Judecătorul Norel Popescu, membru CSM, cercetat disciplinar după ce i-ar fi dat sfaturi baronului de Mehedinţi Adrian Duicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Norel Popescu, membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este cercetat disciplinat de Inspecţia Judiciară a CSM după ce i-ar fi dat sfaturi judiciare preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni de corupţie.

Norel Popescu este membru interimar al CSM, în locului judecătorului Toni Neacşu.

Potrivit anchetatorilor, în timp ce dosarul său cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) era pe rolul Curţii de Apel Craiova, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, primea consultaţie juridică de la judecătorul Norel Popescu, preşedinte al Tribunalului Mehedinţi la acea dată. 

Judecătorul îi dă asigurări că nu există nicio incompatibilitate în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean. 

„Consultaţiile juridice s-au dovedit a fi de calitate, judecătorul anticipând cu exactitate soluţia care a fost şi pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul inculpatului”, notează, cu ironie, judecătorul Matei, care provoacă CSM şi Parchetul General să înceapă o anchetă privind implicarea lui Norel Popescu în această afacere. 

Potrivit legii, un judecător sau un procuror nu are voie să acorde asistenţă juridică. Tocmai de aceea, inspectorii judiciari au decis să se sesizeze din oficiu în acest caz.  

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu (PSD) este acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să impuna în funcţii publice de conducere mai mulţi apropiaţi ai acestuia. În acelaşi dosar este cercetat şi Stefan Ponea, şeful Poliţiei Mehedinţi, precum şi şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova.

În 2013, Duicu ar fi luat legătura cu adjunctul secretarului de stat în Ministerul de Interne, Doru Dumitrescu, căruia i-ar fi cerut să discute cu Petre Tobă (şeful Poliţiei Române n.r.), pentru ca Ponea să fie promovat.

Anchetatorii susţin că Duicu a mers personal la Guvern pentru a aranja avansarea lui Ponea. Aici Duicu s-ar fi întâlnit cu Petre Tobă unde a discutat despre numirea în funcţia de conducere a lui Ponea.

Conform procurorilor DNA, Adrian Duicu ar fi făcut trafic de influenţă inclusiv în biroul premierului Victor Ponta, acesta cerând ca şeful IPJ din judeţ să fie avansat. La rândul său, şeful IPJ îi promisese lui Adrian Duicu că îl scapă de dosarul de incompatibilitate de la ANI.

La 2 aprilie 2014, procurorii DNA  au făcut mai multe percheziţii la sediile unor instituţii şi firme din Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova. Anchetatorii au precizat că şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa (PSD), şi şapte funcţionari publici au aprobat şi avizat plăţi nejustificate solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea cadrului legal, susţinând astfel interesele societăţilor „protejate“ în detrimentul obiectivelor publice.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Pe cine trage Duicu după el. Nume importante în dosar, legături periculoase

Mai multe nume importante din administraţia centrală şi din Justiţie apar ca participanţi la activitatea infracţională a preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, arată magistratul care a dispus arestarea preventivă.

Baronul din Mehedinţi, Adrian Duicu, făcea trafic de influenţă la Guvern pentru şeful poliţiei judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, s-ar fi folosit de relaţiile sale pentru a influenţa autorităţile publice centrale, începând cu membri ai Guvernului României şi demnitari de la vârful Ministerului Afacerilor Interne. Principalul scop ar fi fost acela de a-l promova pe şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, care la rândul lui urma să-l ajute în dosarul în care baronul este acuzat de incompatibilitate.

Mehedinţi - câmp de luptă între doi baroni locali: Duicu şi Stănişoară

Judeţul Mehedinţi a ajuns în ultimii ani un adevărat ring de box în care doi baroni locali, Mihai Stănişoară şi Adrian Duicu, îşi dispută influenţa în Drobeta Turnu Severin şi în judeţ. Dar, chiar dacă sunt pe poziţii adverse, Stănişoară şi Duicu se aseamănă în multe privinţe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite