De ce a primit Florin Popescu doar 2 ani de puşcărie. Judecătorii au văzut în „Baronul puilor“ un haiduc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Florin Popescu a avut noroc cu carul atunci când a primit doar 2 ani de închisoare în dosarul puilor grill, împărţiţi alegătorilor în campania electorală din 2012. Judecătorii au văzut  latura „caritabilă“ a personalităţii lui Popescu: puii luaţi aproape cu japca de la Avicola Crevedia au fost daţi săracilor.

În decembrie 2015, deputatul Florin Popescu, supranumit „baronul puilor“, a primit 2 ani de închisoare într-un dosar în care a fost judecat pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Concret, în 2012, Popescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi lider local PDL în acea perioadă, l-a determinat pe patronul Avicolei Crevedia să-i dea peste 60 de tone de pui grill, pe care apoi le-a distribuit alegătorilor în campania electorală.

Deşi faptele de care era acuzat Popescu erau foarte grave, judecătorii Curţii Supreme care au judecat dosarul au dat dovadă de o nefirească indulgenţă.
În motivarea sentinţei, magistraţii au arătat motivul pentru care nu i-au dat deputatului corupt o pedeapsă mai mare: puii au fost împărţiţi oamenilor săraci, deşi recunosc că deşi dărnicia lui Popescu era motivată de interesul său personal.

„Inculpatul a arătat că demersul său a vizat distribuirea unor bunuri către persoane fără mijloace financiare. Acest aspect este real şi va conduce la aplicarea unei pedepse sub mediu, însă instanţa va reţine şi faptul că demersul fusese, conform declaraţiilor martorilor, determinat de alegerile din acel an, de faptul că profita inculpatului şi partidului său“, se precizează în motivare.
Mai mult decât atât, judecătorii n-au ţinut cont de faptul că fostul lider al CJ Dâmboviţa nu şi-a recunoscut nicidată faptele, susţinând, în ciuda probelor, că distribuirea puilor a fost o simplă acţiune caritabilă a patronilor de la Avicola Crevedia, cu care nu are legătură. Aşadar, Florin Popescu se consideră în continuare nevinovat, motiv pentru care a atacat sentinţa cu apel la Completul de cinci judecători al Curţii Supreme. Acelaşi demers l-au făcut şi procurorii DNA, care nu s-au lăsat impresionaţi de pretinsa milostivenie a deputatului.

Cum a fost convins patronul Avicola să cotizeze

Totul a pornit de la un denunţ al afaceristul libanez Rami Ghaziri împotriva lui Florin Popescu.
Ghaziri, patronul firmelor Avicola  Crevedia SA şi Agroli Group SRL, a declarat că a fost forţat să-i dea mită preşedintelui CJ Dâmboviţa, pentru a fi lăsat în pace. „Săgeata“ lui Popescu ar fi fost Emile Kharrat, auditor financiar şi cenzor la Avicola Crevedia. La începutul lui 2011, acesta i-a spus că, pentru a putea derula în continuare afaceri, trebuia să „finanţeze“ filialele locale ale principalelor partide politice, cu referire la PDL, care era partid de guvernământ.


Libanezul a refuzat iniţial, motivând că nu consideră normal să dea bani unor partide pentru a derula o activitate economică.
Ulterior, Garda Financiară Dâmboviţa, condusă de comisarul-şef Bogdan Sebastian Birtu, a făcut un control-fulger la Avicola Crevedia şi Agroli Group. Rami Ghaziri s-a ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală şi spălarea banilor, cu un prejudiciu estimat de 966.000 de lei.
Afaceristul a înţeles „mesajul“. Rami Ghaziri a acceptat să discute cu Florin Popescu, cu care s-a întâlnit de mai multe ori. Deşi, inţial, susţine denunţătorul, i s-au cerut câte 250.000 de euro pentru filialelor locale ale partidelor politice importante, s-a căzut la pace pentru 100.000 de euro.

În martie 2012, Florin Popescu, care candida pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Dâmboviţa, i-a băgat în şedinţă pe coordonatorii campaniei electorale şi le-a spus că, în perioada următoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetăţenilor.

Acţiunea „Puiul“

Pe 4 aprilie 2012, cele peste 60 de tone de pui grill de la Avicola Crevedia, în valoare de 485.500 de lei, au fost transportate şi depozitate temporar în camerele frigorifice ale altei firme, Minion SRL. Pentru a ca transportul să nu aibă probleme, Emile Kharrat a fabricat documente de transport false.

Tot ca măsură de prevedere, FLorin Popescu i-a transmis şefului Gărzii Financiare Dâmboviţa să însoţească transportul până la destinaţie. Bogdan Sebastian Birtu s-a conformat. El avea să declare în faţa anchetatorilor că se temea pentru locul său de muncă. „Am simţit că au fost efectuate presiuni asupra mea (...), fiindu-mi teamă de pierderea locului de muncă, de influenţarea carierei mele profesionale de către factorii politici“, s-a justificat comisarul.
În ziua următoare, mai mulţi tineri trimişi de liderul CJ Dâmboviţa  au încărcat puii în microbuze şi i-au dus în diverse localităţi din judeţ, unde au fost împărţiţi alegătorilor.

Nu şi-a recunoscut faptele

În ciuda probelor strânse de DNA, Florin Popescu nu şi-a recunoscut niciodată faptele. În declaraţia dată în faţa anchetatorilor, el a încercat cu abilitate să demonteze acuzaţiile.
„Niciodată nu am discutat cu Rami Ghaziri sau cu Emile Kharrat, în calitate de preşedinte de partid. Toate discuţiile avute cu aceştia le-am avut în calitate de preşedinte de consiliu judeţean, potrivit Legii 215, printre atribuţiile preşedintelui erau şi cele legate de dezvoltarea socio-economică a jud. Dâmboviţa. (...) De aceea eram interesat să colaborez cu agenţii economici care aveau salariaţi în jud. Dâmboviţa“, a declarat deputatul.

Mai mult, Popescu a arătat că tocmai libanezul i-a oferit bani, iar „acţiunea Puiul“ a fost una pur caritabilă, fără scop electoral.
„Domnii Ghaziri şi Kharrat mi-au oferit o sumă de bani pentru sponsorizarea campaniei PDL, circa 100.000 euro, dar am declinat această ofertă. (...) Puii au fost distribuiţi în perioada dinainte de Paşte, ca acţiuni sociale, nu de campanie electorală. Acţiunile sociale erau ale domnilor Ghaziri şi Kharrat. Eu i-am ajutat doar în distribuire, prin calitatea de preşedinte al consiliului judeţean“, a susţinut Popescu în mod neverosimil.

El a negat şi că a ordonat Gărzii Financiare să se ocupe de siguranţa transportului cu pui de la Avicola Crevedia.
„Am aflat că transportul a fost asigurat de către comisarul şef abia în faţa instanţei. Nu am ştiut că  puii au fost escortaţi. De altfel, niciodată nu am solicitat vreunui şef de instituţie să facă vreun control unei societăţi comerciale sau să împiedice un astfel de control“, a mai spus deputatul.

Florin Popescu, omul Elenei Udrea

Deputul independent Florin Popescu este un personaj controversat. Traseist politic de carieră, Popescu a fost mai întâi membru al Alianţei pentru România (1997-2002), apoi a trecut la PNL (2002-2007), după care a migrat la PDL. În 2014, Florin Popescu s-a înscris la PMP. El este la al doilea mandat de deputat.

Florin Popescu, face parte din cercul de apropiaţi al Elenei Udrea. Relaţia celor doi s-a sudat pe vremea când Udrea era ministru al Dezvoltării, iar Popescu deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

De altfel, Popescu îi datorează Elenei Udrea ascensiunea în PDL. La rândul său,  a susţinut-o puternic pe Elena Udrea la şefia acestui martid în martie 2013 şi a rămas alături de aceasta şi în PMP. În Parlament şi în interiorul partidului era cunoscut că omul de bază al fostului ministru al Dezvoltării.

În octombrie 2015, Florin Popescu a scăpat de o condamnare. Instanţa supremă l-a achitat într-un dosar în care a fost acuzat de opt fapte de conflict de interese şi tot atâtea fapte de fals în declaraţiile de avere. În perioada în care a fost preşedintele CJ Dâmboviţa, Popescu a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între CJ şi firma Procor, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele său, a fost acţionar până în 14 iulie 2008.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite