Jiang Yu, Ambasadorul R.P. Chineze în România: Combaterea COVID-19 prin solidaritate şi cooperare, construirea unei comunităţi globale de sănătate pentru toţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În momentul critic în care oamenii din întreaga lume luptă împotriva COVID-19, cea de-a 73-a Adunare Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a avut loc acum câteva zile în format video.

Preşedintele R.P. Chineze Xi Jinping a fost invitat să ţină un discurs, în care, din perspectiva construirii unei comunităţi globale de sănătate umană, el a expus propunerile Chinei privind combaterea epidemiei, prezentând o serie de iniţiative importante pentru a sprijini cooperarea la nivel mondial. Aş dori să profit de această ocazie pentru a face o scurtă prezentare prietenilor români.

Discursul preşedintelui Xi Jinping a fost ambiţios şi bogat în conţinut, incluzând o serie de propuneri şi iniţiative. Cred că putem folosi patru litere ”C” pentru a rezuma conţinutul:

Primul „C” reprezintă Controlul, care înseamnă ca prevenirea şi controlul epidemiilor fiind sarcină cea mai urgentă. Ar trebui să punem mereu oamenii pe primul loc, nimic din lume nu este mai preţios decât viaţa oamenilor, să oprim cât mai curând posibil răspândirea epidemiei în întreaga lume şi să facem tot posibilul pentru a preveni transmiterea virusului transfrontalieră. Este necesară intensificarea schimbului de informaţii, de experienţe şi practici utile, realizarea cooperării internaţionale privind metodele de detectare, tratament clinic, cercetare şi dezvoltare a vaccinurilor şi medicamentelor, susţinem în continuare oamenii de ştiinţă din diverse ţări pentru a efectua cercetări ştiinţifice globale despre sursa şi rutele răspândirii a virusurilor. Ţările în care condiţiile le permit pot redeschide întreprinderile şi şcolile în mod ordonat, cu respectarea recomandărilor profesionale ale OMS, pe premisa normalizării prevenirii şi controlului epidemiilor. Este necesară consolidarea coordonării politicilor macroeconomice internaţionale, menţinerea stabilităţii lanţului industrial global şi a lanţului de aprovizionare şi să facem tot posibilul pentru restabilirea şi creşterea economiei mondiale.

Al doilea „C” este Cooperarea, solidaritatea şi cooperarea sunt cele mai puternice arme pentru a depăşi epidemia. Ar trebui să ajutăm ţările în curs de dezvoltare, în special ţările africane, ajutând să-şi consolideze capacitatea trebuie să fie prioritatea noastră în lupta internaţională împotriva epidemiei, şi ar trebui să oferim mai mult sprijin material, tehnologic şi personal ţărilor africane. OMS a adus contribuţii semnificative la conducerea şi promovarea cooperării internaţionale anti-epidemice, ar trebui să joace în continuare rolul de conducere, a sprijini OMS înseamnă a sprijini cooperarea internaţională împotriva COVID-19 şi a salva vieţi. China solicită comunităţii internaţionale să sporească sprijinul politic şi contribuţia financiară către OMS, astfel să mobilizeze resursele globale pentru a câştiga lupta împotriva epidemiei.

Al treilea „C” este Contribuţia, ceea ce înseamnă că China va lua cinci măsuri majore pentru a aduce contribuţii mai mari la cooperarea anti-epidemică globală. În primul rând, China va acorda ajutor internaţional în valoare de 2 miliarde USD în termen de doi ani pentru a sprijini ţările afectate de epidemie, în special ţările în curs de dezvoltare, în lupta împotriva bolilor epidemice şi a redresării economice şi sociale. În al doilea rând, China va colabora cu ONU pentru înfiinţarea unui depozit şi unui hub de răspuns umanitar global în China, pentru a asigura funcţionarea lanţurilor de furnizare anti-epidemice şi va favoriza „coridoarele verzi” pentru transport rapid şi vămuire. În al treilea rând, China va stabili 30 de mecanisme de colaborare spitalicească chineză-africană, va accelera construcţia sediului Centrului African pentru Controlul Bolilor şi va ajuta Africa să-şi îmbunătăţească capacităţile de prevenire şi control al bolilor. În al patrulea rând, după finalizarea cercetării, dezvoltării şi utilizării noului vaccin contra COVID-19, acesta va servi drept produs public global, aceasta fiind contribuţia Chinei la accesibilitatea vaccinurilor în ţările în curs de dezvoltare. În al cincilea rând, China va colabora cu alţi membri ai G20 pentru a implementa iniţiativa de suspendare a serviciului datoriei pentru cele mai sărace ţări, China este, de asemenea, pregătită să colaboreze cu comunitatea internaţională pentru a consolida sprijinul pentru ţările cele mai afectate şi sub cea mai mare presiune a serviciilor datoriei, astfel încât acestea să poată înlătura dificultăţile actuale.

Al patrulea ”C” este Constructiv, ceea ce sugerează că consolidarea guvernanţei globale a sănătăţii publice este direcţia cooperării viitoare. Având în vedere punctele slabe şi deficienţele expuse de COVID-19, trebuie să îmbunătăţim sistemul de guvernare pentru securitatea sănătăţii publice, să accelerăm răspunsul la situaţiile de urgenţă de sănătate publică şi să instituim centre de rezervă globale şi regionale de materiale pentru prevenirea epidemiei. China susţine o evaluare cuprinzătoare a răspunsului global la epidemie, condus de OMS, odată ce epidemia este controlată, bazată pe principiul obiectiv şi imparţial, să se poată rezuma experienţa şi compensa deficienţele.

Pandemia COVID-19 a devenit cea mai gravă urgenţă mondială de sănătate publică de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, care a legat şi mai strâns destinele ţărilor din întreaga lume. În faţa epidemiei care se răspândeşte în continuare, comunitatea internaţională trebuie să lucreze împreună şi să susţină multilateralismul mai mult ca niciodată. După cum a subliniat preşedintele Xi Jinping, umanitatea este o comunitate cu un destin comun, iar solidaritatea şi cooperarea sunt cele mai puternice arme pentru a depăşi epidemia. China este dispusă să lucreze continuu cu toate ţările din lume, inclusiv România şi organizaţiile internaţionale relevante pentru a construi o comunitate globală de sănătate pentru toţi şi să obţină victoria finală asupra epidemiei COVID-19.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite