La despărţirea de anul 2016

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricât de indiferenţi am fi faţă de propria noastră viaţă, cred că nu există nici măcar unul singur dintre noi care, în ultima zi a fiecărui an, să nu-şi acorde cel puţin câteva minute spre a-şi face bilanţul personal

Cel mai adesea avem tendinţa de a spune că anul ce tocmai se încheie nu a fost nici pe departe la fel de bun precum ni l-am fi dorit.

Ne inventariem cu mult prea multă resemnare, dar şi cu o anume voluptate a auto-compătimirii, însuşiri ce ne-au adus nedoritul renume internaţional de a ne situa printre cei mai pesimişti ori chiar nefericiţi cetăţeni ai Terrei, cu precădere eşecurile din anul ce se apropie de sfârşit.

În schimb, uităm că am avut fiecare dintre noi parte şi de binecuvântări. Care sunt cu atât mai importante atunci când apar într-un context ceva mai întunecat.

Sigur, nici unul dintre cetăţenii obişnuiţi ai României nu are doar motive de a fi eminamente mulţumit. E adevărat, pe mai departe, grijile cotidiene au fost numeroase, belşugul promis la începutul fiecărui nou ciclu electoral de politicieni nu s-a concretizat aşa cum cu toţii ne-am fi dorit.

Dar oare să fi fost viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean român numai o monotonă, o copleşitoare înşiruire de griji şi necazuri transformate la vremea minutelor de bilanţ în argumente în măsură să ne dea dreptul să spunem că 2016 nu ne-a adus nimic bun?

Sunt absolut convins că nu.

Tocmai de aceea poate că am avea nevoie noi, românii, să facem în regim de maximă urgenţă un import. Încă unul care, spre deosebire de toate celelalte, nu ne-ar costa nici măcar un singur cent, dar care ar fi posibil să ne aducă oarecare beneficii. Măcar un plus de seninătate, de optimism, de încredere în propriile forţe şi în anul ce vine.

Mă gândesc că ar putea avea rezultate salutare pentru sănătatea sufletească a fiecăruia dintre noi dacă am importa de peste Ocean modelul Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving) pe care americanii o sărbătoresc încă din secolul al XIX lea. Mai exact, din 1863, ca urmare a unei proclamaţii a preşedintelui Abraham Lincoln.

Această nouă sărbătoare ar fi  bine, cred, să îşi afle locul în ultima zi a fiecărui an. Mă gândesc că rostul ei ar urma să fie acela de a ne acorda răgazul reamintirii şi a ceea ce a fost bun în anul de care ne pregătim să ne despărţim. De a funcţiona drept antidot la înclinaţia de autocompătimire şi de exagerare a dimensiunilor răului pe care l-am înfruntat.

Poate că în astfel de condiţii urarea de La mulţi ani! pe care o vom face propriei familii, prietenilor, cunoştinţelor şi nouă înşine la Miezul Nopţii ar dobândi ceva mai multă consistenţă şi ne-ar da şi posibilitatea să reflectăm la detaliul că anii degeaba sunt mulţi dacă nu încercăm să ni-i facem şi frumoşi!

La mulţi ani fericiţi, stimaţi cititori!

     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite