Jaful din Olanda. Radu Dogaru va ataca cu recurs la Curtea Supremă decizia de condamnare la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Dogaru şi Eugen Darie sunt judecaţi separat de restul inculpaţilor din dosar FOTO Marian Iliescu
Radu Dogaru şi Eugen Darie sunt judecaţi separat de restul inculpaţilor din dosar FOTO Marian Iliescu

Radu Dogaru, condamnat definitiv la şase ani de închisoare în dosarul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam va ataca cu recurs în casaţie decizia Curţii de Apel i prin care a primit această pedeapsă. „Nu este suficient să te numeşte Matisse, Gaugain sau Rembrandt şi să spui că valoarea tabloului respectiv este inclusă în cadrul patrimoniului unei ţări, susţine apărătorul lui Dogaru, avocatul Cătălin Dancu.

„Greşită total maniera în care instanţa de apel a apreciat condamnarea pentru Dogaru Radu. Vom formula recurs sub lumina noului Cod de procedură penală, cu privire la pedepsele şi limitele de pedeapsă pe care le-a acordat, faţă de faptul că au considerat ca toate aceste tablouri făcând parte din patrimoniul cultural. (...) Nu este suficient să te numeşte Matisse, Gaugain sau Rembrandt şi să spui că valoarea tabloului respectiv este inclusă, printr-o procedură normativă legală specială, în cadrul patrimoniului unei ţări. Această simplă semnătură, cu toată valoarea ei, nu este suficientă pentru a fi trecută în regimul de patrimoniu”, a spus Cătălin Dancu, avocatul lui Dogaru, citat de Mediafax.

Apărătorul lui Radu Dogaru spune că aşteaptă motivarea soluţiei dată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru a formula recursul la Curtea Supremă.

„Nu avem încă motivarea, avem deocamdată acea scurtă minută a schimbării încadrării a manierei, în care am înţeles că judecătorul a acceptat punctul de vedere al Parchetului cu privire la faptul că vorbim de un furt de bunuri de patrimoniu. (...) Eu aştept, deocamdată, acea motivare. Întrebarea mea cheie, evident, rămâne la care patrimoniu cultural s-a referit instanţa: cel al României sau cel al Olandei? Dacă s-a referit la unul sau la altul, abia aştept să văd pe ce documente concrete a ajuns la concluzia că fac parte dintr-un patrimoniu”, a explicat Dancu.

Potrivit articolului 433 din noul Cod de procedură penală, „recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”. Conform articolului 438 din acelaşi act normativ, unul dintre motivele pentru care hotărârile pot supuse casării se referă la faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Curtea de Apel a dat pedepse mai mici pentru Dogaru şi Darie

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, pe 27 februarie, pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare, pentru furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis, astfel, apelurile lui Radu Dogaru şi Eugen Darie, formulate împotriva deciziei de pe 26 noiembrie 2013, prin care Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat la câte şase ani şi opt luni de închisoare cu executare.

Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti au fost reduse pedeapsele lui Radu Dogaru şi Eugen Darie, de la şase ani şi opt luni la şase ani şi, respectiv, la cinci ani şi patru luni de închisoare. Pedepsele acestora sunt cu executare, iar din ele va fi scăzută perioada în care aceştia au stat în arest preventiv.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 3 arăta, în motivarea deciziei din noiembrie 2013, că pedepsele aplicate lui Radu Dogaru şi Eugen Darie nu au „caracter spectaculos”, care să ofere satisfacţie opiniei publice, ci sunt adecvate restabilirii ordinii publice.

Magistratul Judecătoriei Sectorului 3, care a decis condamnarea celor doi, arăta că Dogaru şi Darie provin dintr-un mediu social cu „mare potenţial infracţional”, caracterizat de nivel scăzut de trai, mai ales din perspectiva educaţiei şi instrucţiei şcolare „adecvate unei societăţi moderne şi şanselor reale evoluţiei pozitive sociale individuale”.

„Această influenţă negativă, care nu a fost atenuată în niciun mod mai ales prin reacţia fermă a organelor judiciare şi a celorlalte instituţii de autoritate publică locală şi statală nu constituie desigur o justifcare sau o circumstanţă scuzabilă a săvârşirii infracţiunilor însă nu pot fi ignorate privitor la persoana infractorului deoarece ar duce doar la aplicarea unor pedepse în cuantum ridicat, iar pedepsele mari nu constiuie în sine nici scopul procesului penal şi nici îndeplinirea necesară a funcţiei de exemplaritate a pedepsei”, a scris judecătorul în motivare.

Radu Dogaru a fost judecat pentru furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constituirea unui grup criminal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Eugen Darie a fost acuzat de complicitate la furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup criminal.

Dogaru şi Darie au recunoscut toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri şi au fost judecaţi în procedură simplificată, prevăzută de Codul de procedură penală, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Cereri similare formulate de Alexandru Bitu şi Petre Condrat au fost respinse de instanţă, pe motiv că declaraţiile acestora nu sunt concordante cu probatoriul asigurat de procurori în acest caz. Aceştia sunt judecaţi în continuare în procedură completă, în cadrul căreia vor fi audiaţi, vor fi ascultaţi martori, vor putea propune probe în apărare, după care vor fi ascultate pledoariile finale şi se va da o soluţie.

Dosarul, trimis în instanţă din iulie 2013

Pe 15 iulie 2013, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Judecarea dosarului a început pe 13 august 2013, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile de pe 1 martie 2013, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Tablourile furate făceau parte din patrimoniul mondial

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă.

Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.

Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor.

Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Noul Cod Penal le-a adus pedepse mai mici celor doi inculpaţi care au recunoscut că au furat celebrele tablouri

Radu Dogaru şi Eugen Darie, doi dintre inculpaţii din dosarul privind furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost condamnaţi definitiv joi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare, respectiv, cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare. Iniţial aceştia fuseseră condamnaţi la câte şase ani şi opt luni de închisoare. Sentinţa de astăzi este definitivă.

EXCLUSIV Cum au fost prinşi hoţii români care au comis „Jaful secolului“

La împlinirea unui an de la furtul tablourilor din Olanda, procurorul DIICOT Raluca Botea, coordonatorul cercetărilor din acest caz, explică pentru prima dată, într-o întâlnire cu jurnalişti de la un important ziar quality din Olanda, „NRC Handelsblad“, şi de la „Adevărul“, cum i-a prins pe hoţii români

EXCLUSIV Declaraţiile expertului român căruia hoţii i-au dat să analizeze picturile sustrase de la Rotterdam: „Am avut în mână tablourile furate!“

„Adevărul“ vă prezintă în premieră ultima întâlnire a două dintre celebrele tablouri cu o persoană care nu avea legătură cu furtul lor: Mariana Dragu, curator la Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă (MNAR). Ea a acceptat să spună povestea apariţiei picturilor în România, într-o întâlnire cu jurnalişti de la un important ziar quality din Olanda, „NRC Handelsblad“, şi de la „Adevărul“.

Dosarul Jaful Secolului. Drumul tablourilor furate: din Olanda în sobă

Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) au declarat ieri că cenuşa analizată în dosarul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam din octombrie 2012 provine din arderea a cel puţin trei tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză. Drumul operelor celebre din muzeu în soba din baie a unei românce din Tulcea.

EXCLUSIV Ecranizarea furtului tablourilor din Rotterdam, blockbuster cu actori străini şi buget record pentru România

Dacă un grup de români a  furat tablouri în valoare de 18 milioane de euro dintr-un muzeu din Rotterdam, regizorul Tudor Giurgiu vrea să dea o „lovitură” pe piaţa cinematografică. Filmul de acţiune despre cele întâmplate va avea un buget de 6-7 milioane de euro, iar aşteptările sunt ca încasările să fie duble.

Tablourile furate de la muzeul din Olanda, aduse în ţară în două perne. Mama unuia dintre suspecţi a recunoscut că a ars tablourile

Cele şapte tablouri furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, ar fi fost aduse în România ascunse în perne, prin Vama Nădlac şi ar fi stat o perioadă în portbagajul maşinii lui Eugen Darie, se arată în rechizitoriul prin care cei şase suspecţi în acest dosar au fost trimişi în judecată. De asemenea, mama lui Radu Dogaru ar fi recunoscut în timpul audierilor că a ars tablourile în soba casei sale.

Jaful secolului: şase persoane au fost trimise în judecată în dosarul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis în judecată, luni, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Suspecţii români în furtul de tablouri din Rotterdam vor să fie judecaţi în Olanda

Cei trei români acuzaţi că în octombrie ar fi furat şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, vor să fie judecaţi în Olanda, a declarat avocatul acestora pentru ziarul olandez Telegraaf.

Româncă arestată în cazul furturilor de tablouri din Rotterdam. Un procuror şi doi poliţişti români sunt în Olanda

O româncă în vârstă de 19 ani a fost arestată luni dimineaţa la Rotterdam, Olanda, fiind suspectă în cazul furtului a şapte picturi de Matisse, în 2012, din muzeul de artă al oraşului, a anunţat poliţia din Rotterdam într-un comunicat, informează agenţia de ştiri AFP.

Percheziţii la Carcaliu: arme de vânătoare în casa unuia dintre tinerii reţinuţi pentru Jaful Secolului. Mătuşa lui Dogaru: „Blestemate să fie tablourile!“

După ce s-a aflat că o parte din cele şapte tablouri furate din Olanda s-ar afla la Carcaliu, poliţiştii au descins vineri după amiază în mai multe locuinţe ale apropiaţilor lui Radu Dogaru (28 de ani), unul dintre cei trei tineri acuzaţi de Jaful Secolului.

Valiza în care s-ar fi aflat tablourile furate din Olanda, în curtea unei case din Carcaliu. Pânzele nu sunt de găsit

În urma percheziţiile desfăşurate marţi în localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea a fost găsită celebra geantă pe care ar fi adus-o Radu Dogaru (28 de ani) la mătuşa sa imediat după ce a ajuns în ţară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite