Lumea pe din două. Învăţăm ceva din tragedia Ucrainei?

Foto: EPA

Nu am crezut că va fi război. Chiar am scris că, inclusiv pentru Rusia, cea atât de agresivă, pentru a-şi îndeplini propriile obiective, avantajos ar fi fost o presiune constantă asupra Ucrainei pentru a descuraja NATO să facă pasul următor, de extindere, dar şi pentru a obliga Occidentul să reconsidere o cooperare economică extinsă într-un spaţiu atât de nesigur.

Ceea ce ar fi menţinut Kievul într-o poziţie de zonă gri, neatrăgătoare pentru investitori dar şi cu o perspectivă incertă privind în structura euro-atlantică de securitate.

Repet, era varianta cea mai la îndemână pentru cineva care vrea să pedepsească un vecin dar nu are de gând să-i spargă capul, să-i rupă picioarele.

Dar Ucraina era doar unul din punctele solicitărilor Moscovei din decembrie, iar tratarea de către vest în bloc şi negativ a acestora, împreună cu frustrările Rusiei, adunate de-a lungul a trei decenii, nu au făcut decât să apropie momentul aprinderii fitilului.

Ce a dus la aceasta decizie? Greu de spus.

Partea rusă sugerează că aluzia făcută de preşedintele Zelenski, la Conferinţa de la Munchen, acolo unde liderul ucrainian a punctat că lipsa actuală de securitate a ţării se datorează renunţării la armele nucleare, în 1994. Şi a luat în calcul potenţiala reconsiderare de către Ucraina a acestui document numit Memorandumul de la Budapesta.

Pare improbabil ca acesta să fie adevăratul moment al luării deciziei.

Noi, adică lumea occidentală, avem o altă explicaţie: Putin a înnebunit, i-a întunecat puterea minţile şi scufundă Rusia într-o criză dintr-un capriciu, acela de a fi liderul care a încercat să readucă înapoi frumoasele vremuri ale URSS, Rusiei Ţariste, Rusiei Kievene etc.

Vremuri în care Ucraina nu exista decât ca o regiune de graniţă a spaţiului rus, cu stăpâni schimbători: când polonezi, când lituanieni, când, mai ales, ruşi.

Dacă ar fi fost o perioadă normală, aş fi putut scrie că, poate, adevărul e undeva la mijloc.

Dar e deja război şi la vreme de război nu mai există linie de mijloc.

Propaganda unificatoare

O autoare franceză, Anne Morelli a publicat în anul 2001, un studiu intitulat ”Principiile de bază ale propagandei de război / Principes élémentaires de propagande de guerre, la care ataşează şi un fel de manual de utilizare, ”în caz de război rece, război cald, război îngheţat”.

Altfel spus, principii, 10 bineînţeles, utilizabile oricând în caz de conflict. Acestea sunt:

1. Noi nu dorim război, noi doar ne apărăm;

2. Inamicul este unicul responsabil pentru acest război;

3. Liderul inamic este inerent rău şi seamănă cu diavolul;

4. Apărăm o cauză nobilă, nu interese personale;

5. Inamicul comite intenţionat atrocităţi. Dacă noi facem greşeli, acestea sunt fără intenţie;

6. Inamicul utilizează armament ilegal;

7. Noi avem puţine pierderi, inamicul are pierderi considerabile;

8. Intelectuali şi artişti celebri susţin cauza noastră;

9. Cauza noastră este sacră;

10. Cine pune la îndoială propaganda noastră ajută inamicul şi este un trădător.

Şi punct.

La orice mesaj pe care îl citiţi, de la postări pe Facebook la mesaje Twitter, de la articole la comunicate oficiale, când priviţi sau ascultaţi, la posturile de radio sau televiziune, dezbaterile privind situaţia militară şi umanitară, luaţi în calcul că, în fiecare moment, părţile aplică cel puţin unul din aceste principii.

Nu există îngeri la vreme de război.

Realitatea în care ne mişcăm acum ne arată că, mai ales în comunicarea publică, aceste principii se aplică şi au rezultate.

Cum informaţia despre operaţiile militare este extrem de contradictorie, e greu de apreciat unde ne aflăm cu efortul de război, care vor fi următoarele etape. Şi, mai ales, când se va încheia faza militară a conflictului, dacă se va încheia, având în vedere că deja înmugureşte o mişcare ucraineană de rezistenţă autonomă, neaflată sub comandă centrală.

Doar câteva aprecieri aşa, de departe.

Afirmaţia că Ucraina a câştigat războiul informaţional este doar parţial adevărată.

Sigur, pentru noi, mesajele care vin din Ucraina, sunt cutremurătoare şi covârşitor mai emoţionante decât corespondentul lor din Rusia.

Numai că, surpriză!, blocând accesul ruşilor la reţelele de socializare internaţionale, aceştia sunt acum la mâna aplicaţiilor locale.

Interzicerea unor staţii ruse de televiziune a produs, la reciprocitate, şi expulzarea, de exemplu, a redacţiei BBC de la Moscova.

Sigur, propaganda rusă e decapitată în exterior, unde oricum nu era eficientă, dar nici a noastră nu mai are acces la cetăţeanul rus, de la care dorim mai mult activism, civic.

Bruma de societate civilă care mai există în Rusia nu mai are acces decât la informaţia internă şi nici nu mai poate comunica în exterior eventualele nemulţumiri, decât cu mare greutate.

Aşa că fiecare se află acum în bula lui, vede numai adevărul propriu, nu poate influenţa ce se întâmplă în cealaltă bulă.

Foto: https://redacaoemcampo.com/

Sancţiunile generalizate, altele decât cele economice, financiare sau care privesc tehnologiile militare şi de vârf, au acelaşi efect:

...împiedică mii de oameni, din domeniile sportive sau artistice, marea majoritatea de factură liberală, democrată, anti-Putin, să mai aibă contacte cu omologii occidentali. Mulţi dintre aceştia ar putea acum să-şi schimbe poziţiile faţă de cei care, dintr-odată, le-au închis uşa.

Un gest precum cel al jucătorului de tenis Andrei Rubliov, care a scris pe geamul camerei de televiziune un mesaj anti război, ar putea să nu se repete.

Sigur că Ucraina e o victimă, dar nu ştiu dacă expulzarea studenţilor ruşi de la universităţile europene ajută cu ceva Kievul. Sau interzicerea predării, posibil de către un profesor rus asociat, lui Dostoevski la o universitate italiană. Sau demiterea unui dirijor rus de la o filarmonică germană.

Mai mult ca sigur, aceştia nu sunt suporteri ai actualului regim de la Kremlin. Procedând aşa, am putea crea condiţiile să devină.

Mulţi analişti consideră că nici în războiul propriu-zis Rusia nu stă prea bine.

Posibil să aibă dreptate. Încă o dată, lipsesc informaţiile iar ce se aruncă azi pe piaţă, morţi, răniţi, prizonieri, linii de front, mâine nu mai e valabil. Sau e dezminţit.

Probabil, cei de pe margine, în special media, dar şi o parte a liderilor politici, au considerat că Rusia va opta pentru războiul fulger, astfel ca în câteva zile să termine operaţiunile.

Nu sunt convins că acesta a fost calculul, desigur nici nu ştiu care a fost. Dar ”modelul Crimeea” nu e aplicabil la scara Ucrainei.

Teoretic, în ofensivă trebuie să ai un raport de 3 la 1 în forţe în favoarea celui care atacă.

Trupele ruse, aproximativ 100.000 de militari trimişi peste graniţă, până acum, au în faţă, însă, o armată de două ori mai numeroasă. Raportul e invers, 1 la 2.

Sigur, atacurile cu rachete şi aviaţie, ajută ca acest raport să se schimbe. Dar nici numărul de rachete utilizate de către ruşi nu este covârşitor, nici aviaţia rusă nu a reuşit o supremaţie totală asupra spaţiului aerian al Ucrainei.

Cel puţin aşa apare inclusiv din comunicatele ucrainene, care prezintă în continuare acţiuni ale aviaţiei proprii.

Deci nu au fost decât câteva zile, s-a pornit dezgheţul, au început protestele împotriva trupelor ruse. De aici, şi opiniile că războiul merge prost pentru Kremlin.

Încă o dată, poate e adevărat.

Dar războaiele, inclusiv cele din zilele noastre (că, dacă nu ştiaţi, au mai fost şi altele, în ultimele decenii, în ultimii ani) durează.

Cel mai recent exemplu, conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan, din 2020, pentru vreo doar 5000 de kilometri pătraţi, a durat 44 de zile.

Cel din 1999, contra Iugoslaviei, doar bombardament continuu, a durat 78 de zile.

Chiar şi cele din Donbass, din 2014 şi 2015, au durat câteva luni fiecare, iar, dacă ne luăm după ce declară atât Kievul, cât şi rebelii, acolo conflictul nu a încetat timp de opt ani.

Au trecut doar nouă zile - un infinit pentru cei care suferă în Ucraina -, şi partea cea mai rea, conform declaraţiei preşedintelui Macron, după încheierea convorbirii telefonice cu Putin, de abia urmează să vină.

Foto: Alessandra Tarantino/Associated Press

Câteva consecinţe imediate ale invaziei ruse în Ucraina. Ceva de învăţat din ele?

Deşi a fost asigurată că va fi sprijinită în cazul unui eventual conflict, neanticipat, de altfel (culpa analiştilor e infinit mai mică decât cea a liderilor politici şi militari), Ucraina s-a trezit singură, singurică în faţa unei Rusii revanşarde, pline de frustrări. Strigătul de disperare al preşedintelui Zelenski de după prima zi de război e ilustrativ: “Cine este gata să lupte alături de noi? Nu văd pe nimeni. Cine este pregătit să dea Ucrainei garanţia că va fi primită în NATO? Toată lumea se teme.”

Sigur, s-ar putea adăuga că un lider care îşi aduce ţara într-o astfel de postură nu e nici el fără vină, dar asta nu ajută cu nimic acum.

Rusia s-a trezit şi ea, după doar câteva zile de conflict, izolată de lumea occidentală, dar nu aşa cum se crezuse la Kremlin, ci mult mai dur, extrem de dur.

Atât de dur, încât legăturile sale cu Europa par tăiate pe termen lung, în acest moment, iar singura plasă de siguranţă se află undeva în Asia.

Ca o ironie a sorţii şi geografiei - din păcate nu dintre cele plăcute pentru noi -, prin preluarea de către Rusia, a Insulei Şerpilor, s-ar putea să avem Asia la 45 de kilometri de Sulina.

Ceea ce, hm, cum să zic, nu e chiar confortabil.

Despre refugiaţii ucraineni, războiul economic împotriva Rusiei, perspectivele statului ucrainean, lumea noastră şi lumea cealaltă, poate altădată.

Stay tuned! Rămâneţi aproape!