate în România“. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite