Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Judecătorul care a pus primul în aplicare decizia CJUE cu privire la SIIJ a intrat pe mâna Inspecţiei Judiciare. Reacţia ministrului Justiţiei şi a IJ - UPDATE

4
15 Jun 2021 13:17:18
Autor: Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Judecătorul Costin Alin Stancu de la Curtea de Apel Piteşti - magistratul care a pus în aplicare decizia CJUE în privinţa Secţiei Speciale - este cercetat acum disciplinar de către Inspecţia Judiciară (IJ) condusă de Lucian Netejoru. Ministrul Justiţiei Stelian Ion consideră că acest lucru este „îngrijorător”

 
UPDATE ora 14:30: Inspecţia Judiciară transmite că judecătorul Costin Alin Stancu de la Curtea de Apel Piteşti este vizat de o acţiune disciplinară legată de modul de respectare a normelor de procedură în cadrul procesului, nu de felul cum a pus în aplicare decizia CJUE, respectiv restituirera cauzei la SIIJ pentru declinare la un parchet competent.
 
„Având în vedere interesul public manifestat faţă de una dintre lucrările aflate pe rolul Inspecţiei Judiciare, vă comunicăm faptul că sesizarea din oficiu cu privire la judecătorul Costin Andrei Stancu, de la Curtea de Apel Piteşti, nu vizează interpretarea Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, ci modul de respectare a normelor de procedură aplicabile contestaţiei privind durata procesului, ce a format obiectul dosarului nr. 722/46/2021”, se arată în mesajul IJ.
 
Ministrul Justiţiei Stelian Ion spune că este îngrijorător că magistraţi care au criticat modificarea de către PSD a legilor justiţiei sunt acum cercetaţi disciplinar de către Inspecţia Judiciară (IJ).
 
El comentează şi cazul unui judecător de la Curtea de Apel Piteşti care este cercetat de Inspecţia Judiciară după ce a decis că existenţa Secţiei Speciale nu ar fi justificată, invocând decizia din 18 mai a Curţii de Justiţie a UE, transmite Hotnews.ro.
 
În 7 iunie, Curtea de Apel Pitesti a decis, că Secţia specială nu mai poate funcţiona, în urma hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Decizia a fost pronunţată în premieră pentru o instanţă din România. Cel care a pronunţat decizia este judecătorul Costin Andrei Stancu, iar ulterior Inspecţia Judiciară s-a sesizat în cazul acestuia.
 
Stelian Ion califică drept îngrijorător faptul că judecătorul de la Curtea de Apel Piteşti este cercetat de Inspecţia Judiciară, după ce a decis că existenţa Secţiei Speciale nu ar fi justificată.
 

Stelian Ion: Conducerea IJ, numită prin OUG

 
„E îngrijorător, pentru că tot în decizia CJUE se făcea trimitere la momentul în care conducerea Inspecţiei Judiciare a fost numită prin OUG şi era criticat foarte ferm acest moment. Iată, acea conducere, care este şi conducerea actuală, care a fost la un moment dat numită politic, prin acea Ordonanţă de Urgenţă, prin prelungirea mandatului, ne oferă astfel de exemple”, a declarat marţi, la RFI, ministrul Justiţiei.
 
El îi îndeamnă pe judecători să nu se lase intimidaţi, declarându-se convins că vor avea câtig de cauză.
 
„Observăm câteva lucruri. Unii magistraţi care au avut curaj, fermitate şi au considerat că merită să ia atitudine în perioada 2017-2019, când s-au dus acele bătălii în care s-au forţat foarte mult legile justiţiei, s-au modificat în mod negativ aceste legi, acei judecători s-au ales cu dosare disciplinare. De asemenea, judecătorii care au îndrăznit să sesizeze CJUE, în urma sesizării lor pronunţându-se această decizie a CJUE despre care vorbim, la fel, au dosare disciplinare. Acum, mai nou, vedem că şi judecătorul care a dat acea soluţie este cercetat disciplinar. Este îngrijorător lucrul acesta şi e foarte important să dăm mesajul către judecători să nu fie intimidaţi de absolut niciun astfel de gest. Sunt convins că vor avea câştig de cauză, în cele din urmă, dar trebuie să-şi păstreze fermitatea şi independenţa”, a afirmat Stelian Ion.
 
Nu este prima asfel de reacţie a ministrului Justiţiei. „Îi rog pe magistraţi să nu tacă şi să nu se teamă. Să îşi facă datoria cu profesionalism şi cu bună credinţă”, spunea Stelian Ion în aprilie.
 
Atunci, peste 500 de magistraţi au semnat o scrisoare către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară a 8 judecători şi a propus suspendarea a trei dintre ei pentru discuţiile avute pe un grup de Facebook.
 
Semnatarii apelului către CSM atrăgeau atenţia că printre magistraţii vizaţi de aceste acţiuni ale Inspecţiei Judiciare sunt judecători care au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare, printre altele, iar toţi aceşti magistraţi au criticat modificările controversate aduse legilor justiţiei începând din 2017.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

The Fog
15.06.2021, 15:39:00

In traducere libera: i-a spart cu sentinta, deci l-au luat la malaxor, fara sa spuna pentru ce. Nu stiu nici ei, dar s-au apucat de scormonit ca sa gaseasca ceva. Pentru orice eventualitate au in pregatire si niste martori denuntatori, de cea mai mare incredere. Deja faptul ca te ancheteaza IJ te face nefrecventabil, nu mai e nevoie sa gaseasca ceva. In caz ca nici asta nu merge se va decide ca nu purta basca. Voiculescu probabil danseaza cazacioc. N-a spus el ca nu pot avea controlul fara justitie? Justitie prin OUG, c-asa-i justitia pe la noi.

+4 (10 voturi)
Tip
16.06.2021, 12:34:46

The Fog "Pentru orice eventualitate au in pregatire si niste martori denuntatori, de cea mai mare incredere. Deja faptul ca te ancheteaza IJ te face nefrecventabil, nu mai e nevoie sa gaseasca ceva." Hm, dacă în loc de IJ, ai fi scris DNA, aș fi recunoscut stilul procurorilor de elită, gen Portocală.

-4 (4 voturi)
Charles Franc
15.06.2021, 23:47:58

foarte bine, trebuie dat afara din sistem...daca vrea sa faca legi, locul lui e in politica, nu in justitie...din pacate sub preteztul apararii statului de drept s-a ajuns la subminiarea acestuia si a dmeocratiei prin arogarea de catre puterea judecatoreasca a de atirbutii legislative, in toata Europa si in SUA, aoclo unde canceru;l progresist a pus mana pe institutii....de cand e treaba unui judecator sa decida daca o lege trebuie data sau nu? treaba lui e sa asigure respectarea ei, daca vrea sa creze legi sa intre in politica si sa ajunga in Parlament....jsutitia a ajuns o instiutie distrusa d eprogresisti si folosita de acestia pentru a-si impune agenda prin intermediul jduecatorilor care nu rapsund in fata nimanui pentru deciziile luate, spre deosebire de politicienin care risca macar s apiarda niste alegeri

-4 (10 voturi)
Mihai Neagu
16.06.2021, 01:10:09

LABELE JOS DE PE JUSTITIE! Asta e valabil pentru Stelian Ion si pentru forumnisti.

-6 (8 voturi)
Modifică Setările