Legislaţie şi justiţie cu semne de întrebare. Cazul Cătălin Voicu

O ţară întreagă a aşteptat cu încordată emoţie soluţia finală în cazul Cătălin Voicu. Să subliniem de la început: a fost cel mai ilustrativ caz de corupţie cu o întreită împletire a politicului, economicului, justiţiei.

Nu intenţionez să dezvolt o pledoarie caducă pentru severitate. Există în dreptul penal un principiu fundamental potrivit căruia, pedeapsa - răspunsul societăţii la faptele antisociale – trebuie să reflecte măsura vătămării produse, raportată la persoana făptuitorului. Ea, pedeapsa, urmăreşte un dublu scop: acela de a-l îndrepta pe făptuitor (aşa- zisa prevenţie specială) şi acela de a apăra societatea (aşa-zisa prevenţie generală). Mai trebuie precizat, pentru a putea intra în analiza pe speţă, că raportul pedeapsă/prevenţie generală, primeşte o semnificaţie aparte în funcţie de gradul şi stadiul de dezvoltare a societăţii. Ţări care acum îşi permit o politică penală relaxată au practicat timp de secole pedepse severe, cu un rezultat scontat: civilitatea comportamentului social.

Pe aceeaşi linie de gândire, observăm la noi o gravă disfuncţie şi nu numai în domeniul dreptului. Anume, o adaptare relaxată la normele de conduită a societăţilor evoluate la o societate încă serios rămasă în urmă, cu deosebire în sfera mentalitar - educaţională. Susţin, deci, că legea ca şi pedeapsa trebuie să servească societatea în efortul ei specific de emancipare, iar nu să copieze exemple inadecvate.

Prin implicaţiile sale, prin semnificaţia zonei în care s-a produs, prin rezonanţa personajelor, speţa Cătălin Voicu trebuia să fie un exemplu grăitor, adecvat şi echilibrat de răspuns al societăţii româneşti la stadiul ei actual de luptă declarat-necruţătoare împotriva corupţiei. O adevărată lecţie pentru corupţi. Procurorii DNA au îmbrăţişat o astfel de optică prin pedepsele cerute. Instanţa s-a oprit cam pe la jumătatea drumului.

Fără îndoială - figură centrală - un senator al ţării care îşi întinde tentacolele coruptive în zona economică, ca şi în zona justiţiei la cel mai înalt nivel, merită o pedeapsă aspră. A primit-o chiar dacă nu la nivelul cerut de procuror. Inadecvată, chiar scandaloasă este pedeapsa pentru cel de al doilea (în ordinea gravităţii) actor al afacerii. Ourice s-ar pune la cale în sfera corpţiei, în orice domeniu, la orice nivel, în final răspunsul se aşteaptă din partea justiţiei. În aşa măsură încât lupta anticorupţie, dar cu o justiţie la rândul ei coruptă, este un non sens.

Iar când actul de corupţie se situează la cel mai înalt rang al justiţiei, situaţia devine dramatică. Ce să zică alţi judecători, că merită riscul? O suspendare a executării pedepsei echivalează, sub raportul efectului social cu o iertare, un soi de graţiere.

Nu numai pedeapsa ca soluţie judiciară este criticabilă. Legea însăşi este inadaptată stadiului nostru de dezvoltare. Când societatea este pradă fenomenului devastator al infracţionalităţii, când corupţia subminează statul, a întinde beneficiul suspendării până la 4 ani echivalează cu o primă de încurajare.

Raţiunea suspendării executării se situează în zona infracţionalităţii uşoare sancţionabilă cu pedepse (în legislaţia anterioară până la doi ani) şi aplicabilă unor infractori oferind garanţia de îndreptare fără executare. În speţă, însă, situaţia este nu numai gravă, ci dramatică. Aici nu are ce căuta instituţia suspendării executării afară de cazul în care vroim să demonstrăm că societăţii îi este indiferentă prestaţia şi soluţia justiţiei.

S-a încălcat şi principiul egalităţii în faţa legii. Oricât s-ar căuta argumente pentru regimul diferit de executare între Căşuneanu şi Locic, la nivelul pedepselor ca şi la nivelul implicării, diferenţierea flagrantă nu se justifică.

Aşadar, în opinia mea, rezultatul judiciar în cazul Voicu este mai degrabă descurajator.Câtă vreme legea va fi nepermis permisivă, câtă vreme justiţia va valorifica carenţele ei, efortul, nu de aliniere, ci de apropiere de standardele lumii evoluate, se vor lăsa aşteptate cu toate urmările şi consecinţele în planul integrării europene, în planul general de aşezare în rândurile civilizaţiei moderne.