Luna trecută, jandarmii au recuperat peste 880 de metri cubi de material lemnos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmeria Română a recuperat, în luna august, peste 880 de metri cubi de material lemnos FOTO Arhivă Adevărul
Jandarmeria Română a recuperat, în luna august, peste 880 de metri cubi de material lemnos FOTO Arhivă Adevărul

Peste 880 de metri cubi de material lemnos a fost recuperat de jandarmi în cadrul unor acţiuni care au avut loc în luna august. De asemenea, au fost date 209 sancţiuni contravenţionale în valoare de 78.500 de lei.

Potrivit unui comunicat emis joi de Jandarmeria Română, în luna august, la nivel naţional au avut loc 176 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite în domeniul silvic, la acestea participând aproximativ 2.000 de jandarmi.

Astfel, jandarmii au constatat 40 de fapte cu 61 de autori şi au recuperat 883 metri cubi de masă lemnoasă.

De asemenea, au fost date 209 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 78.500 de lei.

Jandarmeria Română mai precizează că, odată cu obţinerea de competenţe în domeniul controlului circulaţiei materialelor lemnoase, prin intrarea în vigoare a noului Cod silvic, acest gen de acţiuni vor continua.

După intrarea în vigoare a noului Cod silvic (Legea 133/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 46/2008), au existat întâlniri între reprezentanţii structurilor cu atribuţii de control în domeniu, iar din 13 iulie ofiţerii şi subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor lemnoase.

Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

Materialele lemnoase găsite în circulaţie fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

În executarea atribuţiilor prevăzute de lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici, precum şi cu reprezentanţii altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite