Je suis Mircea Badea, dacă trebuie
0
N-au trecut două luni de când deplângeam că iar trebuie să votez răul cel mai mic. Un sentiment destul de răspândit, cel puţin în grupul de prieteni între care gravitez. Am făcut-o şi ne-a ieşit. Cam aşa văd lucrurile şi cu „Je suis Charlie” ăsta, lansat ieri după atentatul de la Paris, în semn de solidaritate cu jurnaliştii ucişi de doi islamişti extremişti.
Personal, nu sunt un fan al revistelor de genul Charlie Hebdo. Şi menţionez că, parcurgând, începând de ieri, câteva dintre producţiile acestei reviste, am avut neplăcuta surpriză „să admir” organele genitale ale profetului Mahomed, dar şi ale lui Iisus sau ale preşedintelui Franţei. Cinstit vorbind, Charlie Hebdo îi băga în troaca de porci pe toţi, fără discriminare.
Un umor uşor grobian, care mizează, în fapt, pe un cititor cu un profil asemănător. Mai mult, încurajează practic latura mitocănească a cititorilor săi. Şi trăieşte, economic vorbind, din exploatarea acestor trăsături de caracter nedemne de a fi cultivate de o instituţie mass-media care se respectă şi îşi respectă menirea.
Justifică scabroşenia asta o asemenea crimă? Niciodată!
De asta, cu tot dispreţul meu pentru Charlie, Je suis Charlie!
Însăşi esenţa societăţii civilizate moderne porneşte de la toleranţa faţă de alte opinii decât cele pe care le îmbrăţişăm noi. Evident, soluţia nu este să-i dai în cap celui care nu este de acord cu tine şi, în această privinţă, nu văd nici o justificare pentru crimele comise de cei doi exaltaţi islamici la Paris. Teorii de genul celei vehiculate în ultimele ore, potrivit cărora Islamul e o religie tânără, care nu suportă asemenea ofense, mi se par în afara bunului-simţ.
Şi totuşi, de ce există Charlie Hebdo? De ce societatea noastră cea civilizată nu-l elimină? Simplu, pentru că nu-i atât de civilizată. Charlie Hebdo, pentru mine, este Antena 3 şi Mircea Badea sau Mugur Ciuvică. Aşa cum, pentru mulţi alţii, Charlie Hebdo este B1 şi Radu Banciu. Sau poate „Adevărul” şi autorul acestor rânduri.
Vă spun cu mâna pe inimă că îmi doresc ca francezii să nu mai cumpere revista Charlie Hebdo, iar românii să nu mai caşte ochii la plăsmuirile pastorului Gâdea şi aceste instituţii media să dispară pe cale naturală. Şi bănuiesc că sentimentul este reciproc.
Însă ideea că nişte furioşi „de bine”, aşa cum îl percep eu pe acest bine, ar putea decide, într-o bună zi, să năvălească cu reteveiele în sediul unei instituţii media pe care o dispreţuiesc, ca să le spargă capetele celor cu care nu-s de acord, mi se pare cu adevărat inacceptabilă. Indiferent ce cred despre el, Je suis Mircea Badea, dacă trebuie!
Se încarcă comentariile...
