Lista ţărilor pentru care vor fi reluate zborurile. Cei care se întorc din aceste state nu mai intră în izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Obligativitatea izolării va fi eliminată pentru persoanele care vin din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, începând cu data de 15 iunie, a decis sămbătă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, De asemenea, legăturile aeriene cu aceste destinaţii vor fi reluate de la aceeaşi dată.

”În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. (2) Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro ”, se arată în decizia adoptată sâmbătă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

De asemenea., zborurile către aceste ţări se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de  COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.  

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. 

Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.  

”Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă”, prevede hotărârea.

Decizia va fi comunicată tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.   

s
s
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite