Judecătorii îi cer Avocatului Poporului să reclame la Curtea Constituţională legea privind organizarea judiciară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a solicitat duminică Avocatului Poporului „sesizarea imediată” a Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a cerut Avocatului Poporului „sesizarea imediată a Curţii Constituţionale” cu privire la modificările aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară dat fiind faptul că „unele dintre măsurile legislative cuprinse sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneţia sau GRECO şi pun în pericol însuşi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei”.

„Avocatul Poporului are atribuţia expresă de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la legi şi ordonanţe, iar aceasta nu este limitată la protecţia drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare şi a angajamentelor internaţionale luate în acest sens de Statul român (a se vedea Avizul nr. 685 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept – Comisia de la Veneţia).

Prin Avizul nr.934 din 13 iulie 2018, CDL-PI(2018)007, Comisia de la Veneţia a sugerat României “să reexamineze sistemul de numire/revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituţie, în perspectiva oferirii condiţiilor pentru un proces de numire/revocare neutru şi obiectiv, prin menţinerea rolului instituţiilor precum preşedintele ţării şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului Justiţiei”; să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluţiile procurorilor pentru situaţiile de nefundamentare”; “eliminarea restrângerilor propuse asupra libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor”; suplimentarea prevederilor privitoare la răspunderea materială a magistraţilor, prin declararea explicită a faptului că, în absenţa relei credinţe şi/sau a gravei neglijenţe, magistraţii nu pot răspunde pentru o soluţie care ar putea fi contestată; abandonarea amendamentelor privind pensionarea timpurie a magistraţilor sau amânarea până când va exista certitudinea că nu va exista niciun impact negativ asupra funcţionării sistemului; reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor (ca alternativă, s-a propus folosirea unor procurori specializaţi, simultan cu măsuri de salvgardare procedurale eficiente).

Prin Raportul ad hoc privind România (Regula 34) adoptat de Grupul de state împotriva corupţiei, la cea de-a 79-a Reuniune Plenară (Strasbourg, 19-23 martie 2018), GRECO a adresat României următoarele recomandări: ”să se analizeze corespunzător impactul modificărilor asupra viitoarei structuri de personal a instanţelor şi parchetelor pentru a fi adoptate măsurile tranzitorii necesare şi regulamentul de aplicare ce urmează a fi adoptat de CSM cu privire la promovarea judecătorilor şi procurorilor să reglementeze criterii adecvate, obiective şi clare, care să aibă în vedere calificările şi meritele reale ale acestora; să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie; să se asigure că independenţa parchetului este – în cea mai mare măsură posibilă – garantată prin lege, şi să se evalueze impactul modificărilor propuse asupra viitoarei independenţe operaţionale a procurorilor, astfel încât, dacă este necesar, să fie adoptate garanţii suplimentare pentru a proteja împotriva intervenţiilor; să se evite crearea de noi surse pentru conflicte de interese şi incompatibilităţi, în special în legătură cu activităţile politice şi funcţiile guvernamentale; să se analizeze diferitele modificări care afectează drepturile şi obligaţiile, precum şi răspunderea judecătorilor şi procurorilor pentru erori judiciare, astfel încât să se asigure suficienta predictibilitate şi claritate a regulilor în materie şi pentru a evita ca acestea să devină o ameninţare la adresa independenţei sistemului judiciar”.

Potrivit art.11 din Constituţia României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE. Aderarea la CE, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România reiterează faptul că executarea obligaţiilor internaţionale, care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat, revine tuturor autorităţilor statale, inclusiv Curţii Constituţionale. Dacă dispoziţiile constituţionale contravin tratatului, care face deja parte din ordinea juridică naţională, revine tuturor autorităţilor statului obligaţia de a găsi soluţii adecvate pentru a concilia acele prevederi ale tratatului cu Constituţia (spre exemplu, prin interpretare sau chiar prin revizuirea Constituţiei), altfel responsabilitatea internaţională a statului va fi angajată, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, inclusiv sancţiuni (a se vedea Comisia de la Veneţia, Avizul interimar privind amendamentele la Legea constituţională federală privind Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse, par.47, CDL-AD (2016) 005).

Recomandările formulate de Comisia de la Veneţia nu sunt utile doar legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, ci şi Curţii Constituţionale, la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, ţinând seama de dispoziţiile art.11 alin.(1) din Constituţia României”

Totodată, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România face un un apel la preşedintele Klaus Werner Iohannis, dar şi la Consiliului Superior al Magistraturii, ”pentru a efectua demersuri în sensul sesizării imediate a Curţii Constituţionale, de Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte Legea nr.207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară”, se arată în comunicatul AFJ.

„De asemenea, Preşedintele României poate avea un rol important în privinţa emiterii unei ordonanţe de urgenţă de către Guvernul României, prin care să fie amânată sau suspendată aplicarea dispoziţiilor din Legea nr.207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară criticate dur de Comisia de la Veneţia sau GRECO, până la data revizuirii lor. În temeiul art. 86 şi 87 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Or, neîndoielnic, nerespectarea tratatelor la care România a aderat reprezintă o problemă de interes naţional privind politica externă a statului”, se arată în încheierea comunicatului Asociaţiei Forumului Judecătorilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite