Izolare fără precedent a Rusiei lui Putin cu România pe prima linie a frontului

Foto Shutterstock

Se petrece ceva fără precedent. De neimaginat pentru ordinea internaţională aşa cum a fost ea gândită pentru a opri - se spera pentru totdeauna - repetarea ororilor războiului şi impune o structură de relaţii internaţionale care să facă posibil acest lucru sub atenta, competenta şi nobila supraveghere a celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate.

Se întâmplă însă acum ca împotriva liderului uneia dintre ele să fie declanşată o investigaţie privind comiterea de crime de război, procurorul general al Tribunaţului Penal Internaţional confirmând acum începerea procedurilor împotriva cetăţeanului rus Putin, Vladimir Vladimirovici.

În mod direct, asta duce la o maximizare a procesului de izolare a Rusiei, de acum desfăşurat cu o rapiditate exponenţială şi începe să producă efecte conexe în din ce în ce mai multe domenii economice, sociale, consecinţă a unei avalanşe de decizii politice de condamnare în termeni de o violenţă fără precedent a deciziilor luate de echipa de la Kremlin în frunte cu Vladimir Putin.

Acestă izolare a Rusiei înseamnă rupere comunităţii internaţionale în funcţie de aprobare şi susţinerea sancţiunilor împortiva Moscovei sau, dimpotrivă, de aprobare a acţiunilor ruseşti. Sigur că cea mai mare parte a statelor lumii civilizate aprobă fără rezerve pachetele succesuve de decizii care duc la sancţionarea fără precedent a Rusiei, dar există şi excepţiile fireşti, adică Venezuela, Cuba, acum şi Mexicul, preşedintele Manuel Lopez Obrador spunând că "nu vom susţine niciun fel de tip de măsuri de sancţionare deoarece dorim să menţinem relaţii bune cu toate guvernele din lume şi vrem să fim în poziţia de a putea discuta cu toate părţile". Adăugând apoi şi că "nu suntem de acor că mass media din Rusia este supusă cenzurii. Trebuie să analizăm ce înseamnă libertatea". Dincolo de profundul ridicol al unor asemenea afirmaţii, trebuie să vedem că există aici o indicaţie clară asupra existenţei structurii internaţionale de sprijin pe care a mizat Moscova, cea formată majoritar din acele state din Grupul nealiniaţilor, acolo unde Serbia joacă în continuare un rol de lider informal, ţări unite printr-un tradiţional spirit antiamerican şi doritoare să se impună la ONU ca un pol real de putere.

În mod foarte clar, cel puţin până în acest moment, Putin a făcut un calcul greşit, atât pe termen scurt şi, cu atât mai mult, în perspectiva alianţelor viitoare. Din clipa în care procurorul general al Tribunalului penal internaţional îi pomeneşte numele în calitate de lider al Federaţiei Ruse, legându-l de posibila comitere de crime de război, Putin este poziţionat scos în afara zonei internaţionale de acceptabilitate. Asta justifică, de acum înainte, valul de acţiuni care duc la scoaterea Rusiei din structurile internaţionale sau provoacă eliminarea ei din circuitul de schimburi pe plan mondial. Uitaţi-vă la decizia Marii Britanii de a interzice accesul navelor ruseşti în porturile sale, avem decizia americană de a interzice aeronavelor ruseşti zborul deasura teritoriului SUA, avem decizia de blocare a depozitelor bancare în valoare de 640 miliarde de dolari deţinute în străinătate de Banca Centrală a Rusiei. Plus nenumărate şi zilnice apeluri la boicotul generalizat al produselor ruseşti, al activităţii companiilor ruseşti în Europa şi în lume, închiderea de ambasade la Moscova, într-un cuvând decizia de a trata Rusia ca paria pe plan internaţional.  

Decizia lui Putin de a ordona invadarea Ucrainei produce o ridicare a nivelului de risc în evaluarea tuturor perspectivelor economice, începând în primul rând cu mariile companii strategice ruseşti, valoarea unor companii gigant precum Magnit a scăzut cu 80%, cea a Gazprom cu 53%, acţiunile băncii ruseşti Sberbank au căzut cu 74%, rubla s-a devalorizat cu 30%, amplficarea numărului de sancţiuni împotriva Rusiei mărind neliniştea investitorilor, odată cu explozia preţului petrolului şi a aurului, ceea ce a făcut ca multe ţări să anunţe decizia de a scoate petrol din stocurile de rezervă pentru a mai calma nervozitatea extremă de pe pieţe.

Dar, pe fond, aceste îngrijorări ar trebui să fie oarecum reduse sau chiar anulate de mesajul de solidaritate, chiar militantă, care se construieşte acum în lumea occidentaă întru condamnarea Rusiei. Şi totuşi, aparent paradoxal, ofensiva rusească din Ucraina se intensifică, cad oraşe importante, coloanele de tancuri se află la porţile Kievului. Mai mult, Belarus a anunţat că se alătură militar invaziei ruse.

Asta este contra-demonstraţia lui Putin: Rusia are aliaţim îi poate mobiliza militar, protocoalele de cooperare şi asistenţă reciprocă din CSI nu sunt o glumă, le-aţi văzut la lucru în Kazahstan, le vedeţi acum operaţionale şi prin acţiunea aliatului din Belarus. Iar asta, pe planl următor, se leagă de ameninţarea nucleară, cu perspectiva proximă ca Belarusul să adopte noua Constituţie în care să se permită din nou existenţa unor arme nucleare pe terutoriul naţional. Ceea ce, în contextul anunţurilor teribile făcute de Putin în ce priveşte punerea în stadiud e alarmă de luptă întărită a forţelor sale nucleare, spune că mişcarea asta de reinstalare de arme nucleare în fost state sovietice ar putea să fie un coşmar întru totul la îndemână. Şi nu este (sau nu mai este) un scenariu imposibil.

Iată forţele nucleare ale Rusiei aflate acum sub comanda lui Putin, ave'i lista tipurilor de forţe şi a regimentelor cu rachete balistice intercontinentale:

Aceasta este lista componentelor ruseşti ale Apocalipsei. Sigur că mai există şi la altţii, dar, deocamdată, doar Putin ameninţă şi absolut toate datele existente arată că trebuie luat în serios şi că lista de scenarii pe care au elaborat-o experţii miltari este un tot unitar care combină mijloacele clasice cu cele nucleare, într-o escaladă continuă a tensiunii şi pierderilor nediscriminate pentru adversari. Pierderi militare şi mai ales civile, deoarece, aşa cum era uşor previzibil, ţinetele sunt aglomerările urbane devenite ca în Irak, Aganistan sau Siria, obiective strategice a căror cucerire echivalează cu demonstraţia valorii armatei naţionale.

Ieri a fost bombardată piaţa centrală din Harkov şi asta mi-a adus aminte că în luna februarie a anului 1994, apoi în vara lui '95, au avut loc cele două bomardamente executate (după părerea majoritară a experţilor militari) de forţele sârbe împotriva pieţei centrale Markale din Sarajevo, evenimente care au motivat declanşarea bombardamentelor NATO în cadrul operaţiunii Deliberate Force. Iar decizia de a bombarda piaţa plină cu civili şi care nu era nicidecum un obiectiv militar a fost considerată derept crimă de război şi a fost un argument decisiv în condamnarea pe viaţă a geralului Stanislav Garlic, a liderul sârb Rdovan Karadzici şi a generalului Ratko Mladici.

Acum, există oare similitudini? Vom vedea în ce va consta dosarul care va fi prezentat de procurorul general al tribunalului penal internaţional şi, între timp, vom vedea dacă statele occidentale vor avea o atitudine comună de condamnare nu numai a invaziei ruseşti, ceea ce deja s-a şi întâmplat.

Deocamdată, în ce priveşte România, avem declaraţia ambasadorului rus la Bucreşti, ameninţare sau utimatum care confirmă tot ceea ce am scris acum şi lasă larg dechisă poarta unei posibile tragedii între Federaţia Rusă şi NATO, cu ţara noastră în prima linie a frontului.

În prima linie deoarece, aşa cum relatează jurnalistul Victor Nichituş, un excelent specialist în situaţia din Republica Moldova,  "autorităţile moldovene nu susţin sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse. Ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, a declarat că economia, sistemul energetic dar şi componenta etnică a locuitorilor dintre Prut şi Nistru, sunt prea vulnerabile pentru a adera la sancţiunile la care participă ţările membre UE şi Statele Unite.
În condiţiile în care autorităţile legitime de la Kiev au câştigat războiul propagandistic contra Federaţiei Ruse, nu m-am aşteptat ca decidentul politic moldovean să ia această grea şi delicată decizie".