Lucrări ştiinţifice şi lucrături „artistice“: măsuri împotriva „băieţilor deştepţi“, scriitori în puşcării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca antidot faţă de hoţi şi hoţie, închisorile au rosturile lor, ele fiind curative, dar şi preventive. Numai că „băieţii deştepţi” fac în închisori tocmai ceea ce făceau şi în afara lor, adică fură, dar nu fură valori materiale sau bani, ci fură idei. Idei şi expresii, până la punct şi virgulă.

În paremiologia românilor se înscrie şi zicătoarea „Ce-am avut şi ce-am pierdut!?”. Ea este însoţită atât de semnul mirării, cât şi de semnul întrebării. Înţelesul ei pare să fie acela că nu am avut cine ştie ce, şi nu am pierdut mare lucru, „mare brânză”. Zicătoarea conţine o atitudine de indiferenţă. Dacă o generalizăm, trecând de la scară individuală la scară socială, se cam evaporă atitudinea de indiferenţă, cel puţin pentru unii, dacă nu pentru mai mulţi, tot mai mulţi. Am avut o industrie concurenţială în sistemul socialist, şi s-a dus la fier vechi. Am avut un început al sistemului de irigaţie naţional, care s-a dus şi el la fier vechi, convertindu-se aproape magic în vile cu multe turnuleţe. Conceptul de „fier vechi” a fost teoretizat de Petre Roman şi practicat mai ales de ţigani (rromi), un indice al absenţei discriminării etnice. Avuţia naţională, în întregul ei, nu s-a dus pe Apa Sâmbetei, ci a ajuns în buzunare şi în conturi, cele din ţară sau din străinătate, ca semn al ieşirii noastre în Lume; adică „Afară”. O ieşire de după Cortina care era tot de fier, împrumutat cu dobândă de la vecinii noştri din Răsărit. Versul „Tare ca fierul, iute ca oţelul”, din cântec, a devenit un descântec naţional funebru.

Abia atunci când DNA a intrat în lucru, prin Daniel Morar, apoi prin Laura Codruţa Kövesi, am început să vedem proporţiile hoţiei, devenită treptat un „sport naţional”. Nu est exclus, ci este chiar foarte probabil ca la o posibilă Olimpiadă europeană a acestui „sport” să ajungem premianţi.

Ca antidot faţă de hoţi şi hoţie, închisorile au rosturile lor, ele fiind curative, dar şi preventive. Numai că „băieţii deştepţi” fac în închisori tocmai ceea ce făceau şi în afara lor, adică fură, dar nu fură valori materiale sau bani, ci fură idei. Idei şi expresii, până la punct şi virgulă. Legea cu reducerea pedepsei penalilor exista şi pe vremea comuniştilor, iar Sorin Ovidiu Vântu îi cunoaşte conţinutul juridic, ca şi efectele ei practice, pe propria piele. Legea a suferit mai multe transformări şi se pare că şi ultima ei formă – „Legea 254/2013” - se află în grea suferinţă. Controversat este „Articolul 96, litera f”, care se referă la condiţiile scurtării pedepsei, aici intrând atât „invenţiile tehnice” cât şi „lucrările ştiinţifice”. Iniţial, adică în CSM, doamna Raluca Prună, ca Ministrul al Justiţiei, propune abrogarea „Articolului 96”, printr-o „Ordonanţă” a Guvernului Cioloş. Dânsa credea că printr-o mişcare simplă, dar radicală, răul poate fi tăiat din rădăcini. În cele din urmă, s-a ajuns la varianta Suspendării Legii până în luna Septembrie. Regândirea „Legii 254/2013” cade în seama juriştilor, însoţiţi de alţi specialişti. Câteva repere de orientare pot fi avute aici în vedere:

1. Dosarul profesional al autorului, adică facultatea absolvită - ca şi alte studii sau specializări -, aceasta fiind o condiţie necesară, deşi nu şi suficientă, pentru a fi numit - sau a deveni un  renumit - specialist în domeniu. Aşa cum sunt, spre exemplu, Adrian Năstase sau Gheorghe Mencinicovschi.

2. Ce anume a mai publicat autorul până la intrarea lui în ceea ce am numit „Academia Beciul Domnesc”. Este foarte probabil ca el să fi publicat doar articole la „Gazeta de perete” de pe vremuri sau „Note informative”, cu o anumită destinaţie, deci nu „Note muzicale”, în care este specialist Mădălin Voicu. Atât de vesel şi comunicativ înainte, dânsul este mai nou foarte „reţinut” doar verbal, dar nu şi ca deţinut (adică, „de ţinut” după gratii), prin bunăvoinţa confraţilor săi parlamentari. Vizionari cum sunt, unii dintre aceştia întrevăd în soarta lui Mădălin Voicu, propria lor soartă viitoare. O consultaţie la „Mama Omida” poate fi elocventă în acest sens, întrucât şi dânsa găseşte punctul de convergenţă, care tinde spre coincidenţă, dintre magie şi ştiinţă.

3. O carte are mai multe capitole. Cel puţin un capitol trebuie publicat într-o revistă de specialitate. La aceste reviste intră în joc exigenţa comunităţii specialiştilor, nu a universitarilor, mai ales a celor de la facultăţile private, unele dintre acestea fiind înfiinţate şi ele, prin alte „cinstite matrapazlâcuri”. Cuvinte ca „universitar”, „doctorat” au început să fie suspecte, dacă nu chiar de ocară.

4. Calitatea de „lucrare ştiinţifică” nu poate fi confirmată prin „ştampila editurii”, aşa cum crede Gigi Becali, Preşedintele menţionatei „Academii”. Această calitate poate fi confirmată de o comisie alcătuită  din mai mulţi membri. Un individ poate greşi uşor, un colectiv, ceva mai greu. Dacă nu cumva este şi acest colectiv tot o gaşcă de „confraţi”

5. Ca principiu, putem avea în vedere că autorii autentici, ajunşi după gratii, sunt în număr foarte mic, adică sunt o excepţie rară-rarisimă, nu o regulă. DNA a sporit numărul oamenilor politici ajunşi după gratii. Dar, mulţi dintre oameni intră în politică, pentru că nu se pricep la altceva, deci n-au cum să ajungă specialişti. Decât, poate, în „Ştiinţa şi arta cinstitelor matrapazlâcuri”, care ar putea deveni chiar o nouă Facultate (preferabil, privată), concurenţa la admitere depăşind-o aici  pe aceea de la Medicină sau Ştiinţe economice.

Toată această poveste, degradată în târguială şi tărăşenie, devine mai nimic (adică un fel de „caca-maca”) faţă de „bomba” cu care vine Laura Codruţa Kövesi, eminent Procuror al DNA. Într-un „Proiect” recent, propus de dânsa, o condiţie a eliberării penalilor este „recuperarea prejudiciului”. Este vorba doar de „eliberarea condiţionată”. Dacă această „bombă” va fi avizată de către Parlament, împreună cu alte instituţii (ca ANAF), ea poate face praf şi pulbere toate „tunurile” şi „loviturile de tun” date de către „băieţii deştepţi” timp de un sfert de secol. Este o activare legalizată a zicătorii „Scoate, lupule, ce-ai mâncat!”. Abia după ce „Proiectul” va deveni „Lege” (una care vizează fărădelegile) vom putea afla „ce-am avut”, respectiv „ce-am pierdut”, dar fără cele două semne, al întrebării şi al mirării, ci printr-un singur „punct şi de la capăt”. Scandalul imens legat de relaţia dintre ANAF şi „Antena 3”, are legătură directă cu acest „punct şi de la capăt”, dar asupra acestei alte „tărăşenii” merită să revenim mai pe îndelete.

PS  Învăţatului nostru Simion Ştefan îi aparţine propoziţia „ Căci cuvintele sunt ca banii”. El are în vedere puterea de circulaţie a celor două entităţi, cuvintele şi banii. Cele care circulă mai mult, fiind mai frecvent folosite, sunt mai valoroase. Ideea este reluată de B. P. Hasdeu, pentru a argumenta caracterul latin, nu slavon, al limbii române. Cei doi învăţaţi nu au avut în vedere şi o ipostază modernă a acestei comparaţii. Adică, după cum există şi bani falşi, există şi cuvinte false, lucrările „ştiinţifice” ale penalilor şi, mai nou ale anteniştilor, intrând în această categorie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite